SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

Tragedie

Articol de - Publicat sambata, 20 septembrie 2008 00:00

Fiica antrenoarei secunde a lotului, Marilena Zagoni, a murit într-un accident de motocicletă

O veste groaznică a dat peste cap ieri delegaţia României aflată la Atena, la Campionatele Europene găzduite de baza de la Schinias. Marilena Zagoni, antrenoarea secundă a lotului feminin, a aflat cu stupoare că fiica ei, în vîrstă de doar 26 de ani, a murit într-un accident de motocicletă. Fosta medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980 a părăsit în grabă cantonamentul, plecînd spre Statele Unite ale Americii, acolo unde fiica sa se stabilise de ceva vreme. Îşi luase motocicleta de doar zece zile şi era foarte mîndră de ea.

Marilena Zagoni vorbise ultima dată cu fata pe internet, înainte de a pleca în Grecia. "Sîntem alături de ea acum, în aceste clipe groaznice. Dumnezeu să-i dea putere să treacă peste ele. Condoleanţe", i-au transmis canotoarele antrenoarei.

Fetele da, băieţii ba
România a aliniat la start, în calificări, cinci echipaje la CE de la Atena. Dintre acestea însă, doar cele trei de fete s-au calificat în finală, băieţii de la 4 vîsle şi 8 plus 1 ratînd. Campioanele olimpice de la Beijing, Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache, nu au avut rival, cîştigînd detaşat, la aproape 5 secunde de a doua echipă, Rusia. Şi în proba de 8 plus 1 lucrurile au stat la fel. România a depăşit Marea Britanie cu mai bine de cinci secunde, chiar dacă a avut trei componente noi: Camelia Lupaşcu, Ana Apachiţei şI cîrmăciţa Talida Stoica. Al treilea echipaj calificat în finală este cel de 4 vîsle.

Citește și:
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Campionate

Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Superliga

Final de eră: Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”

Mihai Stoica, ripostă la adresa lui Tănase: „Obraznic! A făcut o chestie care nu se poate scuza”

FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen

Comentarii (6)
 •  20 Septembrie 2008, 10:49

condoleante si Dumnezeu sa o ierte,cate-o data viata este prea cruda si nu avem ce face decat sa mergem inainte

 •  20 Septembrie 2008, 10:16

Domnul sa o odihneasca!

 •  20 Septembrie 2008, 07:37

Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Condoleante familiei!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează