Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 17 octombrie 2026, 09:46 / Actualizat sambata, 17 octombrie 2026 09:52
Discurs fantezist al lui Ioan Varga, patronul clubului CFR Cluj: în plină insolvență și în mijlocul discuțiilor privind cedarea unui pachet important de acțiuni, șeful din Gruia vorbește despre... calificarea în Liga Campionilor!
CFR Cluj nu traversează o perioadă roz: intrat de curând în insolvență, implicit interzis în cupele europene, clubul din Gruia sapă după resurse resurse astfel încât să supraviețuiască. Pe masă, de actualitate, este și varianta cooptării unor noi acționari, existând discuții în acest sens cu neamțul Hendrik Klein, însărcinat să aducă la CFR investitori străini.
Într-un interviu pentru GSP.ro, Klein a afirmat că șefii din Gruia îl văd „ca pe un ATM”:
„Am mers la club, erau acolo mai mulți oameni. Și m-au întrebat direct: «Prietene, unde sunt banii?». Mi-au cerut 80.000 de euro, dar am zis că nu pot face asta. Nu lucrez așa. E nevoie de un plan bine structurat. Dacă plătesc acum 80.000 de euro, mâine ce va fi? Dar ziua următoare? Mă vedeau ca pe un ATM. Intram în cameră și eram ca un ATM”.
În acest context tulbure, patronul Ioan Varga vorbește despre un obiectiv fantezist, calificarea echipei în Liga Campionilor, ceva ce nu a realizat în cei 9 ani la cârma CFR-ului. Așa ceva s-ar putea întâmpla cel mai devreme în sezonul ulterior ieșirii din insolvență.
Varga promite o campanie spectaculoasă de transferuri în iarnă și o insolvență-blitz.
Ioan Varga, discurs fantezist: „Să duc CFR Cluj pe harta Champions League”
„Nu am ajuns încă acolo unde mi-aș fi dorit. De aceea am și făcut atâtea investiții, pentru că visul meu a fost și va rămâne să duc CFR pe harta Champions League. Dacă nu s-a putut încă, eu voi încerca în continuare.
Vom face lucrurile mai bine, în sensul în care vom aduce tinere speranțe, fotbaliști care m-ar putea ajuta să-mi îndeplinesc visul, de mare valoare. Să fie maximum 2-3 titulari peste 26 de ani, iar restul să fie mai tineri. Îmi doresc să fac o echipă din tineri și să fie omogenă.
Am văzut ce rezultate am avut cu jucătorii mai experimentați, a fost frumos, dar eu vreau să trec la următorul nivel. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar iarna asta voi face un efort, pe lângă ieșirea din insolvență, pe care mi-o doresc. Pregătim un lot competitiv pentru Champions League. Dacă mă calific, voi fi foarte fericit, dacă nu, mergem înainte.
Măcar clubul se va întreține singur pe viitor (n.r. - prin eventuala vânzare de tineri jucători). O să mai fac o infuzie de capital până în iarnă și o să plătim toate datoriile. Nu vreau să-mi distrug sănătatea. Vreau să mă duc la meciuri ca la sărbătoare.
Vreau să creez toate condițiile pentru Champions League, jucători cu foame de performanță, totul să fie la superlativ. Eu fac tot ceea ce ține de mine, mai departe vedem. Avem antrenor, vor mai fi transferuri.
Am simțit că mai este nevoie de un efort și m-am decis să-l fac. Plătim datoriile și nu se va mai întâmpla ceea ce s-a întâmplat. Nici mie nu-mi cade bine că este clubul în insolvență, dar am pus stop, analiză totală și construim un club sănătos”, a susținut Varga într-un interviu acordat digisport.ro.
Cel mai aproape de faza principală a Ligii Campionilor a fost în sezonul 2019/2020, atunci când CFR s-a oprit în calificări în faza play-off-ului. Slavia Praga i-a eliminat atunci pe ardeleni, 0-2 la general.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”