Articol de Romeo Ene - Publicat duminica, 18 octombrie 2026, 09:31 / Actualizat duminica, 18 octombrie 2026 13:30
Genoa, formația patronată de Dan Șucu, a fost învinsă în deplasare de AS Roma, scor 0-2, în etapa 7 din Serie A.
Echipa pregătită de Gian Piero Gasperini a obținut un succes important în lupta din fruntea clasamentului și continuă să țină pasul cu Interul lui Cristi Chivu, care s-a impus pe terenul Bolognei, scor 3-1.
Roma și-a revenit după înfrângerea dramatică suferită în Liga Campionilor, 3-4 cu Real Madrid, meci în care italienii au condus cu 3-1, dar au încasat trei goluri pe final.
De această dată, formația din capitala Italiei a reușit să se impună pe teren propriu, după o primă repriză fără goluri. Santiago Castro (50) și Emanuele Lulli (68) au decis confruntarea de pe „Olimpico”.
Genoa lui Dan Șucu a rezistat doar o repriză pe terenul Romei
Oaspeții au început curajos partida și au încercat să pună presiune pe defensiva romanilor încă din primele minute. În minutul 9, Milutin Osmajic a avut prima ocazie importantă a confruntării, însă șutul său din interiorul careului a fost respins cu picioarele de portarul Pierluigi Gollini.
Roma a preluat treptat controlul jocului și a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 30. După un corner, Niccolo Pisilli i-a trimis mingea lui Leonardo Balerdi, dar lovitura de cap a acestuia a izbit transversala.
Genoa a replicat câteva minute mai târziu, prin Stephan El Shaarawy. Mingea a ajuns la acesta după un șut blocat al lui Osmajic, însă execuția sa puternică, din prima, a lovit tot bara transversală.
Până la pauză, Roma a mai irosit o oportunitate. Rodrigo Mora a reluat periculos cu capul, dar Justin Bijlow a intervenit salvator. Santiago Castro a încercat să profite de mingea respinsă, însă a fost surprins în poziție de ofsaid.
Roma a rezolvat meciul în repriza secundă
Gazdele au deblocat tabela la doar cinci minute de la reluarea jocului, prin Santiago Castro, titularizat în absența suspendatului Donyell Malen.
În urma unei lovituri de colț și a unei faze aglomerate în careul oaspeților, atacantul argentinian s-a întors și a trimis un șut spectaculos, de la aproximativ șapte metri, direct în vinclul porții adverse.
Momentul decisiv al reprizei secunde s-a produs în minutul 68, după o acțiune individuală excelentă a lui Matias Soule.
Argentinianul a pornit într-o cursă din propria jumătate, a depășit doi adversari și a combinat cu Lorenzo Pellegrini la marginea careului. Soule a șutat din prima, iar mingea, deviată de un fundaș al oaspeților, a ajuns la Emanuele Lulli, care a înscris din apropiere pentru 2-0.
În minutul 82, Genoa a consemnat și un moment special. Robinho Junior, fiul fostului internațional brazilian Robinho, a fost introdus pe teren și a bifat astfel debutul oficial la prima echipă a clubului patronat de Dan Șucu.
S-a terminat 2-0, iar AS Roma se află pe locul 2 în Serie A după 7 etape, cu 17 puncte, la 2 de liderul Inter. De cealaltă parte, Genoa este penultima (locul 19), cu 4 puncte.
Clasamentul la zi din Serie A
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.