FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Lovitură grea pentru FCSB! S-a accidentat și riscă să rateze derby-ul cu Rapid: „Posibilă fractură”

Târnovanu, Mihai Popescu, Valentin Crețu, David Miculescu, Karlo Muhar, Cisotti, Ofri Arad, Alexandru Stoian, după FC Voluntari - FCSB/ Foto: Cristi Preda (GSP)
Târnovanu, Mihai Popescu, Valentin Crețu, David Miculescu, Karlo Muhar, Cisotti, Ofri Arad, Alexandru Stoian, după FC Voluntari - FCSB/ Foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat marti, 20 octombrie 2026 13:49 / Actualizat marti, 20 octombrie 2026 14:02

Karlo Muhar (30 de ani), căpitanul celor de la FCSB, s-a accidentat și riscă să rateze derby-ul de sâmbătă cu Rapid, în etapa 13 din Superliga. Anunțul a fost făcut de Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului.

Croatul a fost titular luni seară, la Voluntari, și a fost înlocuit la pauză cu Ofri Arad. La conferința de presă de după meci, Laurențiu Reghecampf a explicat schimbarea prin faptul că mijlocașul croat primise deja un cartonaș galben și risca să fie eliminat.

Karlo Muhar, în pericol să rateze derby-ul cu Rapid: „Are un deget violet!”

Ulterior, Mihai Stoica a dezvăluit că fotbalistul se confruntă și cu o problemă medicală, care i-ar putea pune în pericol prezența la derby-ul împotriva echipei antrenate de Daniel Pancu.

„Ne-am făcut viața grea cu Voluntari pentru că nu am marcat mai repede golul doi și apoi, inexplicabil, am căzut. Ei au egalat și vreo 20 de minute am fost de nerecunoscut, nu că până atunci am fost cine știe ce. Au avut două ocazii mari să facă 2-1.

În niciun caz nu pot spune că e o victorie meritată, că nu este, dar e victorie și asta contează. Muhar are un deget violet, nu știm dacă are fractură sau nu. Există și chestii pe care nu poți să le spui, sunt și schimbări forțate. S-ar putea să aibă degetul rupt, e violet total, noi sperăm să nu”, a declarat Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.

Lovitură grea pentru FCSB! S-a accidentat și riscă să rateze derby-ul cu Rapid: „Posibilă fractură”
Karlo Muhar // Foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Gigi Becali a oferit o altă explicație pentru schimbarea lui Muhar

Înlocuirea căpitanului FCSB-ului la pauza meciului cu FC Voluntari a generat numeroase discuții, mai ales că Ofri Arad nu a avut o prestație convingătoare după intrarea pe teren.

Gigi Becali a negat că ar fi intervenit în decizia lui Laurențiu Reghecampf și a dezvăluit o discuție purtată de Dan Petrescu cu Mihai Stoica despre mijlocașul croat.

Potrivit patronului de la FCSB, fostul antrenor al lui Muhar de la CFR Cluj i-ar fi transmis lui MM că fotbalistul este predispus să primească un al doilea cartonaș galben atunci când este avertizat încă din prima repriză.

Cum să mă bag, dacă nu mai știu? Sunt nebun? Dar ce știu e că Dan Petrescu i-a spus lui MM că Muhar, când are «galben» în prima repriză, ia «roșu» în a doua, că mai ia un «galben».

- Gigi Becali, patronul celor de la FCSB

Karlo Muhar a bifat până în prezent patru meciuri pentru FCSB, acumulând 270 de minute pe teren. Mijlocașul croat nu a reușit încă să marcheze sau să ofere vreo pasă decisivă pentru roș-albaștri.

În prezent, Muhar este cotat la 1,2 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Citește și:
Moment zdrobitor pentru Mark Allen! Reapărut după 6 luni de absență ciudată, a oferit un interviu șocant: „E ultimul meci, acum vreau doar să supraviețuiesc”
Snooker
Moment zdrobitor pentru Mark Allen! Reapărut după 6 luni de absență ciudată, a oferit un interviu șocant: „E ultimul meci, acum vreau doar să supraviețuiesc”
Cel mai în vogă antrenor din Europa s-a căsătorit în secret cu actrița Anna
Campionate
Cel mai în vogă antrenor din Europa s-a căsătorit în secret cu actrița Anna
Opinie categorică: „E cât Pedri, Rodri și Olmo la un loc. Ce trebuie să facă pentru a primi Balonul de Aur?”
Liga Campionilor
Opinie categorică: „E cât Pedri, Rodri și Olmo la un loc. Ce trebuie să facă pentru a primi Balonul de Aur?”
Gigi Becali, propunere pentru Reghecampf la FCSB: „Pot să-l vând”
Superliga
Gigi Becali, propunere pentru Reghecampf la FCSB: „Pot să-l vând”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (13)
vineriseara
vineriseara  •  21 Octombrie 2026, 01:08
Postat de MirTzeA pe 20 Octombrie 2026, 14:43

"Muhar are un deget violet" sper ca nu e ala din mijloc si vreo aluzie la Dinamo Pitesti sau Poli

sau Fiorentina.

BalonDeHaur
BalonDeHaur  •  20 Octombrie 2026, 17:37
Postat de MirTzeA pe 20 Octombrie 2026, 14:43

"Muhar are un deget violet" sper ca nu e ala din mijloc si vreo aluzie la Dinamo Pitesti sau Poli

E, daca e violet, e semn ca se coace!

Ferhat
Ferhat  •  20 Octombrie 2026, 16:45

stiti filmul ala Miriapodul Uman? asa vad eu relatia Becali- presa - fcsbist

Vezi toate comentariile (13)
Comentează
Close