INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EL CLASICO

El Clasico, adjudecat de „Specialul” Mourinho » Real Madrid răstoarnă calculele în casa rivalei Barcelona!

Kylian Mbappe în Barcelona - Real Madrid // Foto: Getty Images +5   FOTO
Kylian Mbappe în Barcelona - Real Madrid // Foto: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 26 octombrie 2026, 00:05 / Actualizat luni, 26 octombrie 2026 00:18

Real Madrid a câștigat primul El Clasico din acest sezon, scor 2-1! Kylian Mbappe a fost eroul grupării blanco.

Real Madrid i-a administrat Barcelonei primul eșec în această stagiune de La Liga. Formația lui Jose Mourinho a deschis scorul în minutul 41, iar Barcelona a egalat în minutul 61 prin Raphinha. Același Kylian Mbappe a dat lovitura de grație catalanilor în minutul 87.

Planul lui Mourinho a mers perfect: Kylian Mbappe a răpus Barcelona cu o „dublă” în primul El Clasico din noul sezon

El Clasico a început cu Barcelona în ofensivă. Catalanii au atacat în primele minute, dar au fost departe de a-i pune probleme lui Lunin, portar titularizat de urgență după absența de nicăieri a lui Courtois.

Meciul a fost sărac în ocazii în prima jumătate, ambele echipe încercând să greșească cât mai puțin. Mingea a stat mai mult la catalani, iar madrilenii au încercat să lovească pe contraatac, valorificând viteza lui Mbappe sau a lui Diomande și faptul că Hansi Flick, în stilul caracteristic, a optat pentru o linie de fundași care s-a poziționat foarte sus.

Barcelona a fost nevoită să schimbe forțat în minutul 29, atunci când Xavi Espart s-a întins pe gazon. Prima ocazie cu adevărat periculoasă a meciului a venit în jurul minutului 33, atunci când Gordon l-a pus la încercare pe Lunin cu un șut bun.

Real Madrid a reușit să deblocheze tabela în minutul 41 cu un strop de noroc, la capătul unui contraatac dezvoltat pe partea lui Diomande. Ivorianul a centrat în careu, Gerard Martin a vrut să degajeze, dar a trimis în Kylian Mbappe, iar mingea a intrat în poartă. Barcelona a forțat marcarea unui gol înainte de pauză, iar Lamine Yamal a avut o ocazie uriașă, singur cu Lunin, pe care a irosit-o în minutul 44.

Repriza secundă a început în aceeași notă, cu Barcelona în controlul balonului, iar Real Madrid jucând cartea contraatacului. Tot madrilenii au fost periculoși în startul actului secund, iar Bellingham a irosit o ocazie imensă de a face 2-0: englezul s-a complicat inutil într-o situație de doi contra unu și a ieșit cu mingea în aut de poartă.

Barcelona și-a urmat planul tactic, iar, în cele din urmă, a reușit să marcheze în minutul 61. După ce Cucurella a ales să trimită în corner în loc să degajeze, catalanii au bătut scurt, iar mingea a ajuns în careu la Raphinha care nu a ratat. Catalanii au fost din nou periculoși, la cinci minute după ce au punctat: Martin a trimis foarte bine cu capul, dar Lunin a avut o paradă senzațională și a trimis mingea în bară. După ce a primit gol, gruparea blanco a mai contat doar foarte puțin în atac.

În ultimul sfert de oră s-a jucat de la o poartă la cealaltă. Barcelona a fost formația care a dat tonul cu raiduri constante la poarta lui Lunin și un presing agresiv în jumătatea adversă de teren. Totuși, Real Madrid a dat lovitura. Camavinga a avut o cursă senzațională, a înțepat mingea pe lângă Cubarsi, iar apoi i-a întors mingea lui Kylian Mbappe care a trimis mingea în poartă cu latul.

Real Madrid, prin acest rezultat, se apropie la doar trei puncte de Barcelona, care este liderul campionatului în acest moment.

Clasamentul din La Liga

FINAL » Barcelona - Real Madrid 1-2

Minutul 87: Mbappe a marcat pentru 2-1! Camavinga a avut o cursă senzațională în flancul drept, a trecut ușor de Cubarsi și i-a întors mingea lui Mbappe care a punctat cu poarta goală, după ce Joan Garcia ieșise în întâmpinarea mijlocașului francez

Minutul 61: Barcelona a reușit să egaleze! După ce Cucurella le-a oferit un corner catalanilor, trupa lui Flick a profitat. Au bătut scurt, mingea a ajuns la golgheterul Raphinha, iar brazilianul a trimis plasat la colțul lung

Minutul 41: Kylian Mbappe a deblocat tabela pe Camp Nou! Francezul a punctat din centrul careului cu noroc. Diomande a centrat, Martin a vrut să degajeze, dar mingea s-a lovit de atacantul Realului și a intrat în poartă

Minutul 29: Lovitură pentru Barcelona! Xavi Espart a ieșit prematur de pe teren din cauza unei accidentări. Balde a intrat în locul său

El Clasico, adjudecat de „Specialul” Mourinho » Real Madrid răstoarnă calculele în casa rivalei Barcelona!

Barcelona - Real Madrid, echipele de start

Barcelona (4-3-3): Joan Garcia - Xavi Espart, Cubarsi, Gerard Martin, Cancelo - Rodri, Pedri, Fermin - Lamine Yamal, Gordon, Raphinha
Rezerve: Balde, Brian Farinas, Gavi, Gabriel Jesus, Szczesny, Adeyemi, De Jong, Bernal, Livakovic, Abdelkarim, A. Campos, Orian Goren
Antrenor: Hansi Flick

Real Madrid (4-2-3-1): Lunin - Valverde, Konate, Huijsen, Cucurella - Tchouameni, Bernardo Silva - Guler, Bellingham, Diomande - Mbappe
Rezerve: Voloshyn, Mestre - Alexander-Arnold, Camavinga, Carreras, B. Diaz, Dumfries, Eder Militao, Endrick, Espi, Pitarch, Rudiger
Antrenor: Jose Mourinho

  • Spaniolii de la Marca au considerat alegerea lui Bernardo Silva o surpriză. Așteptările erau ca în fața apărării să apară Tchouameni și Camavinga. Valverde a fost preferat fundaș lateral, în condițiile în care în lot sunt și Dumfries și Alexander-Arnold

  • Real Madrid a anunțat în ziua meciului cu Thibaut Courtois nu poate juca. El e răcit și nu va fi pe gazon în El Clasico. Lunin îi ia locul belgianului.

Stadion: Camp Nou
Arbitru: Juan Martinez

UPDATE 20:00 Nebunie pe străzi în Barcelona, cu două ore înainte de Clasico

Atmosfera înainte de Barcelona - Real Madrid // Foto: Getty Images
Atmosfera înainte de Barcelona - Real Madrid // Foto: Getty Images
Atmosfera înainte de Barcelona - Real Madrid // Foto: Getty Images
Atmosfera înainte de Barcelona - Real Madrid // Foto: Getty Images

Fanii catalani au ieșit deja pe străzi și se pregătesc pentru marele derby cu rivala din capitala Spaniei.

Citește și:
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Superliga
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Campionate
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (10)
vineriseara
vineriseara  •  26 Octombrie 2026, 00:12

Barcelona a jucat slab. A avut viteză, dar a fost ineficientă, iar Realul a speculat.

Draconian
Draconian  •  26 Octombrie 2026, 00:05

Kylian Mbappe. Dubla. Restu e tacere..

ADC1989
ADC1989  •  26 Octombrie 2026, 00:03

Cucurella, acest Lovin al realului....

Vezi toate comentariile (10)
Comentează