FOTBAL  »  Superliga  »  CORVINUL – FC ARGEȘ

CRONICĂ DE REMUS DINU Corvinul - FC Argeș 2-0 » Victorie rezolvată târziu: coșmarul piteștenilor se prelungește

Corvinul - FC Argeș / Sursă foto: sportpictures.eu +8   FOTO
Corvinul - FC Argeș / Sursă foto: sportpictures.eu

Articol de , - Publicat sambata, 31 octombrie 2026 17:54 / Actualizat sambata, 31 octombrie 2026 18:39

Corvinul a învins-o pe FC Argeș în etapa 14 a Superligii, 2-0 cu două goluri venite târziu, iar piteștenii bifează o bornă de coșmar, al zecelea meci la rând fără succes în campionat!

Pe o ploaie care a transformat terenul de la Petroșani într-un iaz impracticabil, Corvinul a învins-o pe FC Argeș, 2-0, în primul meci al zilei din Liga 1. Cărăruș, în minutul 81, printr-o execuție de clasă, a deschis drumul hunedorenilor spre victorie, care au mai punctat o dată spre final. Degringolada Piteștiului pare fără leac.

Fără victorie din august, trupa lui Bogdan Andone a suferit un nou eșec, al optulea din actuala stagiune. „Revelația” din sezonul precedent e o umbră a echipei de anul trecut, iar situația de la finalul turului are accente înfricoșătoare pentru echipa care a mai retrogradat recent după ce s-a calificat în play-off.

Sursă foto: Facebook@ Corvinul Hunedoara
Sursă foto: Facebook@ Corvinul Hunedoara
Corvinul - FC Argeș / Sursă foto: sportpictures.eu
Corvinul - FC Argeș
Corvinul - FC Argeș
+3 FOTO

Cronică de Remus Dinu, la Corvinul - FC Argeș 2-0: Coșmar fără sfârșit

Dornici de o călătorie în timp? Duelul de școală veche al etapei, Corvinul - FC Argeș, disputat la Petroșani, pe o ploaie mocănească și gazon noroios, e alegerea ideală pentru nostalgicii Diviziei A care n-au altceva în program astăzi. Poate doar nocturna recent instalată pe „Petre Libardi” să mai înlăture puternicul iz de ani '90 pe care-l emană duelul din Valea Jiului.

Fotbal? Mai puțin, dacă ne raportăm la registrul din prima repriză. Corvinul a avut posesia, a fost echipa mai dezivoltă, mai preocupată de construcție pe o suprafață grea, necooperantă. Și parcă un teren îmbimbat cu apă era tot ce nu le trebuia lui FC Argeș și Corvinului, două dintre echipele economicoase ale campionatului.

Într-o criză parcă fără sfârșit, Piteștiul lui Bogdan Andone nu s-a omorât cu firea nici la Petroșani, într-o primă parte controlată de gazde.

Prezența de spirit a lui Nikic, omul care a stabilizat poarta „vulturilor”, dublată de o defensivă exactă, au temperat tresăririle Corvinului, care n-a avut, totuși, șut pe poartă timp de o repriză. Precipitați, „benzile” Yeboah și Pîrvulescu au irosit baloane cu nemiluita, împleticindu-se și ei prin careul cu accente mlăștinoase al Argeșului.

Pe oaspeți i-a apucat cheful de fotbal abia spre sfârșitul reprizei. Sătui să bubuie mingi în față fără destinatar, alb-violeții s-au încumetat să încerce și altfel de atacuri, mai dinamice, mai elaborate.

În minutul 43, Yanis Pîrvu a șutat din întoarcere de la marginea careului, Frânculescu a respins în față și a avut noroc: coechipierii lui erau acolo pregătiți să înlăture pericolul.

Sursă foto: Facebook@ Corvinul Hunedoara
Sursă foto: Facebook@ Corvinul Hunedoara
Corvinul - FC Argeș / Sursă foto: sportpictures.eu
Corvinul - FC Argeș
Corvinul - FC Argeș
+3 FOTO

Bufa-bufa!

Partea secundă, acompaniată de o ploaie parcă și mai sâcâitoare, a debutat cu cea mai mare ocazie a Corvinului. Din fază fixă, Gillard a trimis cu capul puțin pe lângă poarta lui Nikic (47').

Pe un teren tot mai moale, pământ arabil pe alocuri, construcția a devenit un deziderat imposibil, baloanele catapultate la întâmplare fiind specialitatea casei în ambele tabere. Devenea clar: doar hazardul sau cine știe ce execuție de soi ar fi putut debloca în vreun fel partida din Vale.

Șah-mat

Pe Frânculescu l-a mai „dezmorțit” Rădescu, la execuția prea pe centru din minutul 72. Imediat, nou-intratul Micovschi a avut o șansă mare de 1-0, dar a trimis modest dintr-o poziție avantajoasă, pe un contraatac articulat al Argeșului.

Tot Yanis Pîrvu a mai avut o tentativă de la distanță în minutul 79, dar observați diferența dintre pasa la portar a puștiului de la FC Argeș și reușita magistrală a moldoveanului Ion Cărăruș, care a tranșat meciul două minute mai târziu. Cu o precizie de lunetist, mijlocașul a plasat mingea în vinclu din afara careului, iar hunedorenii nu mai puteau scăpa victoria de aici, cu toate zbaterile oaspeților din final.

Corvinul - FC Argeș 2-0 » Victorie rezolvată târziu: coșmarul piteștenilor se prelungește
Execuția lui Ion Cărăruș s-a oprit în vinclu / Captură Digi Sport

Vicleană, Corvinul a speculat debandada instalată la argeșeni și a mai înscris o dată în primul minut al prelungirilor, prin Alyiu Hayatu, execuție simplă din interiorul careului.

Încă o înfrângere pentru FC Argeș, a opta a sezonului, iar lupta pentru evitarea retrogradării devine cel mai plauzibil scenariu pentru marea surpriză a ediției precedente.

FINAL » Corvinul - FC Argeș 2-0

Min. 90+1: GOL CORVINUL, 2-0, puncte adjudecate! Doi jucători intrați pe parcurs combină pentru golul 2, cel care a risipit dubiile privind destinația punctelor. Espinosa, cu spatele la poartă, a protejat excelent balonul și l-a servit elegant pe Hayatu. Nigerianul a finalizat cu brio la colțul scurt!

Min. 81: GOL CORVINUL, 1-0! Să fie reușita victoriei?! Cert este că gazdele au înscris la primul lor șut pe poartă, o execuție deosebită a lui Cărăruș, care a plasat mingea superb de la marginea careului mare.

Corvinul Hunedoara - FC Argeș, echipe de start

Corvinul (4-3-3): Frânculescu - F. Iacob, Ivancevic, A. Manolache, Neacșa - Cărăruș, D. Albu, Fabry - Yeboah, Gillard, D. Pîrvulescu
Rezerve: C. Sandu, Abualnadi, M. Bratu, Deaconu, Espinosa, Hayatu, Hrezdac, Ribeiro, Uche Goodlad
Antrenor: Florin Maxim

FC Argeș (4-3-3): Nikic - Tofan, Garutti, Sadriu, Oancea - Rață, Rădescu, Pîrvu - Luvambo, Matos, Emmers
Rezerve: Straton, Alagbe, Balaure, Charpentier, P. Dulcea, M. Mamadou, Micovschi, R. Moldoveanu, D. Sandu, Sierra
Antrenor: Bogdan Andone

Stadion: „Petre Libardi” din Petroșani
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Valentin Avram, Alexandru Cerei
Arbitru VAR: Sorin Costreie / Arbitru AVAR: Cristina Trandafir

Citește și:
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după Dinamo - UTA » Conflict neașteptat în tabăra dinamovistă
Superliga
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după Dinamo - UTA » Conflict neașteptat în tabăra dinamovistă
Iată cum arată protocolul pregătit de dinamoviști la meciul cu UTA! Imaginile surprinse de GSP în loja Arenei Naționale
Superliga
Iată cum arată protocolul pregătit de dinamoviști la meciul cu UTA! Imaginile surprinse de GSP în loja Arenei Naționale
O mai recunoști? Ce face Raluca, la 6 ani de la divorțul de Walter Zenga
Altele
O mai recunoști? Ce face Raluca, la 6 ani de la divorțul de Walter Zenga
Italienii s-au pus de acord în cazul lui Daniel Bîrligea, după cele 65 de minute jucate astăzi
Campionate
Italienii s-au pus de acord în cazul lui Daniel Bîrligea, după cele 65 de minute jucate astăzi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (3)
Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  01 Noiembrie 2026, 01:18

Oare cat timp si cate infrangeri mai trebuie să treacă pana ca managerul Dani Coman, cel care se visează presedinte al LPF, dar care a facut niste transferuri dezastruoase, să fie demis? De demisie nu se pune problema pentru că asta ar presupune onoare, ori in cazul său nu poate fi vorba de asa ceva.

Magazie
Magazie  •  01 Noiembrie 2026, 00:16

Câteodată nu e nevoie de nici un gol pentru a decide un meci . Când vom scăpa de șabloanele astea verbale ?

rva4
rva4  •  31 Octombrie 2026, 19:35

După cum am mai spus: Încă o "măreață realizare" a primarului semafor și încă o echipă pusă pe butuci a manajerului mercenar coman!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează