INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Weekend de coșmar pentru Chivu și Inter: Lazio a revenit de la 0-1 și conduce solitar Serie A!

Pinamonti, sărbătorind golul victoriei / foto: Guliver/gettyimages
Pinamonti, sărbătorind golul victoriei / foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 01 noiembrie 2026 18:06 / Actualizat duminica, 01 noiembrie 2026 18:07

Condusă acasă de Cagliari, Lazio a revenit, a câștigat cu 2-1 și conduce acum solitar Serie A, cu 3 puncte în plus față de Interul lui Cristi Chivu.

Cu Inter învinsă sâmbătă seara în Derby della Madonnina, 1-3 contra rivalei AC Milan, Lazio știa că o victorie astăzi, contra lui Cagliari, ar transforma-o în lider solitar al campionatului Italiei.

Meciul a început rău pentru echipa lui Gennaro Gattuso. M'Bala Nzola a înscris pentru oaspeți în minutul 20, iar cei de la Inter începeau să spere că înfrângerea de seara trecută poate n-avea să cântărească atât de greu.

Dar Lazio n-a fost răpusă așa ușor.

Lazio a revenit de la 0-1 cu Cagliari și conduce solitar Serie A!

Golul egalării, venit în minutul 36, a fost o minunăție. Taylor și Noslin au combinat elegant la marginea careului advers, iar cel din urmă a scos balonul la 16 metri, pentru șutul lui Gustav Isaksen. Danezul a reluat superb, fără preluare, iar mingea s-a dus spre vinclul porții lui Caprile.

S-a mers cu echilibru pe tabelă, 1-1, până în ultimele 10 minute ale timpului regulamentar. Nu avea să se termine așa, pentru că o fază din minutul 83 a păstrat toate punctele în conturile gazdelor.

Lazio a recuperat în jumătatea adversă, iar Isaksen a înaintat până în careu și a centrat la bara a doua, unde venea lansat Alfonso Pedraza. Spaniolul a încercat să șuteze din cădere, dar execuția s-a transformat mai degrabă într-o centrare pentru Pinamonti, nemarcat pe linia careului de 6.

Pinamonti a reacționat imediat și a înscris cu capul pentru a-i aduce lui Lazio o victorie uriașă. Pe toată durata fazei, un jucător al oaspeților era întins pe gazon, în apropierea propriului careu, acuzând o lovitură.

S-a terminat 2-1, iar echipa biancocelestă conduce acum campionatul, cu 28 de puncte acumulate în primele 10 etape. Inter a rămas la 25 și este presată și de următoarele clasate: Roma are 24 de puncte, Como 23, Milan 21.

Citește și:
„Cea mai frumoasă fotbalistă din România” face furori pe Instagram » Studenta e pasionată de modă și fotografie
Fotbal feminin
„Cea mai frumoasă fotbalistă din România” face furori pe Instagram » Studenta e pasionată de modă și fotografie
Gigi Becali, potop de jigniri după U Cluj - FCSB! Derapaje în direct: „Un nenorocit! Escroc de meserie!”
Superliga
Gigi Becali, potop de jigniri după U Cluj - FCSB! Derapaje în direct: „Un nenorocit! Escroc de meserie!”
Ianis Hagi a intrat pe teren și a urmat PRĂPĂDUL! Scor neverosimil în Turcia
Campionate
Ianis Hagi a intrat pe teren și a urmat PRĂPĂDUL! Scor neverosimil în Turcia
Concediată, a renunțat la cariera în sport și s-a alăturat unei platforme destinată adulților: „Mi-au spulberat visul”
Altele
Concediată, a renunțat la cariera în sport și s-a alăturat unei platforme destinată adulților: „Mi-au spulberat visul”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează