SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Prima reacție a lui Ben Shelton după oficializarea parteneriatului cu Juan Carlos Ferrero: „Unul din cei mai buni antrenori din lume”

Ben Shelton, numărul 4 mondial/Foto: Getty Images
Ben Shelton, numărul 4 mondial/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 02 noiembrie 2026 18:33 / Actualizat luni, 02 noiembrie 2026 18:34

Ben Shelton (24 de ani, 4 ATP) a oferit o primă reacție după ce s-a anunțat că Juan Carlos Ferrero (46 de ani), fostul antrenor al lui Carlos Alcaraz, s-a alăturat echipei sale și îl va pregăti din anul 2027.

La finalul anului 2025, Carlos Alcaraz a anunțat despărțirea de Juan Carlos Ferrero, antrenor care făcea parte din echipa sa încă din adolescență și care l-a dus pe culmile tenisului. A urmat un sezon complicat atât pentru jucătorul spaniol, care a lipsit câteva luni din circuit, din cauza unei accidentări, cât și pentru antrenorul de 46 de ani, care a stat pe tușă, s-a implicat în puține proiecte și a dat uneori niște declarații nostalgice cu privire la colaborarea cu Alcaraz.

Ben Shelton, despre Juan Carlos Ferrero: „Poate să facă diferența în cariera mea”

În cele din urmă, Ferrero a dat de înțeles că revenirea lui în tenis e aproape și săptămâna trecută a anunțat că a semnat un nou contract cu un jucător. „Numele va fi dezvăluit pe 9 noiembrie, nu pot da mai multe detalii despre identitatea lui”, a spus, misterios, spaniolul.

Lucrurile nu au stat așa, fiindcă The Times a divulgat duminică, 1 noiembrie, că Ben Shelton este jucătorul care va fi pregătit din 2027 de fostul lider mondial. Americanul a confirmat această informație pe rețelele de socializare și a oferit o primă declarație despre Ferrero.

„E unul din cei mai buni antrenori din lume, a fost locul 1 ca jucător, are multă experiență și cunoștință pe care o poate aduce în echipa mea. Poate să facă diferența în cariera mea”, a precizat, încrezător, Shelton, citat de Marca.

Alcaraz, fostul elev al lui Ferrero, a fost întrebat despre noul parteneriat al acestuia și a răspuns afirmând că nu a auzit de așa ceva și că nu știe dacă e adevărat.

„Totuși, dacă este adevărat, cred că ar fi un mare plus pentru echipa lui Ben Shelton. Cred că Juanki se va descurca extraordinar și îl va ajuta pe Ben să progreseze și să-și ridice nivelul. Va trebui să fiu cu ochii pe el”, a adăugat Alcaraz, citat de Eurosport.

Ben Shelton, 4 titluri în 2026 și o finală de Grand Slam

Ben Shelton a avut un bilanț de 41 de victorii și 18 înfrângeri în 2026. Americanul a câștigat 4 titluri, la Montreal, Stuttgart, Munchen și Dallas, și a jucat finala US Open, pierdută în fața lui Alexander Zverev.

În total, pe parcursul carierei sale, Shelton are 7 titluri și încă 3 finale pierdute. El se pregătește de turneul Masters 1000 de la Paris, acolo unde îl va întâlni în turul secund pe Cameron Norrie (31 de ani, 41 ATP).

În turul inaugural, britanicul l-a învins cu 6-4, 1-6, 6-3 pe italianul Matteo Arnaldi (25 de ani, 36 ATP).

Citește și:
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Campionate
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Indonezia a contactat un fotbalist de la Dinamo! Discuții la nivel înalt pentru o convocare neașteptată
Superliga
Indonezia a contactat un fotbalist de la Dinamo! Discuții la nivel înalt pentru o convocare neașteptată
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
Altele
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează