SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP AL BRAZILIEI

„Oribil!” » Campionul nu mai are nicio speranță: „Există șansa să devină și mai greu”

Lando Norris, aici în urma lui Lewis Hamilton în Marele Premiu din Singapore / foto: Guliver/gettyimages
Lando Norris, aici în urma lui Lewis Hamilton în Marele Premiu din Singapore / foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat joi, 05 noiembrie 2026 09:10 / Actualizat joi, 05 noiembrie 2026 10:15

Actualizările pregătite de McLaren pentru ultimele curse ale anului nu-l încurajează în mod deosebit pe Lando Norris, campionul F1 în 2025.

Lando Norris (26 de ani), campionul „Marelui Circ” în 2025, ocupă doar locul 6 în acest an, cu 4 etape rămase din sezon. Britanicul a avut câteva săptămâni entuziasmante la jumătatea anului, cu victorii consecutive în Ungaria și Olanda, apoi nu a mai putut ține pasul cu plutonul fruntaș.

Actualizările aduse de McLaren la monoposturi în ultimele săptămâni n-au fost de un deosebit ajutor. Echipa papaya a pregătit îmbunătățiri și pentru acest weekend, în care se va conduce în Brazilia, dar Norris nu pare foarte încrezător că vor avea efectul scontat. Cel puțin în privința manevrabilității monopostului, marea problemă reclamată de britanic.

Lando Norris, înaintea cursei din Brazilia: „Mașina a fost oribilă pe tot parcursul sezonului”

„Mașina a fost oribilă, dificil de pilotat pe tot parcursul sezonului. Doar că celelalte echipe au adus mult mai multe upgrade-uri de atunci și s-au îmbunătățit mult mai mult decât am făcut-o noi – nimic mai mult de atât”, a spus Norris înaintea cursei din Brazilia, conform Sky Sports.

Britanicul comentase similar și înaintea cursei din Mexic, pe care a încheiat-o pe locul 5: „Îmbunătățirile au rolul de a adăuga performanță, nu cred că vor face pilotajul mai ușor. Poate chiar există șansa să îl facă mai dificil.

De asta, întotdeauna lași lucrurile pe mâna experților. Eu îmi ofer feedbackul, spun ce îmi doresc și ce este complicat. Inginerii și responsabilii pe partea de aerodinamică sunt cei pricepuți, care transformă comentariile mele în timp pe tur. Fac o treabă bună și continuă să muncească din greu”.

Pentru cursa de pe Interlagos, McLaren a pregătit o nouă aripă-față, o nouă aripă-spate și câteva noi elemente pentru podeaua monopostului. Obiectivul în acest final de sezon va fi depășirea celor de la Red Bull pentru locul 3 în clasamentul constructorilor. Momentan, Red Bull are 17 puncte în plus, 382-365.

221 de punctea acumulat Norris până acum în 2026. Colegul Oscar Piastri este la 144

Echipa face în continuare o treabă bună, având în vedere că la începutul anului eram cu o secundă până la o secundă și jumătate în urmă. Faptul că aproape am câștigat trei curse a fost în sine o realizare destul de importantă, așa că am avut un an destul de bun, dacă vrei să privești lucrurile din această perspectivă.

Desigur, ne impunem un standard foarte ridicat și vrem să câștigăm tot ce putem. Am pornit de foarte departe la începutul sezonului și am făcut o treabă bună pentru a recupera ecartul, mai bine decât majoritatea celorlalte echipe de pe grilă.

În mod normal, eu sunt cel care privește lucrurile dintr-o perspectivă negativă, dar acum le privesc pozitiv. Ne dorim mai mult, mai ales după ce am gustat succesul la mijlocul anului.

- Lando Norris, McLaren

Citește și:
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Campionate
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Indonezia a contactat un fotbalist de la Dinamo! Discuții la nivel înalt pentru o convocare neașteptată
Superliga
Indonezia a contactat un fotbalist de la Dinamo! Discuții la nivel înalt pentru o convocare neașteptată
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
Altele
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează