INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Klopp adaptează sloganul lui Liverpool la națională » A afișat un poster cu șase cuvinte în vestiarul Germaniei

Jurgen Klopp și lozinca de la intrarea pe legendarul stadion al lui Liverpool
Jurgen Klopp și lozinca de la intrarea pe legendarul stadion al lui Liverpool

Articol de - Publicat sambata, 07 noiembrie 2026, 11:28 / Actualizat sambata, 07 noiembrie 2026 11:31

Selecționerul Jurgen Klopp (59 de ani) încearcă să pună un strop de „Anfield” la naționala Germaniei! Rămas profund legat de Liverpool, cu care a cucerit titlul de campion, Cupa și Supercupa Angliei plus Liga Campionilor în perioada 2015–2024, antrenorul neamț a reinventat mesajul care le inspira teamă adversarilor veniți pe legendarul stadion englez.

Klopp s-ar fi inspirat de la fostul său club, pentru a alege noul motto al Mannschaft-ului. Pe stadionul din Liverpool, jucătorii sunt întâmpinați de legendarul mesaj „This is Anfield”, care stă scris deasupra tunelului de acces, chiar înainte ca aceștia să intre pe gazon.

„De acum înainte, selecționerul își va motiva jucătorii folosind șase cuvinte «Pentru voi, pentru noi, pentru Germania», dezvăluie BILD.

Într-un videoclip al federației germane (DFB) postat pe YouTube, Klopp afirmă: „Nu există «pentru mine» în asta. Pentru că naționala nu este pentru mine, ci pentru voi, pentru noi și, la naiba, pentru Germania!”.

Klopp adaptează sloganul lui Liverpool la națională » A afișat un poster cu șase cuvinte în vestiarul Germaniei
Lozinca pe care selecționerul Jurgen Klopp a prezentat-o federalilor germani într-o reuniune tehnică / Foto: Bild

„Înainte să intre pe gazon, jucătorii germani ating acel text, considerându-l un talisman, cum se întâmplă și pe Anfield”

Această lozincă e afișată sub formă de poster în vestiar și va motiva naționala la meciuri, ca pe vremea lui Klopp la Liverpool. „Înainte să intre pe gazon, jucătorii ating textul, considerându-l un talisman, exact așa cum se întâmplă pe Anfield”, a explicat cotidianul citat.

Jucătorii pe care Klopp i-a pregătit în Anglia au trebuit să-și câștige însă privilegiul. Acesta nu le-a permis să atingă semnul decât după ce echipa sa a câștigat un trofeu important: Liga Campionilor, în 2018-2019. „În calitate de selecționer al Germanei, se pare că nu este chiar atât de strict…”, au concluzionat cei de la BILD.

Tehnicianul ce a semnat cu DFB un acord pe termen lung (31 iulie 2030) nu a început deloc convingător mandatul de selecționer.

În primele meciuri din Liga Națiunilor, Mannschaft-ul a obținut o singură victorie, 2-0 împotriva Serbiei, a făcut două remize, 0-0 cu Grecia și 1-1 cu Olanda, pierzând cu Grecia în deplasare.

Aștept cu mare interes următoarele două meciuri. Avem în lot un mix variat de jucători foarte tineri și alții destul de experimentați. A fost dificil să facem aceste alegeri – de fapt, tocmai aceasta este vestea bună: mai mulți jucători ar fi meritat să fie incluși
- Jurgen Klopp, selecționerul Germaniei, după ce a restrâns lotul de la 44 la 24 de jucători

Citește și:
Ladislau Boloni, după ce a văzut lotul convocat de Hagi: „Nici nu-i cunosc”
Nationala
Ladislau Boloni, după ce a văzut lotul convocat de Hagi: „Nici nu-i cunosc”
Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!
Special
Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!
„Nu v-ați uitat cum joacă?” » Hagi a certat jurnaliștii din cauza lui, dar l-a ignorat din nou: pe cine a preferat
Nationala
„Nu v-ați uitat cum joacă?” » Hagi a certat jurnaliștii din cauza lui, dar l-a ignorat din nou: pe cine a preferat
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Campionate
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează