Articol de Romeo Ene, Mihai Șovei - Publicat sambata, 07 noiembrie 2026, 17:54 / Actualizat sambata, 07 noiembrie 2026 18:02
Daniel Bîrligea (26 de ani) a bifat prima titularizare în Serie A, în eșecul suferit de Frosinone pe terenul lui Cagliari, scor 0-1, în etapa a 11-a a campionatului Italiei. Atacantul român a fost unul dintre cei mai activi jucători ai oaspeților, însă a irosit mai multe ocazii de gol.
Profitând de accidentarea serioasă a lui Antonio Raimondo, principalul său concurent pentru postul de titular, Bîrligea a primit șansa de a începe din primul minut partida de pe terenul lui Cagliari.
Românul a încercat în repetate rânduri să pună în pericol poarta adversă, mai ales în repriza secundă, însă lipsa de eficiență l-a împiedicat să marcheze.
Daniel Bîrligea, printre cei mai activi jucători ai lui Frosinone! A ratat mai multe ocazii importante
Bîrligea a început promițător partida și a încercat să se implice în construcția ofensivă a echipei sale încă din primele minute. În minutul 2, românul a pătruns într-o zonă periculoasă, însă a greșit pasa decisivă în interiorul careului.
În minutul 22, atacantul a încercat să surprindă defensiva adversă cu un șut de la marginea careului, fără să-i creeze probleme portarului.
Cea mai bună execuție a sa din prima repriză a venit în minutul 35, când a expediat un șut periculos de la marginea suprafeței de pedeapsă, însă nu a reușit să deschidă scorul.
Trei minute mai târziu, Cagliari a dat lovitura. Michel Adopo a înscris în minutul 38, cu un șut superb, care nu i-a lăsat nicio șansă portarului oaspeților. După reluare, românul a devenit și mai insistent în fața porții adverse.
În minutul 68, atacantul lui Frosinone a avut o nouă oportunitate, însă șutul său a fost reținut fără probleme de portarul Elia Caprile.
Șapte minute mai târziu, oaspeții au fost foarte aproape de egalare. Frosinone a trimis mingea în bară, iar imediat după această fază Bîrligea a șutat periculos, obligându-l pe Caprile să respingă cu dificultate.
Românul nu a renunțat și a mai avut o ocazie importantă în minutul 80, dar execuția sa a fost blocată de fundașul Kofler. În urma înfrângerii, Frosinone rămâne pe locul 6 în Serie A, cu 20 de puncte acumulate după 11 etape.
De cealaltă parte, Cagliari a pus capăt unei serii de cinci partide consecutive fără victorie și a urcat pe poziția a noua, cu 16 puncte.
Pentru Daniel Bîrligea și Frosinone urmează o deplasare complicată, pe terenul celor de la AC Milan, programată pe 22 noiembrie, după pauza competițională dedicată echipelor naționale.
Până atunci, atacantul român este așteptat la lotul primei reprezentative, după ce selecționerul Gheorghe Hagi l-a convocat pentru meciurile cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor.
Clasamentul la zi din Serie A
FINAL » Cagliari - Frosinone 1-0
A marcat: Adopo (38)
Minutul 80: Șutul lui Bîrligea este respins de Kofler, stoperul celor de la Cagliari! Românul ratează ocazie după ocazie.
Minutul 75: Două mari ocazii pentru Frosinone! Bară, iar imediat șutul lui Bîrligea este boxat cu greu de către Caprile.
Minutul 68: Ocazie Daniel Bîrligea! Șutul românului este prins fără probleme de portarul celor de la Cagliari.
Pauză: 1-0 pentru Cagliari! După primele 45 de minute, gazdele conduc cu avantaj minim pe tabelă. Atacantul român Daniel Bîrligea a fost activ pe plan ofensiv, dar nu a reușit să găsească drumul către gol.
Minutul 38: GOL Cagliari! 1-0! Michel Adopo deschide scorul cu un șut superb. Mingea trimisă de acesta nu îi dă nicio șansă portarului lui Frosinone.
Minutul 35: Daniel Bîrligea a expediat un şut frumos de la marginea careului, dar nu a fost suficient pentru a deschide scorul.
Minutul 22: Prima parte a jocului este una destul de echilibrată, Daniel Bîrligea neavând până acum un moment periculos. Acesta a șutat pe linia careului, dar fără să pună probleme portarului advers.
Minutul 2: Început promițător al atacantului român. O bună șansă este irosită de Daniel Birligea, care trimite o pasă imprecisă în interiorul careului.
Cagliari - Frosinone, echipele de start:
Cagliari: Caprile - Ze Pedro, Deiola, Kofler, Rodriguez - Romano, Grandu, Adopo - Trepy, Maldini - Mendy
Antrenor: Fabio Pisacane
Frosinone: Palmisani - Oyono, Monterisi, Calvani, Bracaglia - Cichella, Calo - Ghedjemis, Schmid, Kvernadze - Bîrligea
Antrenor: Massimiliano Alvini
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”