Articol de Alexandru Stanciu - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2026, 08:11 / Actualizat miercuri, 11 noiembrie 2026 08:44
Gigi Becali (68 de ani), patronul de la FCSB, a intrat în conflict cu fostul internațional Gică Craioveanu (58 de ani) după ce a declarat că Ricardo Pădurariu (19 ani) este mai bun decât Nicușor Bancu (34 de ani), căpitanul Universității Craiova.
Deranjat de unele afirmații ale fostului internațional, Gigi Becali a început să o ironizeze pe Universitatea Craiova, amintind de performanțele sale reușite până acum în fotbal.
Gigi Becali, contre în direct cu Gică Craioveanu: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Gigi Becali a avut marți seară o intervenție la emisiunea „Digi Sport Special”, iar la mențiunea „Eu cred că Pădurariu e peste Bancu”, Gică Craioveanu, prezent în studio, a intervenit: „Argumente, Gigi: Vorbim de o certitudine, Bancu, care are 10 ani la echipa națională și vorbim de un jucător care nu are nici 3 luni la echipa de club”.
„Eu nu mă contrazic cu nimeni, am spus doar o părere”, a completat patronul de la FCSB, după care Gică Craioveanu a abordat subiectul transferurilor pe care vrea să le facă Gigi Becali în această iarnă, urmând mai multe șicane între cei doi.
Fostul internațional român a adăugat: „Dacă tu iei jucătorii ăștia de care ai spus și nu intră în filosofia de joc a lui Reghe, ce facem? Poate lui Reghe nu îi plac. Sau poate el joacă cu un sistem de joc și cei pe care îi aduci nu sunt buni pentru sistemul lui de joc”, iar Gigi Becali a replicat: „Nu există așa ceva”, fapt care l-a determinat pe Gică Craioveanu să râdă, spre nemulțumirea patronului de la FCSB.

Gigi Becali: Domnul Moraru (n.r. moderatorul emisiunii), vorbesc cu dumneavoastră sau îmi dați oameni ca să râdă pe acolo, prin studio?
Vali Moraru: De ce vă simțiți lezat?
Gigi Becali: Am ajuns eu, Becali, să râdă Craioveanu prin emisiune? Mă apuc să fac caterincă cu Craioveanu prin emisiune? Nu merge așa!
Vali Moraru: Dar, ce vă deranjează, domnul Becali? Și dumneavoastră vă place să faceți caterincă cu oamenii.
Gigi Becali: Eu fac caterincă, dar fac caterincă că sunt Becali. Craioveanu, de unde până unde face el caterincă cu mine? Am făcut eu cu el?
Gică Craioveanu: Ați făcut, ați făcut. Am râs că mi-a plăcut detaliul că dumneavoastră credeți că aduceți jucători și poate lui Reghe nu o să-i placă.
Gigi Becali: Bine, mă, câți ani ai tu?
Gică Craioveanu: 58 de ani.
Gigi Becali: Păi și mai ai până la 69 de ani. Eu încerc să o fac și o să fac. Atâta știu. Că n-o ieși, n-o ieși. Poate nu vrea Domnul și nu mai iese. Mă las de fotbal. Aștept să-l vând pe Pădurariu și mă las de fotbal.
Gică Craioveanu: Eu te-am întrebat educat, dacă intră în sistemul sau în filosofia de joc.
Gigi Becali: Da, mă, intră în sistemul pe care-l vreau eu. La mine e sistemul cum vreau eu. Hai să vorbim. Când o să ajungeți voi să bateți Chelsea, când o să ajungeți voi cu Craiova voastră în Europa League, când o să ajungeți în Champions League. Când o să scoateți Valencia și Ajax și cutare, atunci puteți să vorbiți. Până atunci, hai mai lăsați vrăjeala. Măcar intrați și voi în Europa League, nu în Champions League. Și după aia aveți și voi dreptul să vorbiți. Până atunci nu puteți să vorbiți voi de fotbal cu Becali.
Vali Moraru: Gică Craioveanu are dreptul să vorbească de fotbal.
Gică Craioveanu: Vezi că și noi am bătut Real Madrid, Barcelona.
Gigi Becali: Eu am spus voi, când zic voi, zic Craiova. Că nu poate Craioveanu să joace el cu Ajax. M-am referit la Craiova.
26de selecții și 4 goluri are Gică Craioveanu la naționala României
De-a lungul carierei, Gică Craioveanu a evoluat la Turnu-Severin și Universitatea Craiova, iar ulterior la 3 formații din La Liga: Real Sociedad, Villarreal și Getafe.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.