Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2026, 19:53 / Actualizat miercuri, 11 noiembrie 2026 19:53
Ilie Dumitrescu (57 de ani), fostul mare internațional român, este impresionat de Ricardo Pădurariu (19 ani), fundașul stânga al celor de la FCSB.
Acesta consideră că tânărul fotbalist are potențialul de a ajunge la cel mai înalt nivel al fotbalului european, însă atrage atenția asupra importanței pregătirii fizice și a unui program de dezvoltare individuală.
Pădurariu a devenit unul dintre jucătorii de bază ai roș-albaștrilor în actualul sezon, reușind să se impună în primul „11” după revenirea de la Corvinul Hunedoara, formație la care a evoluat sub formă de împrumut în stagiunea precedentă.
Ilie Dumitrescu este convins că fundașul ar putea ajunge să valoreze zeci de milioane de euro dacă ar beneficia de condițiile de pregătire oferite de marile cluburi europene.
Fostul internațional a dat exemplul lui Ajax și a făcut o comparație cu dezvoltarea fizică a lui Cristiano Ronaldo după transferul de la Sporting Lisabona la Manchester United.
Ilie Dumitrescu, impresionat de Ricardo Pădurariu: „Are potențial foarte mare”
„Va ajunge un jucător de top în Europa dacă are un program de dezvoltare, cu cei care se ocupă de el. Băiatul ăsta, dacă era acum la Ajax sau la o echipă de top din Europa, într-un an de zile valora 50-60 de milioane de euro, poate și mai mult, dacă era în altă societate.
Sunt de acord cu Gigi Becali. Am văzut jucători tineri care aveau potențial la 18-19 ani, au trecut anii peste ei și tot așa i-am văzut. Dacă îi măsuram când au început foarte activ, era aceeași chestie, masa musculară nu crește, nicio dezvoltare.
Vă spun de Ronaldo, luați-l când a venit la United, luați poza și după un an și ceva, de la Sporting. Sunt de acord cu Becali, are potențial foarte mare Pădurariu”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Ricardo Pădurariu s-a impus la FCSB
Ricardo Pădurariu a profitat de șansele primite în actuala stagiune și a devenit principala opțiune pentru postul de fundaș stânga al roș-albaștrilor, în detrimentul experimentatului Risto Radunovic, trecut la mijlocul terenului.
În actuala ediție a Superligii, Pădurariu a adunat 14 meciuri, toate ca titular, și a oferit o pasă decisivă. Fundașul a strâns 1.210 minute în campionat, fiind fotbalistul cu cele mai multe minute jucate pentru FCSB în această competiție.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.