FOTBAL  »  NATIONALA  »  CRAIOVA

EXCLUSIV Jucătorul Craiovei, test decisiv la echipa națională » Formația din Grecia va fi cu ochii pe el

Assad, gol în Craiova - FCSB / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Assad, gol în Craiova - FCSB / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat vineri, 13 noiembrie 2026, 15:24 / Actualizat vineri, 13 noiembrie 2026 16:13

Echipele naționale și-au început activitatea, iar Craiova a trimis în total 10 jucători la reprezentativele U21 și la naționalele mari. Unul dintre aceștia este Assad Al-Hamlawi (26 de ani), atacant care a mers la selecționata Palestinei pentru duelurile cu Iran și Liban, unde va fi urmărit în continuare de formații din străinătate.

Jucătorul formației alb-albastre a intrat pe radarul mai multor echipe din Europa, grație evoluțiilor din Conference League și nu numai, iar acum majoritatea partidelor sale vor fi urmărite atent de reprezentanții anumitor cluburi.

La ultimul meci, Olympiacos, Brest, dar și alte nume au analizat prestația sa. Totuși, în partida cu albanezii de la Egnatia, jucătorul nu a excelat, însă a rămas în continuare sub radarul formațiilor interesate.

Ultima șansă pentru Assad. Duelul Palestinei cu Irak va fi urmărit de grecii de la Olympiacos

Jucătorul Craiovei, test decisiv la echipa națională » Formația din Grecia va fi cu ochii pe el
Assad Al Hamlawi, în Craiova - Egnatia // foto: Ionuț Iordache

Din informațiile obținute de GSP, atacantul Craiovei va fi urmărit și la acest meci de formația din Grecia, doar că acum situația nu mai este la fel de lejeră. Dacă data trecută nu a rupt gura târgului, acum Assad este nevoit să aibă o prestație convingătoare pentru a mai rămâne în atenția echipei care ocupă locul secund în campionatul elen.

„Assad va fi urmărit și la acest meci de Olympiacos, dar acum totul depinde de el. Dacă prestația sa nu-i va convinge pe greci, el va ieși definitiv din calculele lor. În cazul în care nu vor fi dați pe spate, așa cum s-a întâmplat cu Egnatia, doar restul jucătorilor din lotul Craiovei vor mai fi în vizor”, sună informațiile obținute de GSP.

În vară, a mai fost sub observația celor de la AEK Atena, dar grecii erau dispuși să ofere maximum 1,6 milioane de euro, sumă pe care Craiova nu ar fi acceptat-o sub nicio formă. Acum, acesta mai este curtat serios de echipe din lumea arabă, dar sunt șanse foarte mici să ajungă acolo.

De altfel, echipa care îl analizează serios pe atacantul Craiovei este Getafe, grație meciului pe care acesta l-a făcut împotriva spaniolilor. În cazul acestora, chiar și antrenorul formației din Spania este mulțumit de calitățile sale.

Reușitele lui Assad Al-Hamlawi din acest sezon

În actuala stagiune, vârful palestinian a marcat de 11 ori în toate competițiile. În campionat, Assad a înscris șapte goluri în 11 meciuri pentru Craiova, fiind al doilea golgheter al echipei, după Simon Elisor, care a trimis mingea în poartă de nouă ori.

În cupele europene, în nouă meciuri, Assad a înscris de două ori. Primele reușite au venit în turul întâi al preliminariilor Conference League, iar celelalte două au fost contra celor de la Getafe și Egnatia, în grupa XXL din Conference League.

Citește și:
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Superliga
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Superliga
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
Campionate
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează