FOTBAL  »  Superliga  »  PACE LA ECHIPĂ

Revine "decarul"

Articol de GSP - Publicat vineri, 26 septembrie 2008 00:00

Dare Vrsici vrea să facă pace între Alexa, Uhrin şi Iancu, anunţînd că el va umple golul de la mijlocul terenului în maxim o lună

În toiul disputei de la Timişoara, dintre căpitanul Dan Alexa, antrenorul Uhrin şi patronul Iancu, legată de postul de playmaker, Dare Vrsici (24 de ani) îi linişteşte pe toţi: "Eu sînt numărul 10 pe care îl căutaţi!". Aflat la recuperare în Slovenia, unde trebuie să facă exerciţii speciale pentru a întări oasele gleznei fracturate, Vrsici a dat asigurări că într-o săptămînă îşi va relua antrenamentele. "Eu sper din tot sufletul să fiu eu acel număr 10 de care se tot vorbeşte în ultima vreme. Peste 7 zile voi începe antrenamentele şi în maxim 4 săptămîni voi fi pe teren", a promis slovenul. Dan Alexa a fost criticat de patron că "se crede playmaker, dar nu e", iar căpitanul a replicat: "Joc playmaker pentru că nu avem unul adevărat. Nu există un număr 10 la Poli!".

Chiar dacă se află în ţara natală, Vrsici nu ratează nici o informaţie despre echipa sa, petrecînd destul timp pe internet. "Poli a intrat într-o serie de partide foarte bune şi ar fi păcat să o strice. Victorie afară, victorie acasă! Ne merge bine aşa. Trebuie neapărat să cîştigăm şi la Iaşi, pentru a recupera cele şase puncte care ne-au fost luate pe nedrept. În Moldova va fi foarte greu, Iaşiul fiind o echipă care se apără în majoritatea timpului, dar trebuie să ne facem jocul şi să învingem. Am încredere în băieţi!", a conchis mijlocaşul.

Doar trei luni lîngă echipă
Mijlocaşul recunoaşte că este îngrijorat de revenirea sa în teren după o îndelungată absenţă şi spune că are nevoie de sprijinul celor din jur. "Practic sînt un jucător nou. Am fost într-o situaţie foarte dificilă. În ultimul an şi jumătate, am stat alături de echipă doar vreo trei luni. Am nevoie de încrederea antrenorului, de încrederea tuturor şi, bineînţeles, de puţină răbdare", a anunţat Vrsic.

Nu forţează
Slovenul nu vrea să rişte o nouă accidentare, astfel încît va aştepta perioada maximă recomandată de medici înainte de a reveni pe teren. "Chiar în aceste zile trebuie să fac intens fizioterapie, pentru ca locul unde a fost fractura să se cureţe foarte bine. Altfel, am şanse mari să îmi închei cariera peste doar cîţiva ani. Este ultimul lucru pe care mi l-aş dori", a explicat mijlocaşul.

Citește și:
Haosul de la FCSB, explicat din interior: „Becali făcea și lotul! L-am sunat: de ce m-ai scos?”
Superliga

Emil Grădinescu a desființat principala variantă de antrenor a lui Gigi Becali: „Nu are niciun fel de rezultat”

Tudor Băluță a dezvăluit ce a făcut Mihai Rotaru imediat după 5-0 cu FCSB: „Se întâmplă rar”

Becali s-a dezlănțuit în direct, după miezul nopții: „Mă compari pe mine cu Rotaru? Sau «Lavațio» ăia de la Dinamo?”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează