STIRI  »  AUTO  »  SALONUL AUTO DE LA PARIS

Provocarea Stepway » Dacia a prezentat la Paris cele două monovolume ale sale: Lodgy şi Dokker

Niciunul dintre cele două modele lansate ieri la Paris nu oferă tracțiune integrală +4   FOTO
Niciunul dintre cele două modele lansate ieri la Paris nu oferă tracțiune integrală

Articol de - Publicat vineri, 03 octombrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 03 octombrie 2014 00:30

Dacia a prezentat ieri, în capitala Franţei, fără mare pompă, cele două monovolume ale sale, Lodgy şi Dokker, în versiunea cross Stepway. Noile maşini vor ajunge în România la începutul anului viitor.

În urmă cu doi ani, Dacia lansa varianta cross a lui Sandero care se numea Stepway. Mulţi au spus atunci că din punct de vedere al designului este cel mai reuşit model din gamă. Cu ocazia Salonului Auto din capitala Franţei, marca românească a arătat ieri la Paris, fără să facă vîlvă, dovadă că nu a fost organizată nici o conferinţă de presă, alte două modele, un monovolum şi un minivan, Lodgy şi Dokker, tot în varianta Stepway.

Versiunea Stepway nu presupune mari schimbări în comparaţie cu modele de bază Lodgy şi Dokker. Ca şi la Sandero, cele două au împrumutat elemente specifice maşinilor care fac parte din segmentul crossover: bara de protecţie faţă (şi spate, în cazul lui Lodgy) sînt în culoarea caroseriei, ornamentele faţă şi spate şi proiectoarele de ceaţă au devenit cromate.

Pasajele de la roţi au primit ornamente negre, la fel şi baghetele laterale, iar barele de pavilion longitudinale, carcasa oglinzilor retrovizoare exterioare şi jantele de aluminiu au acum un aspect Dark Metal.

Interior neschimbat
La interior, aproape totul este neschimbat, marca românească folosind însă culoarea albastră pentru instrumentele de la bord. Cele două oferă tehnologia folosită şi la celelalte modele. Echipamente disponibile încă din dotarea de serie sau opţionale se regăsesc pe Lodgy şi Dokker Stepway: sistemul MEDIA NAV, aer condiţionat, limitatorul de viteză şi sistem de asistenta la parcarea cu spatele.
Spaţiile de depozitare sînt însă mai multe decît la modelele de bază, acestea fiind amplasate pe spătarul şi în părţile laterale ale scaunelor din faţă.

Motorizările pentru Lodgy şi Dokker Stepway
Lodgy Stepway este disponibil în două variante pe benzină: TCe 115 CP şi 1.6 MPI (cu două versiuni, 80 CP sau 85 CP). Cel mai important este propulsorul TCe 115 CP care obţine un consum mixt de numai 5,7 l/100 km.

În comparaţie, motorul 1.6 MPI 80 CP are un consum de 7,6 l/100 km. Dieselul este reprezentat de 1.5 dCi în versiunile de putere 85 CP, 90 CP şi 110 CP. Acesta are un consum de 4,7 l/100 km3. În cazul variantelor de 90 CP şi 110 CP, consumurile au valorile 4,2 l/100 km şi 4,4 l/100 km3.

Oferta de motorizări a modelului Dokker Stepway cuprinde un propulsor pe benzină (TCe 115 CP) şi unul diesel, cu trei versiuni de putere: 75 CP, 85 CP şi 90 CP.

2,6% este cota de piaţă a Daciei în Europa după primul trimestru din 2014, în creştere cu 0,5 puncte

2,7 milioane de unităţi a vîndut Dacia în lume din 2004, anul lansării primului model Logan, şi pînă acum

Citește și:
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
A reziliat astăzi și sunt șanse să semneze cu CFR Cluj » Are 9 meciuri europene în acest sezon
Superliga
A reziliat astăzi și sunt șanse să semneze cu CFR Cluj » Are 9 meciuri europene în acest sezon
Gigi Becali, anunț-bombă despre transferuri la FCSB: „Negociem cu un român din afară”
Superliga
Gigi Becali, anunț-bombă despre transferuri la FCSB: „Negociem cu un român din afară”
A fugit din cantonamentul din Turcia și ajunge în Superliga României
Superliga
A fugit din cantonamentul din Turcia și ajunge în Superliga României
FOTO Bucureștiul va fi
Profit.ro
FOTO Bucureștiul va fi "tăiat" de o barieră verde. Proiectul care va schimba fața capitalei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează