STIRI  »  ECONOMIC  »  

Firmele care comit fapte ilegale sanctionate doar cu amenda, nefiind considerate infractiuni, vor putea cere radierea faptei din cazierul fiscal în interval de un an, nu de cinci ani ca în prezent, termenul de stergere din evidenta urmând sa fie calculat diferit, în functie de gravitatea faptei.

Modificarile au fost aprobate marti de Guvern.

Conform legii, faptele savârsite de catre persoane fizice si juridice, precum si de catre asociati, actionari si reprezentanti legali ai persoanelor juridice, care sunt de natura infractiunilor si contraventiilor incriminate de legile fiscale, financiare, vamale, sunt înscrise în cazierul fiscal al acestora si radiate într-o perioada de cinci ani, în mod nediferentiat.

Sistemul va fi însa modificat de Guvern, astfel încât termenul de radiere din cazierul fiscal sa fie calculat în mod diferentiat, în functie de gravitatea faptei savârsite de catre contribuabil, considerându-se ca faptele contraventionale prezinta riscuri si consecinte mai mici din punct de vedere al evaziunii fiscale decât infractiunile, potrivit proiectului de ordonanta de guvern.

"Cazierul fiscal ar trebui sa orienteze autoritatile si institutiile publice abilitate spre gradul de conformare fiscala a contribuabililor. În atare situatie, se impune diferentierea termenului în care se radiaza faptele si situatiile care atrag înscrierea în cazierul fiscal, în functie de gravitatea faptei savârsite de catre contribuabil", se arata în document.

Conform modificarilor pregatite de Guvern, firmele si persoanele fizice care au comis fapte sanctionate contraventional din sfera fiscala, financiara, vamala vor putea beneficia de stergerea acestora din cazierul fiscal într-o perioada de un an de la data ramânerii definitive a actului de sanctionare.

Perioada de un an pentru radierea faptei este valabila chiar daca amenda aferenta a fost platita în interiorul acestui termen. În cazul în care cuantumul amenzii nu a fost achitat în cadrul acestui termen, scoaterea din evidenta se va realiza la data achitarii amenzii, dar nu mai târziu de cinci ani de la data ramânerii definitive a actului de sanctionare.

În mod similar se va proceda si în cazul unei raspunderi solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, conditionat însa de stingerea sumelor datorate ca urmare a atragerii raspunderii solidare. Astfel, situatia va fi radiata din cazierul fiscal la data stingerii sumelor datorate, dar nu mai devreme de un an de la data comunicarii deciziei emise în acest sens de organul fiscal, decizie ramasa definitiva în justitie, si nu mai mult de cinci ani de la data comunicarii acestor hotarâri.

Pentru infractiunile incriminate de legile fiscale, financiare, vamale va fi mentinut termenul de cinci ani pentru radierea din cazierul fiscal, conditia fiind ca în acest interval sa nu fie comise fapte similare.

O alta modificare va fi radierea din cazierul fiscal la data reactivarii în cazul firmelor declarate anterior ca inactive pentru ca nu si-au îndeplinit, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazuta de lege. Daca firma a fost declarata inactiva deoarece s-a sustras de la efectuarea inspectiei fiscale prin declararea unor date false de identificare a sediului social sau pentru ca organele fiscale au constatat ca nu functioneaza la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat, radierea din cazierul fiscal va fi posibila doar dupa expirarea unui termen de trei luni de la data reactivarii.

"În cazul în care în cazierul fiscal al contribuabililor aflati în una dintre aceste situatii exista si alte mentiuni cu privire la alte fapte, se sterg numai mentiunile care impun scoaterea din evidenta", se mai arata în ordonanta.

Guvernul nu va modifica si prevederile actuale care stabilesc ca datele înscrise în cazierul fiscal pot fi scoase din evidenta daca nu mai sunt sanctionate de lege, daca între timp a intervenit reabilitarea de drept sau judecatoreasca sau la data decesului contribuabilului.

Faptele ilegale din cazierul fiscal se sterg mai repede

Articol de GSP - Publicat marti, 30 august 2011 00:00 / Actualizat marti, 30 august 2011 17:33

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close