FOTBAL  »  LIGA 3  »  SCANDAL PARIURI

EXCLUSIV Cazul Păulești dă fiori în birourile din Primării » Ce s-a întâmplat după primele arestări

Actori-cheie din cazul CS Păulești au fost chemați joi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești // foto: Andrei Furnigă (GSP)
Actori-cheie din cazul CS Păulești au fost chemați joi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești // foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de - Publicat vineri, 27 februarie 2026 11:58 / Actualizat vineri, 27 februarie 2026 14:16

Uriașul scandal de trucare de meciuri în care sunt investigați cei de la CS Păulești a pus în gardă primarii din localitățile prahovene care au echipe în Liga 3. Conducătorii respectivelor formații au fost chemați la raport.

Ligile inferioare din România sunt zguduite de scandalul în care este implicată CS Păulești, echipă de liga a treia. Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești derulează o anchetă amplă, care a dus la o solicitare de reținere pentru 30 de zile a impresarilor Claudiu Blaga și Alexandru Cristescu, considerați a fi capii rețelei, respectiv la punerea sub control judiciar a fotbaliștilor Gabriel Matei și Marius Sanda, doi dintre principalii actori în trucarea meciurilor pentru câștiguri la pariuri.

Amploarea cazului, lăsat cu 34 de percheziții domiciliare și audierea a 21 de persoane, i-a pus în gardă pe primarii celorlalte localități prahovene care au echipe în Liga 3.

Responsabilii de la echipele prahovene din Liga 3, chemați la raport după „cazul Păulești”

Din informațiile Gazetei, la mai multe dintre aceste echipe au avut loc ședințe între conducătorii acestora și primarii locali, în contextul în care mai toate aceste structuri sportive trăiesc în special din bugetul local.

Au fost convocați, pe lângă conducători, și antrenori și jucători esențiali. Mesajul a fost limpede, să nu se ajungă la situații similare.

Orice suspiciune că actorii de pe teren ar face jocuri pentru câștiguri la pariuri ar duce la oprirea finanțării sau chiar desființarea echipelor, este avertismentul transmis dinspre edili.

Celelalte echipe prahovene din Liga 3 sunt CSO Plopeni, CS Blejoi, CSO Băicoi, CSO Teleajenul Vălenii de Munte, CSO Tricolorul Breaza plus „satelitul” Petrolului Ploiești.

Gabi Matei a ieșit de la audieri / Foto: Andrei Furnigă (GSP)

+7 FOTO

Ce s-a întâmplat până acum în cazul Păulești

Claudiu Blaga și Alexandru Cristescu, finanțatori ai clubului CS Păulești din Liga a 3-a, sunt singurii arestați în dosarul meciurilor trucate pentru câștiguri la pariuri.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești au decis să solicite arestarea pentru 30 de zile a celor doi. De asemenea, și cercetarea sub control judiciar a jucătorilor Gabriel Matei, Raul Papp și Marius Sanda, implicați în episoade de trucare de meciuri la pariuri.

GSP a aflat și detalii incredibile de la un meci trucat. S-ar fi pariat pe minimum 4 goluri în meci, victorie pe adversar și o echipă nu înscrie. Iar cota ajunge la 100. Așa ar fi pariat Gabriel Matei 400 de lei pe duelul Traian - Păulești, încheiat cu scorul de 4-0, unde a câștigat aproximativ 40.000 de lei.

Citește și:
Alexandru Chipciu a făcut show la interviu: „Sunt și singur, că a plecat nevasta, mă bucur mai mult acasă” + L-a luat gura pe dinainte: „Succes mâine!”
Superliga
Alexandru Chipciu a făcut show la interviu: „Sunt și singur, că a plecat nevasta, mă bucur mai mult acasă” + L-a luat gura pe dinainte: „Succes mâine!”
Caz unic la FCSB! Mihai Stoica: „I-am explicat, nu înțelege. Nu va mai juca nicio secundă la noi”
Superliga
Caz unic la FCSB! Mihai Stoica: „I-am explicat, nu înțelege. Nu va mai juca nicio secundă la noi”
Sandra Izbașa, apariție de senzație pe scena de la Sala Palatului, alături de Andreea Esca și Lidia Buble: „Campioana blondă”
Stiri extrasport
Sandra Izbașa, apariție de senzație pe scena de la Sala Palatului, alături de Andreea Esca și Lidia Buble: „Campioana blondă”
4 echipe pentru două locuri » Cum arată lupta pentru play-off: tot mai complicat pentru FCSB
Superliga
4 echipe pentru două locuri » Cum arată lupta pentru play-off: tot mai complicat pentru FCSB
FOTO Cântărețul Peter Pop și soția sa, fostă handbalistă la națională, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
FOTO Cântărețul Peter Pop și soția sa, fostă handbalistă la națională, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”

Comentarii (2)
Dodel
Dodel  •  27 Februarie 2026, 13:32

Scoateti pariurile din tara !! ca nenorocesc zeci de vieti !!

Dodel
Dodel  •  27 Februarie 2026, 12:53

Se fura bani publici la greu din contracte cu statul si se sperie astia de niste pariuri care daca am avea conducatori ar trebui scoase in afara legii !!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează