TOTU-I TACTICA Cifrele au ascuns, spațiile au decis » Cum a transformat Koeman punctele forte ale Suediei în mari slăbiciuni

Pentru Suedia, victoria cu Tunisia transformase cuplul Alexander Isak - Viktor Gyokeres într-una dintre marile promisiuni ale începutului de turneu și părea să valideze alegerea lui Graham Potter de a merge împotriva direcției dominante din fotbalul actual, acolo unde tot mai puține echipe acceptă sacrificiul pozițional produs de folosirea simultană a doi atacanți centrali autentici.

De partea cealaltă, pentru batavi, egalul cu Japonia ridicase o altă întrebare: cum poate transforma posesia, uneori lipsită de agresivitate, într-un control productiv asupra zonelor care decid un meci.

Răspunsul a venit într-o partidă în care scorul final ascunde multe aspecte. Olanda nu a câștigat pentru că a avut permanent mingea sau pentru că a sufocat Suedia timp de 90 de minute, ci pentru că a găsit foarte rapid spațiile și a alternat construcția elaborată cu verticalizarea rapidă.

• Brian Brobbey (5’, 17’) și Cody Gakpo (47’, 54’), cu câte o doppietta, respectiv Crysencio Summerville (89’) au fost marcatorii „Portocalei mecanice”. Pentru nordici, Anthony Elanga (59’) a înscris unica reușită, în partea secundă a duelului.

• „Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.

Universul lui Brobbey

Graham Potter a ales să continue cu sistemul 5-3-2 și în cea de-a doua rundă a grupelor, o abordare construită pe principiul că Suedia putea păstra permanent atacanții aproape de poarta adversă, pregătiți să atace spațiul după recuperare, fără să piardă stabilitatea oferită de cei trei fundași centrali.

Numai că împotriva Olandei (4-3-3), avantajul aparent s-a transformat în cea mai mare slăbiciune. Ronald Koeman venea după o remiză în care echipa sa avusese perioade lungi de posesie, dar sterile. De data aceasta, batavii au încercat să combine mult mai direct.

Olanda, în 4-3-3, la start. În a doua repriză, când Koeman a renunțat la Malen pentru Summerville, sistemul s-a modificat în 4-4-1-1, cu Reijnders, respectiv în spatele lui Brobbey și ulterior Depay. Fotografie generată în platforma Wyscout

Au construit, au sărit peste linii când Suedia a oferit posibilitatea și au folosit lățimea terenului nu pentru a ține mingea departe de adversar, ci pentru a deschide exact spațiile pe care urmau să le atace.

Cea mai importantă schimbare făcută de Koeman față de duelul precedent a fost și cea care a modificat complet felul în care Olanda putea ataca structura suedeză. Crysencio Summerville, un jucător de viteză și de bandă, a ieșit din primul „11”, iar Brian Brobbey a devenit punctul central al unei așezări care avea nevoie mai puțin de mobilitate și mai mult de prezență, în timp ce Malen a trecut în flancul drept.

Într-un fotbal în care atacanții sunt analizați deseori prin numărul de atingeri, prin implicarea în construcție sau prin capacitatea de a coborî între linii, rolul vârfului de la Sunderland a fost aproape o întoarcere la o idee veche, adaptată însă unui context modern. Prezența sa a modificat comportamentul întregii echipe adverse.

Suedia, în 5-3-2 pe tranziție negativă și 3-5-2 în atac. După pauza de hidratare, Potter a trecut la 3-4-2-1, cu Isak și Nygren în spatele lui Gyokeres. Fotografie generată în platforma Wyscout

Pentru că Potter a ales marcajul om la om în zona mediană, Olanda a știut că există riscul ca o construcție scurtă repetată să ducă exact acolo unde Suedia își dorea, la dueluri individuale, presiune și recuperări rapide.

16șuturi a bifat Suedia, Olanda doar 10. Toate cifrele generale sunt de partea Suediei: 26 de atacuri poziționale finalizate vs. 12, 19 posesii în careu vs. 13.

Soluția nu a fost abandonarea principiilor, ci schimbarea căii spre același scop. Unul dintre cele mai bune exemple a venit chiar la primul gol, când Bart Verbruggen a decis să paseze lung. Portarul a găsit direct zona lui Brobbey, iar în momentul în care atacantul a fixat linia defensivă suedeză, totul a devenit facil.

Tijjani Reijnders a venit imediat sub minge, într-o poziție ideală pentru a continua faza, iar Cody Gakpo a atacat spațiul creat pe partea opusă. Câteva secunde mai târziu, centrarea acestuia a trecut printre fundașii Suediei, iar Brobbey a finalizat acțiunea pe care tot el o declanșase.

Verbruggen, pasă lungă de excepție pentru Brobbey. Fotografie generată în platforma Wyscout

Diferența dintre o degajare și joc direct organizat stă exact aici. Olanda a trimis mingea lung pentru că aceasta era soluția cea mai bună. Koeman nu a ales atacantul care oferea cele mai multe variante cu mingea la picior, ci atacantul care putea forța Suedia să renunțe la propriul confort defensiv.

Brobbey preia la 47 de metri de poartă și dezvoltă mai departe. Fotografie generată în platforma Wyscout

7dueluri câștigate din 11 a înregistrat Brian Brobbey

Finalizarea lui Brian Brobbey. Fotografie generată în platforma Wyscout

Când presiunea și eficiența decid totul în 20 de minute

Cele două goluri rapide ale Olandei au fost consecința directă a felului în care cele două sisteme au intrat în contact. Suedia a vrut să fie agresivă, să rămână sus și să profite de prezența simultană a lui Isak și Gyokeres, însă tocmai această alegere a produs dezechilibrele pe care Olanda le-a exploatat.

În fotbal, fiecare avantaj are un cost, iar costul pentru păstrarea celor doi atacanți centrali în poziții avansate a fost pierderea controlului în alte zone ale terenului.

Van Dijk și Van Hecke au reușit să gestioneze fără probleme duelurile directe atunci când Suedia încerca să ajungă rapid la cei doi atacanți, iar în partea opusă Olanda a găsit constant oameni liberi.

• Prima repriză explică perfect diferența dintre cele două abordări: Olanda a avut 61% posesie, a ținut o linie medie mult mai sus (53,7 metri față de aproximativ 43 metri a Suediei) și a înregistrat un PPDA de 9,2, indicator care măsoară câte pase permite o echipă adversarului înainte de a încerca recuperarea mingii.

Olanda a împins adversarul cu aproape zece metri mai aproape de propria poartă, iar într-un asemenea context fiecare recuperare devenea începutul unei faze periculoase.

Ryan Gravenberch și Tijjani Reijnders au fost esențiali pentru că au făcut exact lucrul care distruge marcajul om la om. Au primit mingea sub presiune și au reușit să se întoarcă.

În momentul în care un mijlocaș depășește primul adversar, întreaga structură defensivă este obligată să reacționeze. Un fundaș trebuie să iasă, altcineva trebuie să acopere, iar spațiile apar înainte ca adversarul să aibă timp să se reorganizeze.

Suedia, întinsă până la ruptură

Cea mai mare problemă a Suediei nu a fost că a avut prea puțini oameni în apărare, ci că a avut prea mulți oameni în zonele în care Olanda nu avea nevoie să joace.

Acesta a fost paradoxul sistemului lui Potter. Cu trei fundași centrali, Suedia ar fi trebuit să controleze atacul olandez, însă prezența lui Brobbey a fixat acea linie, iar adevăratul pericol a venit din exterior.

Micky van de Ven și Denzel Dumfries nu au alergat permanent în spatele extremelor, pentru că nici nu era nevoie. Ei au rămas mai jos, au primit fără presiune și au devenit aproape constructorii principali ai Olandei. Dacă fundașul de bandă ieșea din linie, apărea spațiu în spatele lui.

Dacă rămânea jos, reprezentativa lui Koeman avea timp să construiască. Golul de 3-0 a fost imaginea perfectă a acestei probleme. Olanda a creat o superioritate de 3 contra 2 în apropierea careului, Dumfries a primit libertatea de a centra fără presiune, iar în fața porții Gakpo a atacat partea „oarbă” a fundașului pentru a transforma simplu.

13atacuri în flancul stâng au dezvoltat batavii, 10 pe cel opus și 6 centrale.

Pauza de hidratare a fost și pauză tactică

Momentul care arată cel mai bine cât de important a fost duelul formulelor de joc a venit după pauza de hidratare, atunci când Graham Potter a identificat problema și a schimbat complet structura echipei.

Isak a fost mutat în partea stângă, Suedia a trecut la 4-5-1 (3-4-2-1 pe atac), iar schimbarea a modificat imediat dinamica partidei. Dintr-o dată, Dumfries nu a mai fost permanent liber, astfel că Olanda nu a mai găsit aceeași ieșire ușoară pe lateral. Brusc, suedezii au început să controleze mai bine spațiile care îi distruseseră în primele minute.

4-1pentru Olanda era raportul șuturilor înainte de pauza de hidratare. În intervalul dintre pauza de hidratare și finalul reprizei Suedia a punctat serios: 8-1

Doar că adaptarea venise după ce meciul fusese deja împins într-o direcție greu de întors, iar Koeman a avut, la rândul său, un răspuns. La pauză, l-a introdus pe Summerville în locul lui Malen, o schimbare care putea părea ofensivă, dar care avea și o componentă defensivă importantă. Cu o extremă naturală, Olanda putea coborâ mai ușor într-un 4-4-1-1 fără minge, protejând exact zonele pe care Suedia începuse să le găsească.

Apoi, a venit din nou o lovitură decisivă. Dumfries, omul pe care Potter încercase să-l blocheze prin schimbarea sistemului, a găsit din nou spațiu, a centrat pentru Gakpo, iar Olanda a dus scorul într-o zonă lejeră.

Diferența de patru goluri nu a reflectat toate momentele jocului în duelul în care doar spațiile au spus adevărul. Olanda nu a câștigat pentru că a avut mingea mai mult, nu a câștigat pentru că a atacat permanent, ci pentru că a înțeles mai repede unde să atace.

Cu acel prim gol, tot ce am plănuit a fost pus în practică. A fost o minge excelentă a lui Cody și am început bine. Asta ne-a dat încredere. Am arătat bine în multe momente, dar, chiar dacă am câștigat cu 5-1, au fost unele momente când adversarul a încercat să joace altceva, când ne-a luat prea mult timp să observăm și să reacționăm. Am avut probleme înaintea pauzei. E o victorie necesară, dar au fost multe lucruri pe care le-am văzut și pe care puteam să le facem mai bine.
- Ronald Koeman, selecționerul Olandei

Cifrele partidei Olanda - Suedia

Cred că am făcut niște lucruri bune în joc, am fost activi în atac, am avut câteva ocazii, dar evident că în defensivă nu poți admite prea multe speranțe de victorie. Vom învăța multe din acest meci. Uneori trebuie să ai astfel de experiențe. Am jucat împotriva unei echipe bune, ne-au făcut rău pe flancuri, iar primul gol a fost marcat dintr-o minge lungă pe care nu am gestionat-o prea bine. Nu am început prea bine în prima repriză, apoi am revenit bine în joc în prima repriză, dar am crezut că suntem echipa mai bună și apoi am început din nou prost în a doua repriză.
- Graham Potter, selecționerul Suediei