SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Irina Begu și Gabriela Ruse s-au calificat pe tabloul principal de la Bad Homburg

Gabriela Ruse s-a calificat în „sferturi” la ‘s-Hertogenbosch/Foto: Imago Images
Gabriela Ruse s-a calificat în „sferturi” la ‘s-Hertogenbosch/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 21 iunie 2026 17:14 / Actualizat duminica, 21 iunie 2026 17:19

Irina Begu (35 de ani, 213 WTA) și Gabriela Ruse (28 de ani, 105 WTA) și-au obținut locurile pe tabloul principal de la Bad Homburg, turneu de categorie WTA 500 disputat pe iarbă, după meciurie de câte două ore.

Irina Begu și Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal de la Bad Homburg (Germania), după ce au obținut victorii în ultimul tur al calificărilor. Irina Begu a învins-o pe a doua favorită, Diane Parry (23 de ani, 60 WTA), cu 6-4, 7-6 (5), într-un meci de aproape două ore. În primul tur, românca trecuse de Tamara Korpatsch (31 de ani, 78 WTA) cu 6-1, 6-4.

Românca se află la primul turneu pe iarbă din acest sezon și la al patrulea după revenirea în circuit. Begu și-a luat o pauză de nouă luni pentru a rezolva unele probleme medicale, revenind la Madrid, în luna mai. Din 2019, Irina Begu mai jucase un turneu pe iarbă înainte de Wimbledon.

Gabriela Ruse, revenire de la 0-1 la seturi

Gabriela Ruse a acces pe tabloul principal după ce a trecut de Taylor Townsend (30 de ani, 81 WTA) în două ore și două minute, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4. În primul tur, ea trecuse de Shuai Zhang (37 de ani, 67 WTA).

După partida cu Zhang, românca a postat pe rețelele sociale o fotografie cu ea și cu Ana Ivanovic, cu descrierea: „Ce privilegiu să-mi întâlnesc idolul după prima mea victorie aici, la Bad Homburg. Micuța Gabi a fost extrem de fericită”.

Ana Ivanovic este o jucătoare din Serbia, fost lider mondial, care s-a impus la Roland Garros în 2008 și a disputat o finală în același an la Australian Open.

Ruse este la al doilea turneu pe iarbă în acest sezon, ea jucând la s-Hertogenbosch și ajungând până în sferturi de finală.

Irina Begu și Gabriela Ruse sunt singurele jucătoare din România care vor evolua în săptămâna de dinaintea Wimbledonului (29 iunie - 12 iulie), al treilea turneu de Mare Șlem al anului, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian luând o pauză din cauza unor accidentări.

Româncele vor fi distribuite pe tablou în orele următoare, la un turneu unde principala favorită este Iga Swiatek (25 de ani, 3 WTA).

Citește și:
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
Superliga
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
BeIRANvand, invincibil! „Dracii” s-au lovit de un zid, iar calculele grupei G se complică
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
BeIRANvand, invincibil! „Dracii” s-au lovit de un zid, iar calculele grupei G se complică
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
Campionate
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (2)
Trandafir
Trandafir  •  21 Iunie 2026, 22:12

Felicitari pentru Begu si Ruse care au reusit victorii contra unor tenismene puternice, in buna forma si mult mai bine clasate !

Trandafir
Trandafir  •  21 Iunie 2026, 21:58

Ce noroc pe Begu, va juca cu V. Williams. Ce ne-noroc pe Ruse, va juca cu Linda Noscova/Cehia, proaspata castigatoare la Berlin ! Probabil se va opri aici.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează