Gordon Ramsay spune o poveste incredibilă de la Mondial: „Mi-au spus: gătești pentru 2.000 de oameni. Și pentru Pele” + Cum a ajuns chef cu 8 stele Michelin, fiindcă s-a rupt ca fundaș la Rangers!

Ramsay deschide confesiunile cu povestea unei seri memorabile, 11 iulie 1998. Era seara de dinaintea finalei Cupei Mondiale de la Paris, iar Ramsay se afla în bucătăria de la Palatul Versailles.

I se ceruse să pregătească un banchet pentru 2.000 de persoane!

„Când au spus că e pentru 2.000 de invitați, m-am gândit: «Glumiți, nu?». Nu eram interesat. Dar apoi au menționat invitatul de onoare. Era Pele! Vin imediat!”, le-a spus Ramsay. „M-am băgat, frate”.

Ce i-a gătit Gordon Ramsay lui Pele: „Ceva ușor, parfumat, ușor de digerat”

„Era o salată de sparanghel, de inspirație franceză. Ceva ușor, parfumat, ușor de digerat. Felul de pește a fost un biban de mare superb, prăjit în tigaie, dar servit cu un sos ușor și aromat, asezonat cu vanilie de Madagascar. După aceea, am avut un filet mignon minunat cu girolles a la creme, iar la desert, nu voi uita niciodată, un fondant de ciocolată cu înghețată de ciocolată cu lapte”. La finalul serviciului, Ramsay l-a rugat pe Pelé să-i semneze un tricou al Braziliei, iar tricoul este acum înrămat în garajul bucătarului.

Puțină lume știe că Gordon Ramsay a vrut inițial să se facă fotbalist. Mai precis, fundaș.

„Eroul meu, ca fundaș stânga înnăscut, a fost Stuart Pearce, poreclit Psycho. Era un dur absolut. Nimeni nu trecea de el. Am început să joc la nivel de comitat. Am fost la Banbury United, apoi am dat probe la Oxford United”, își amintește Ramsay. „Am fost remarcat într-un meci din FA Youth Cup și invitat la incredibilul stadion Ibrox, al lui Rangers, de către un scouter.”

Stuart Pearce, în alb, stânga, intrare dură la Jordi Cruyff, la Euro 1996, foto: Gettyimages

„La 18 ani, eram aruncat la gunoi. A fost o lovitură grea”

„Totul s-a prăbușit foarte repede din cauza unei accidentări groaznice la genunchi. Mi-am zdrobit cartilajul și mi-am rupt ligamentul încrucișat la genunchiul stâng. La 18 ani, eram aruncat la gunoi. A fost o lovitură grea. Am fost devastat, am plâns în hohote. Nu-mi venea să cred. Mama a fost cea care mi-a spus: «Trebuie să te aduni, să te scuturi de praf și să revii mai puternic». Așa că, în multe privințe, a fost o a doua șansă când a început gătitul. Eram hotărât să ajung în vârf fără să fiu oprit de nimeni”, continuă Ramsay.

„Cu coada între picioare, m-am întors în Anglia și, pentru mine, a fost și mai greu atunci, pentru că jucătorii cu care jucam la Rangers începeau să se afirme. Ally McCoist tocmai își făcea debutul pentru Scoția, iar eu curățam blestematele de șalote într-o bucătărie de banchet, gătind pentru 400 de oameni. A durut.”

Ramsay a trebuit să renunțe la vis. „Acea supărare m-a ajutat mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată, pentru că m-a menținut motivat, concentrat și în căutarea constantă a acelui nivel de perfecțiune. Trei stele Michelin erau pe lista de dorințe. Acesta era visul suprem. M-am pierdut în Franța. Am dispărut la Paris și m-am pus pe treabă.”

„La 22 de ani, am lucrat cu unii dintre cei mai buni bucătari de pe planetă, de la Guy Savoy la Joël Robuchon. Am făcut stagii neplătite la mai multe restaurante. Acumulai cunoștințe. Dobândeai abilități pe gratis”. A câștigat prima stea Michelin în 1994. A ajuns la 8 (5 în Londra, 2 la Bordeaux și una la Versailles).

Prietenia cu Beckham și rivalitatea culinară

În viața reală, Ramsay îl consideră pe Sir David Beckham unul dintre cei mai buni prieteni ai săi.

„Beckham este un bucătar foarte talentat. Chiar și spre finalul carierei sale, când juca în Italia, termina antrenamentul dimineața și apoi îmi trimitea videoclipuri și poze superbe cu risotto-urile sale de la o școală culinară din Milano. I-am spus: «Ai devenit prea bun. Nici nu mai gătesc pentru tine, pentru că, omule, știi ce faci!»”

„Avem cele mai grozave discuții despre mâncare și vin. Acest tip de răsfăț în doze mici este perfect. Să înțelegi cum să asortezi un vin bun cu un risotto excelent. Să știi să gătești paste uimitoare. David este un perfecționist autodeclarat și, dacă se apucă de gătit, vrea să se asigure că este un bucătar al naibii de bun. Și chiar este.”

Gordon Ramsay, foto: Gettyimages

„Sincer, din punctul de vedere al unui bucătar, avându-l pe David ca cel mai bun prieten, jucând alături de Maradona și gătind pentru Pelé; la naiba, gata, m-am realizat.”

Aproape 30 de ani de când nu am mai fost la Cupa Mondială. Dar sunt entuziasmat pentru fani. Sunt entuziasmat pentru newyorkezi să vadă 5.000 de scoțieni alergând pe Fifth Avenue în kilt și fără chiloți. Dumnezeu să-i ajute pe toți. Sper că le place părul roșcat.
- Gordon Ramsay

Cât e real din ce povestește Gordon Ramsay?

Aceleași lucru povestite în interviu apar și în autobiografia bucătarului, publicată acum câțiva ani.

Neregulile apar în povestea lui Ramsay în momentul în care explică modul în care a ajuns în atenția celor de la Rangers. „La Banbury jucam fundaș stânga. Din când în când, jucători de la echipa noastră erau invitați la Oxford United, unde se antrenau cu echipa a treia și a patra și jucau pentru rezerve. Era o săptămână incredibilă”, spune Ramsay. Problema este că nimeni de la Oxford nu își aduce aminte de el! Și nu există dovezi care să susțină povestea lui.

În povestea din carte, bucătarul susține că a fost ochit de Rangers la un meci de Cupa Angliei la nivel de juniori: ”M-au întrebat dacă vreau să vin în probe o săptămână. La naiba, normal! Nu-mi venea să cred. Era vorba de Rangers! Echipa care ar avea un impact și asupra tatălui meu. Deja ajunsesem la 16 ani, cam vârsta limită pentru a ajunge la profesioniști, era momentul decisiv”.

Într-un interviu acordat pentru Evening Standard în 1998, Gordon numește și meciul în care ar fi fost descoperit de scouterii lui Rangers, Oxford - Arsenal. Problema este că Oxford n-a jucat niciodată împotriva lui Arsenal în Cupa Angliei la juniori. Martin Brodetsky, autorul mai multor cărți despre istoria clubului, nu a auzit și nici nu a găsit dovezi palpabile despre prezența fotbalistului Gordon Ramsay la Oxford. Toată povestea într-un articol GSP.