Meciurile
zilei

Decizia în privința lui Lionel Messi la Iordania - Argentina, meciul arbitrat de Istvan Kovacs

Lionel Messi nu va fi titular în Iordania - Argentina // FOTO: Imago Images
Lionel Messi nu va fi titular în Iordania - Argentina // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 27 iunie 2026, 04:01 / Actualizat sambata, 27 iunie 2026 04:05

Lionel Scaloni (48 de ani), selecționerul Argentinei, a confirmat că Lionel Messi (39 de ani) nu va fi titular în meciul cu Iordania, ultimul din faza grupelor de la Campionatul Mondial 2026. Căpitanul campioanei mondiale va începe partida pe banca de rezerve și ar urma să intre pe teren în repriza secundă.

Argentina este deja calificată în șaisprezecimile de finală de pe primul loc al grupei, motiv pentru care Scaloni pregătește mai multe modificări în primul „11”.

„Am vorbit cu Messi și cred că aceasta este cea mai bună decizie. Este important ca și colegii lui să primească minute, iar el să intre pe teren pe parcurs.

Nu îi face rău nici lui, nici echipei. Vom vedea câte minute va juca”, a declarat Scaloni.

Messi este golgheterul Campionatului Mondial, cu cinci reușite, toate cele cinci goluri marcate până acum de Argentina purtând semnătura sa.

Lionel Scaloni: „Cei care vor juca merită această șansă”

Selecționerul Argentinei a explicat că intenționează să le ofere minute și jucătorilor care au evoluat mai puțin până acum.

„Cei care vor juca mâine merită această șansă. Fac parte din lot și au muncit alături de noi în tot acest timp. De fiecare dată când pot să le ofer minute, o fac, pentru că le merită.

Îmi doresc ca echipa să joace la fel, chiar dacă schimbăm jucătorii”, a spus tehnicianul.

Întrebat dacă îi poate folosi împreună în atac pe Lautaro Martinez și Julian Alvarez, Scaloni a lăsat ușa deschisă.

„Dacă ceilalți jucători aleargă și păstrează echilibrul echipei, este o variantă. Au mai jucat împreună împotriva Boliviei și am tras concluziile noastre.

Nu exclud această posibilitate, dar echilibrul rămâne cel mai important”, a explicat selecționerul.

Scaloni a oferit și vești despre situația medicală din lot. Emiliano „Dibu” Martinez este apt de joc, în ciuda problemelor de la deget, iar Cristian Romero se recuperează mai bine decât se estima inițial.

„Dibu este bine și își dorește să joace. În ceea ce îl privește pe Romero, nu s-a antrenat încă alături de grup, dar lucrează intens separat. Evoluția lui este încurajatoare și ne oferă liniște”, a afirmat tehnicianul.

„Ar fi lipsa de respect”

Selecționerul campioanei mondiale a avut numai cuvinte de apreciere și la adresa Iordaniei.

„Este o echipă bună. A pierdut primele două meciuri în urma unor faze izolate și nu cred că a meritat. Este un adversar periculos și nu ne considerăm favoriți dinainte. Vom încerca să controlăm jocul și să le blocăm contraatacurile”, a declarat Scaloni.

Acesta a subliniat că alegerile pentru partida cu Iordania nu sunt influențate de un posibil adversar din faza eliminatorie.

Ar fi lipsit de respect să spunem că preferăm un anumit adversar. La acest nivel toate naționalele sunt complicate și nu suntem în poziția de a alege pe cine vrem să întâlnim”, a încheiat selecționerul Argentinei.

Clasamentul în grupa J de la CM 2026

Citește și:
Din studioul de Mondial de la Antena 1, direct pe plajă: „Cred că merit, să îmi dea pașaportul!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Din studioul de Mondial de la Antena 1, direct pe plajă: „Cred că merit, să îmi dea pașaportul!”
David Popovici, după cel mai bun timp al carierei la 50 de metri: „Cu prietenul meu brazilian mă văd mâine, la sută”
Altele
David Popovici, după cel mai bun timp al carierei la 50 de metri: „Cu prietenul meu brazilian mă văd mâine, la sută”
Gigi Becali se simte trădat de Florin Tănase: „Nu mă așteptam la așa ceva! Nici «la mulți ani» nu mi-a zis”
Superliga
Gigi Becali se simte trădat de Florin Tănase: „Nu mă așteptam la așa ceva! Nici «la mulți ani» nu mi-a zis”
Elizabeth Omoregie s-a îmbrăcat în tricoul naționalei favorite de la Mondial! O are alături pe iubita handbalistă
Handbal
Elizabeth Omoregie s-a îmbrăcat în tricoul naționalei favorite de la Mondial! O are alături pe iubita handbalistă
Crește vârsta de pensionare în România, pentru femei. Modificările se vor aplica până în 2035
Profit.ro
Crește vârsta de pensionare în România, pentru femei. Modificările se vor aplica până în 2035
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează