Articol de Romeo Ene - Publicat vineri, 03 iulie 2026, 18:37 / Actualizat vineri, 03 iulie 2026 19:10
Giani Kiriță (49 de ani), fostul jucător al lui Dinamo, este convins că Ionuț Nedelcearu (30 de ani) ar reprezenta un transfer ideal pentru formația pregătită de Nuno Campos (51 de ani). Fundașul central evoluează în prezent la Akron Togliatti, în prima ligă din Rusia.
Zilele trecute, președintele Andrei Nicolescu a confirmat că Dinamo încearcă să îl readucă în această vară pe Nedelcearu, însă negocierile sunt îngreunate de salariul pe care fundașul îl încasează în Rusia.
Giani Kiriță îl vede pe Ionuț Nedelcearu căpitan la Dinamo: „Mi-ar plăcea”
Kiriță consideră că Nedelcearu este exact genul de jucător de care Dinamo are nevoie și spune că i-ar încredința imediat banderola de căpitan, având în vedere experiența și legătura sa cu clubul.
În prezent, căpitanul lui Dinamo este Cătălin Cîrjan (23 de ani). Kiriță consideră însă că mijlocașului îi lipsește profilul de lider vocal și îl descrie drept un jucător prea „cuminte” pentru acest rol.
„Ar fi un câștig pentru Dinamo. Știe campionatul românesc Nedelcearu. Dinamo are nevoie de jucători peste tot. Dacă ai axul central, poți să construiești după.
Mi-ar plăcea Nedelcearu la Dinamo. Căpitan direct. Cîrjan nu e. Poate să facă diferența, dar nu e de căpitan de echipă. Trebuie să aibă atitudinea bună, să se bată pentru club. Cîrjan e bun, dar nu exponențial pentru a fi căpitan. E un jucător cuminte”, a spus Giani Kiriță, potrivit digisport.ro.

111 meciuri are Nedelcearu pentru Dinamo, 6 goluri și o pasă decisivă. Are și un trofeu câștigat în Ștefan cel Mare: Cupa Ligii în sezonul 2016-2017.
Crescut de Dinamo și lansat în fotbalul mare în tricoul alb-roșu, Nedelcearu a părăsit clubul în vara lui 2018, când a fost transferat la Ufa. Ulterior, acesta a mai evoluat pentru AEK Atena, Crotone și Palermo, înainte de a ajunge la Akron Togliatti.
Dinamo este clubul care m-a format ca fotbalist și ca om. Faptul că suporterii încă își doresc să mă vadă acolo mă face mândru.
Cu siguranță mă voi întoarce într-o zi dacă voi fi dorit, pentru mine viitorul înseamnă și Dinamo! În fotbal nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul.
- Ionuț Nedelcearu, într-un interviu pentru GSP.ro pe 6 iunie
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.