SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Gabriela Ruse, singură jucătoare din România care s-a calificat în turul secund al competiției de dublu de la Wimbledon

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, la Wimbledon/Foto: Imago Images
Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, la Wimbledon/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 03 iulie 2026 18:50 / Actualizat vineri, 03 iulie 2026 19:43

Vineri, 3 iulie, toate cele 4 reprezentante ale României la Wimbledon au avut programate meciuri în competiția de dublu, însă doar Gabriela Ruse (28 de ani, 71 WTA) s-a calificat mai departe. Irina Begu (35 de ani, 173 WTA) și Jaqueline Cristian (28 de ani, 37 WTA) au fost eliminate, în timp ce Sorana Cîrstea (36 ani, 18 WTA) s-a retras în ultimul moment.

În competiția de simplu de la Wimbledon a rămas o singură jucătoare, Sorana Cîrstea, care s-a calificat în turul al treilea. Ea a trecut de Sara Bejlek și Kimberly Birrell și va juca mai departe cu Linda Noskova (21 de ani, 12 WTA), care le-a învins în primele două tururi pe Ella Seidel și Camila Osorio.

Irina Begu și Jaqueline Cristian au fost eliminate, în timp ce Sorana Cîrstea s-a retras

Celelalte românce eliminate din competiția de simplu au jucat vineri, 3 iulie, la dublu. Mai întâi, au intrat pe teren Gabriela Ruse și Marta Kostyuk (24 de ani, 13 WTA, Ucraina), care le-au avut ca adversare pe Nicole Melichar-Martinez (32 de ani, SUA) și Erin Routliffe (31 de ani, Noua Zeelandă), favoritele numărul 5 la titlu.

Ruse și Kostyuk au avut nevoie de o oră și 23 de minute pentru a se impune, scor 6-3, 6-4. În turul secund, ele le vor întâlni pe Aldila Sutjiadi (31 de ani, Indonezia) și Janice Tjen (24 de ani, 42 WTA, Indonezia), care au trecut cu 6-3, 6-4 de Harriet Dart și Maia Lumsden, beneficiare ale unui wild-card.

Apoi Irina Begu și Jaqueline Cristian au intrat pe teren contra favoritelor numărul 4, Elise Mertens (30 de ani, 27 WTA, Belgia) și Shuai Zhang (37 de ani, 64 WTA, China). Româncele nu au avut nicio șansă în fața adversarelor lor și au pierdut cu 1-6, 1-6, în 53 de minute.

Sorana Cîrstea ar fi trebuit să joace la dublu alături de Anna Kalinskaya (27 de ani, 20 WTA, Rusia), adversarele lor fiind Anhelina Kalinina (29 de ani, 66 WTA, Ucraina) și Dayana Yastremska (26 de ani, 67 WTA, Ucraina). Însă, perechea româno-rusă s-a retras în ultimul moment, iar pe tabloul principal au intrat Laura Pigossi (31 de ani, 240 WTA, Brazilia) și Simona Waltert (25 de ani, 90 WTA, Elveția).

Citește și:
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
Superliga
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Diverse
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Aici s-a născut Gigi Becali » Satul care nu mai există și drama ascunsă din spatele patronului FCSB: aruncați din vagoanele de vite în mijlocul Bărăganului
Special
Aici s-a născut Gigi Becali » Satul care nu mai există și drama ascunsă din spatele patronului FCSB: aruncați din vagoanele de vite în mijlocul Bărăganului
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Profit.ro
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (1)
niciolaie
niciolaie  •  03 Iulie 2026, 19:39

E bine ca Sorana are 18 ani, pare un pic mai in varsta, dar tot e bine.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează