INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

E gata! Lisav Eissat pleacă de la Maccabi Haifa și semnează cu noua echipă

Lisav Eissat // FOTO: Instagram
Lisav Eissat // FOTO: Instagram

Articol de - Publicat duminica, 05 iulie 2026, 20:25 / Actualizat duminica, 05 iulie 2026 20:25

Lisav Eissat (21 de ani) este foarte aproape de despărțirea de Maccabi Haifa în această perioadă de mercato. Fundașul central va continua în Championship, după ce clubul israelian a ajuns la un acord pentru transferul său la Bristol City.

Internaționalul român a petrecut un singur sezon la Maccabi Haifa, iar acum este pregătit pentru prima experiență din fotbalul englez, potrivit sport5.co.il.

Deși contractul său cu formația israeliană expira în vara anului viitor, Bristol City a decis să achite clauza de reziliere, în valoare de 2,5 milioane de euro.

Lisav Eissat, tot mai aproape de Bristol City

În ultimele luni, mai multe cluburi din Superligă s-au interesat de situația fundașului. Dinamo a încercat să-l transfere în iarnă, însă a renunțat din cauza pretențiilor financiare.

În cele din urmă, Eissat este pregătit să facă pasul în Championship, la Bristol City, formație care a încheiat sezonul trecut pe locul 12.

„Eissat a ajuns la un acord cu Bristol City pentru un contract valabil pe patru ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Va avea un salariu de 700.000 de lire sterline pe sezon.

Clubul englez îi va plăti lui Maccabi Haifa 2,5 milioane de euro, suma reprezentând clauza de reziliere a jucătorului”, notează jurnaliștii israelieni.

În sezonul trecut, Eissat a jucat 33 de meciuri pentru Maccabi Haifa în campionat, Cupă și preliminariile Conference League. A marcat un gol și a oferit două pase decisive, impunându-se ca unul dintre oamenii de bază ai defensivei.

În urmă cu mai puțin de un an, fundașul a ales să reprezinte naționala României. A fost convocat la prima reprezentativă, iar în martie a făcut parte și din lotul naționalei de tineret. În 2025 a primit aprobarea oficială din partea FIFA pentru a evolua sub culorile României.

Convocat în premieră la echipa națională de regretatul Mircea Lucescu, Eissat a adunat patru selecții pentru „tricolori”. În luna iunie a fost folosit câte o repriză și de Gică Hagi, în amicalele cu Georgia, scor 1-1, și Țara Galilor, scor 2-1.

1,4 milioane de euroe cota lui Lisav Eissat, potrivit Transfermarkt

Citește și:
Escapadă de lux în locația miliardarilor, după show-urile pentru Halep și Nadia: „Rămâi sexy!”
Diverse
Escapadă de lux în locația miliardarilor, după show-urile pentru Halep și Nadia: „Rămâi sexy!”
Radu Drăgușin s-a înțeles cu noua echipă! Experții Fabrizio Romano și Nicolo Schira au confirmat mutarea
Stranieri
Radu Drăgușin s-a înțeles cu noua echipă! Experții Fabrizio Romano și Nicolo Schira au confirmat mutarea
Donald Trump APLAUDĂ decizia care dă peste cap Mondialul: „FIFA a corectat o mare nedreptate!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Donald Trump APLAUDĂ decizia care dă peste cap Mondialul: „FIFA a corectat o mare nedreptate!”
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
Handbal
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
O nouă autostradă în România - ”Autostrada Dacilor” va lega șase orașe
Profit.ro
O nouă autostradă în România - ”Autostrada Dacilor” va lega șase orașe
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Escapadă de lux pe insula miliardarilor, după show-urile pentru Halep și Nadia: „Rămâi sexy!”

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează