Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 19 iulie 2026, 12:02 / Actualizat duminica, 19 iulie 2026 12:42
Spania și Argentina se întâlnesc pentru prima oară într-o finală de campionat mondial. Marea confruntare este programată duminică, de la 22:00, liveTEXT GSP.RO și în direct la Antena 1.
În prim-plan se vor afla în finala de duminică Lionel Messi și Lamine Yamal. Dar statisticile „Opta” recomandă și alți jucători, precum Mikel Oyarzabal sau Rodri, urmare a performanțelor lor de până acum. Spania mai are în palmares un titlu mondial, câștigat în 2010, Argentina ar putea triumfa pentru a patra oară, după trofeele câștigate în 1978, 1986 și 2022.
Diferență de peste douăzeci de ani între marile vedete ale finalei, Lionel Messi și Lamine Yamal
Lionel Messi s-a născut în iunie 1987, iar Lamine Yamal în iulie 2007. Aceasta va fi prima dată în istoria Cupei Mondiale când doi jucători între care există o diferență de peste douăzeci de ani (20 de ani și 19 zile) se vor afla față în față.
Notabil, argentinianul va fi al doilea cel mai în vârstă jucător care a jucat într-o finală (39 de ani și 25 de zile), după Dino Zoff, în 1982 (40 de ani și 133 de zile). Zoff a câștigat atunci titlul suprem cu Italia, 3-1 în finala contra Germaniei Federale.
Argentina încearcă să doboare recordul Braziliei
Argentina a câștigat ultimele 14 meciuri în toate competițiile și, dacă ar câștiga finala, ar doborî recordul all-time pentru victorii consecutive ale unei echipe sud-americane.
În prezent, doar Brazilia mai are 14 victorii consecutive, bifate între iunie și decembrie 1997.
Spania și Argentina s-au mai întâlnit la un Mondial doar în 1966
Aceasta va fi doar a doua întâlnire dintre Spania și Argentina din istoria Cupei Mondiale. Singura lor întâlnire anterioară datează din 1966, când cele două echipe s-au întâlnit în faza grupelor.
Pe Villa Park din Birmingham, Argentina, condusă de Juan Carlos Lorenzo, a învins Spania cu 2-1 grație unei duble reușit de Luis Artime. Pentru iberici egalase Pirri. Sud-americanii au avansat, în timp ce „Furia Roja fost eliminată în faza grupelor.
În total, au existat 14 întâlniri anterioare (inclusiv cea din 1966) în care fiecare și-a adjudecat câte șase, iar două s-au încheiat 1-1. Ultimul duel a avut loc în 2018 și s-a încheiat cu un scor surprinzător: 6-1 pentru Spania!
Impunătoarea serie a Spaniei
La Campionatul Mondial din 2026, Spania a devenit prima echipă din istoria Campionatului Mondial care a înregistrat șase meciuri fără gol primit într-o singură ediție a competiției!
Echipa pregătită de Luis de la Fuente nu a fost niciodată condusă la acest turneu final și doar alte două echipe au câștigat trofeul fără a fi conduse vreodată pe tabelă: Italia (în 1938 și 1982) și Germania (în 1990).
Lamine Yamal, după Pele și Giuseppe Bergomi
Vedeta Barcelonei, Lamine Yamal, va fi al treilea cel mai tânăr jucător care va juca într-o finală a Cupei Mondiale, la 19 ani și 6 zile.
Înaintea lui au fost Pelé, cu Brazilia în 1958 (17 ani, 249 de zile), și Giuseppe Bergomi, cu Italia în 1982 (18 ani, 201 de zile).
Marcatorul-surpriză al Spaniei la Cupa Mondială
Mikel Oyarzabal a fost pentru Spania ceea ce Schillaci a fost pentru Italia în 1990: un marcator surpriză, fără a fi o vedetă. El a marcat 5 goluri pentru Spania la Campionatul Mondial din 2026.
Niciun jucător spaniol nu a marcat mai multe într-un singur turneu internațional major (Campionatul European/Cupă Mondială). Tot câte 5 au dat Emilio Butragueño, la CM 1986, și David Villa la CM 2010, câștigat de iberici într-o finală cu Olanda (1-0).
„Magicienii” Mondialului, față-n față!
Lionel Messi (25) și Lamine Yamal (22) au cele mai multe driblinguri reușite la turneul final din SUA, Mexic și Canada. Cele 25 ale lui Messi sunt cele mai multe înregistrate vreodată de un jucător în vârstă de 30 de ani sau peste într-o singură Cupă Mondială, de când au început să fie colectate date, în 1966.
Pe de altă parte, cele 22 ale lui Yamal reprezintă un record pentru un jucător sub 20 de ani. Îl împarte cu Kylian Mbappe, care l-a stabilit la Mondialul 2018, din Rusia.
O bătălie a continentelor, în premieră. Plus seria impresionantă a Spaniei
În finala de duminică seară se confruntă pentru prima dată în istorie deținătoarea en-titre a Copei America cu campioana la zi a Europei. Spania este neînvinsă în 37 de meciuri în toate competițiile (28 de victorii, 9 remize), ultima înfrângere suferită fiind cu 1-0 împotriva Columbiei, în martie 2024.
Dacă o va învinge pe Argentina, „Furia Roja” va stabili un nou record pentru o echipă națională europeană. În prezent, îl împarte cu Italia, care a fost neînvinsă în 37 de meciuri sub conducerea lui Roberto Mancini, între octombrie 2018 și septembrie 2021.
Recordul lui Rodri
Rodri are 655 de pase reușite, până acum, la Campionatul Mondial din 2026. Un record într-o singură ediție a turneului de când se colectează date (1966).
Pe de altă parte, Dunga în 1994 (393) și Xavi în 2010 (391) au bifat mai multe pase reușite în jumătatea adversă decât mijlocașul lui Manchester City în acest turneu (371).
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”