Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 20 iulie 2026 17:23 / Actualizat luni, 20 iulie 2026 19:15
Asociația Regală Belgiană de Fotbal (RBFA) a anunțat oficial despărțirea de selecționerul echipei naționale, Rudi Garcia, după ce cele două părți nu au reînnoit contractul expirat.
Plecarea antrenorului francez este surprinzătoare, având în vedere că a reușit să ducă Belgia până în sferturile de finală ale Mondialului, unde a fost eliminată de noua campioană Spania, după o înfrângere cu 1-2, survenită în urma unui gol marcat pe final.
Garcia, în vârstă de 62 de ani, a petrecut 18 luni la cârma „diavolilor roșii”, preluând postul de la Domenico Tedesco la începutul anului 2025. De atunci, a înregistrat 12 victorii, 6 egaluri și doar 2 înfrângeri cu belgienii, a căror performanță la Cupa Mondială a fost de trei succese (unul după prelungiri), două remize și o înfrângere. Anterior, antrenorul a mai condus echipe precum Saint-Étienne, Dijon, Le Mans, Lille, Roma, Marseille, Lyon, Al-Nassr și Napoli.
Rudi Garcia s-a despărțit de naționala Belgiei
„După discuții cu federația, am decis să nu continuăm excelenta călătorie pe care am avut-o în ultimele 18 luni. Las Belgia în Liga A a Ligii Națiunilor, precum și printre cele mai bune opt echipe din lume. Aș dori să mulțumesc extraordinarului meu lot de jucători, directorului sportiv Vincent Mannaert și fanilor care ne-au susținut pe parcursul acestui Mondial.
Urez Belgiei tot binele, pe măsură ce își continuă schimbul de generații, la a cărui inițiere am contribuit cu mândrie”, a comentat Garcia pentru site-ul federației.

Rudi Garcia a jucat, fără îndoială, un rol cheie în renașterea Belgiei. A fost numit selecționer național într-un context sportiv și financiar provocator. Datorită, în special, dedicării și experienței sale, sincronizarea echipei a fost restabilită și s-a obținut un rezultat buc la recenta Cupă Mondială.
În numele federației, aș dori să-i mulțumesc din inimă lui Rudi și asistenților săi pentru ultimele 18 luni. Împreună cu echipa mea, pregătesc acum un nou ciclu, care include numirea unui nou selecționer.
Vincent Mannaert, directorul sportiv al federației
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Șase echipe naționale sunt deja calificate la Mondialul din 2030!