Articol de Andra Mocanu - Publicat marti, 21 iulie 2026, 11:04 / Actualizat marti, 21 iulie 2026 11:56
Vinicius Junior (26 de ani) a recurs la o procedură estetică facială, armonizarea bărbiei, în urma căreia este de nerecunoscut.
Ulterior eliminării Braziliei de la Campionatul Mondial, 1-2 contra Norvegiei în optimile competiției, Vinicius Junior și iubita lui, Virginia Fonseca, au mers în vacanță în Europa.
Zilele trecute, ei au revenit în Brazilia și l-au vizitat pe doctorul Alessandro Alarcão, cunoscut în țara sud-americană ca esteticianul vedetelor. Medicul s-a întors din Miami special pentru a-i consulta pe fotbalist și partenera lui de viață.
Vinicius Junior, de nerecunoscut după procedura estetică de „armonizare a bărbiei”
În clinica acestuia din Goiânia, fotbalistul lui Real Madrid a trecut printr-o procedură estetică facială de armonizare a bărbiei, conform tabloidului LeoDias. Este vorba despre „o tehnică extrem de căutată pentru a proiecta, defini și oferi un contur mai clar bărbiei”.
Luni, medicul respectiv a publicat imagini și a transmis, potrivit revistei Quem:
„A fost o mare plăcere să îl primesc pe Vini Jr. Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai mari talente din fotbalul mondial, este un om de o simplitate, educație și energie molipsitoare. Îți mulțumesc pentru încredere și pentru conversația plăcută. A fost o satisfacție să te primesc la clinică. Dumnezeu să îți binecuvânteze în continuare cariera. Vom fi mereu alături de tine și de Brazilia!”.
Clinica a detaliat cu privire la procedură: „Am realizat o naturalizare facială, bazată pe restructurarea ligamentelor feței, asociată cu o rafinare a proiecției bărbiei, respectând întotdeauna caracteristicile anatomice și identitatea pacientului. Scopul este de a oferi mai mult echilibru, armonie și naturalețe, fără a desfigura sau altera trăsăturile feței”.
Cel mai probabil, procedura a presupus doar injectarea de acid hialuronic.
Cert este că această procedură și faptul că și-a lăsat barba să crească l-au schimbat profund pe Vinicius. Imaginile ajunse între timp pe rețelele sociale au făcut valuri și generat o sumedenie de comentarii referitoare la cât de diferit arată fotbalistul.
„Vinicius Jr. s-a transformat în Vinicius Sr.”, a scris un utilizator al rețelei X. „Creierul meu nu reușește să înțeleagă că ăsta este Vini Jr. acum”, a adăugat altul. „Nu e aceeași persoană, nu are cum”, au scris mulți alții.
Vinicius Jr. has undergone an aesthetic chin harmonization procedure, and this is his new look pic.twitter.com/LnDuMpUIHe
— 99Pluz (@99Pluz) July 21, 2026
Vinicius, din nou în atenția publică, după imaginile care au provocat indignare în Brazilia
Recent, Vinicius a făcut valuri în Brazilia cu o imagine distribuită pe rețelele sociale, în care inluencerița Virginia Fonseca stă în poala lui, în timpul unei plimbări cu iahtul în Sardinia (Italia). Mulți conaționali au fost indignați, considerând fotografiile o palmă, în contextul apariției lor la scurt timp după eliminarea rușinoasă de la Mondial.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.