Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 21 iulie 2026, 13:48 / Actualizat marti, 21 iulie 2026 14:19
Pep Guardiola (55 de ani) a demisionat de la Manchester City la finele sezonului 2025 - 2026, iar clubul condus de multimiliardarii șeici arabi a decis să-i golească biroul printr-o licitație.
Guardiola a câștigat tot ce se putea câștiga în cei 10 ani petrecuți la Manchester City. Dar în loc să le facă loc măcar într-un colț din muzeul clubului, conducerea unuia dintre cele mai bogate cluburi din lume a decis să facă bani cu obiectele lăsate de legendarul antrenor în birou!
Inclusiv o colecție de tămâie se află printre obiectele lui Pep Guardiola scoase la vânzare
City a anunțat că va scoate la licitație pe site-ul său oficial obiecte precum minea istorică a lui Erling Haaland, fluierul folosit de tehnicianul spaniol la antrenamente și o colecție de tămâie - scrie tabloidul britanic The Sun.
20 de trofeea câștigat Pep Guardiola cu Manchester City în 10 ani petrecuți pe Etihad Stadium. Printre acestea, o Ligă a Campionilor și 6 titluri în Premier League
Acțiunea se încheie în cinci zile, iar fanii licitează deja pentru articolele scoase la ofertă. Alte obiecte trecute pe lista celor scoase la vânzare: echipamentul purtat la antrenamente de Guardiola, un set de bibelouri și setul său de cești de cafea. Inclusiv lampa și scaunul de birou sunt disponibile!
„Se pare că clubul este dornic să golească aproape complet camera, singurele obiecte care nu sunt de vânzare fiind biroul, o canapea și un suport de haine”, remarcă tabloidul britanic amintit.
Același ziar scrie că licitația pentru fluier a început de la 282 de lire sterline, pentru bibelouri de la 571 de lire sterline, pentru colecția de tămâie de la 172 de lire sterline, iar pentru lampa de birou, de la 200 de lire sterline.
Fanii iau clubul peste picior: „Dumnezeule, astea sunt fonduri pentru viitoarele transferuri?!”
Mulți fani au considerat de-a dreptul bizară decizia lui Manchester City de a vinde la licitație obiectele lui Pep și au luat conducerea peste picior pe rețelele de socializare.
„Eu aș fi luat canapeaua, dar nu este de vânzare”, a comentat unul. Iar un altul a exclamat: „Dumnezeule, astea sunt fonduri pentru viitoarele transferuri?!”. Un al treilea a scris: „Serios? Acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le păstrăm în cutii de sticlă pentru a le folosi în viitor”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.