Articol de Alexandru Stanciu - Publicat duminica, 26 iulie 2026, 14:23 / Actualizat duminica, 26 iulie 2026 14:43
Rapid a anunțat oficial plecarea lui Drilon Hazrollaj (22 de ani) la FK Tirana, locul 6 în ultimul sezon al primei ligi din Albania. Atacantul kosovar a fost cedat sub formă de împrumut, însă noua sa echipă are opțiune de transfer definitiv.
Adus vara trecută de la Malisheva pentru suma de 900.000 de euro, Hazrollaj a bifat doar 14 meciuri pentru Rapid în Superliga, fără să aibă vreo contribuție ofensivă.
Rapid l-a cedat pe Drilon Hazrollaj la Tirana
„FC Rapid și FK Tirana au ajuns la un acord pentru împrumutul lui Drilon Hazrollaj, pe o perioadă de un an, cu opțiune de transfer. Succes, Drilon!”, se arată în comunicatul celor de la Rapid.

După ce a bifat 56 de minute în derby-ul cu FCSB, scor 2-2, la jumătatea lunii august a anului trecut, atacantul kosovar s-a confruntat cu o pubalgie și a revenit pe teren abia la sfârșitul lui ianuarie 2026.
Drilon Hazrollaj a mers alături de restul echipei în cantonamentul din Austria și a fost folosit în ambele benzi ale atacului de către Daniel Pancu.
325de minute a bifat Drilon Hazrollaj, în total, pentru Rapid
În perioada petrecută la FC Malisheva, în Kosovo, Hazrollaj a marcat 48 de goluri și a reușit 20 de assist-uri în 95 de apariții. În prezent, atacantul kosovar este cotat la 400.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
Mutările efectuate de Rapid în această vară
Antrenor: Daniel Pancu (nou)
Veniri: Mohammed Kamara (CFR Cluj), Vladan Bubanja (Orenburg), Jason Kodor (Lecce), Daniel Graovac (FCSB), Ștefan Senciuc (CFR Cluj), Alin Kumer Celik (Genoa)
Reveniri: Rareș Pop (Petrolul), Timotej Jambor (Slask Wroclaw), Radu Maria (Fundulea), Antoine Baroan (Avs FS), Robert Bădescu (Metaloglobus), Cristian Ignat (Petrolul), Luka Gojkovic (UTA Arad), Albert Cuculescu (CSM Vaslui), Omar El Sawy (U Cluj), Raul Stanciu (CS Tunari), Bogdan Ungureanu (Sepsi)
Plecări: Tobias Christensen (Wieczysta Cracovia), Elvir Koljic (liber), Diogo Mendes (liber), Daniel Paraschiv (Real Oviedo), Léo Bolgado (CFR Cluj), Kader Keita (liber), Andrei Borza (Corum FK), Jakub Hromada (Iraklis Salonic), Drilon Hazrollaj (FK Tirana)
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.