Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 27 iulie 2026, 10:14 / Actualizat luni, 27 iulie 2026 10:59
Inter a câștigat primul amical al verii, 2-1 contra lui Karlsruher SC, locul 10 în eșalonul secund al Germaniei. Marcatorul Andy Diouf și puștii Mattia Marello și Luka Topalovic au tras concluziile.
Start cu dreptul pentru echipa lui Cristi Chivu în seria amicalelor estivale. În Karlsruhe, campioana Italiei a fost condusă din minutul 50, dar a întors soarta meciului prin „dubla” reușită de Andy Diouf în prelungiri. Mijlocașul francez a înscris două goluri superbe.
#KSCInter in 50 secondi 📹 pic.twitter.com/fLOEOiTVW6
— Inter ⭐⭐ (@Inter) July 26, 2026
Diouf, 23 de ani, a fost unul dintre cei 3 „interiști” care au oferit declarații după meci.
Andy Diouf, după „dubla” din primul amical al lui Inter: „Nu este poziția mea naturală în bandă”
„Este un sentiment plăcut, dar acesta este doar începutul – a fost doar primul nostru meci. Am muncit foarte mult pe parcursul acestui stagiu de pregătire, în fiecare zi, dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas.
Al doilea gol? De îndată ce am preluat mingea, am privit spre poartă. Este ceva ce încerc adesea la antrenamente, iar în meciuri încerc pur și simplu să fac același lucru.
Vreau doar să dau tot ce am mai bun și să ajut echipa. Mă simt bine pe teren, dar mai am mult de muncă, deoarece a juca în bandă nu este poziția mea naturală.
Vorbesc mult cu antrenorul, iar acum vom avea mult mai mult timp pentru a continua să lucrăm. Cred că a fost o modalitate excelentă de a încheia un cantonament atât de intens, cu un rezultat bun”, a spus Diouf la capătul meciului care a consemnat finalul cantonamentului de 10 zile desfășurat de Inter în Germania.
Mattia Marello: „Obiectivul meu este să prind prima echipă. Le sunt recunoscător antrenorului și colegilor”
Mattia Marello, fundaș stânga în vârstă de 18 ani, s-a declarat extrem de încântat că românul Cristi Chivu i-a oferit șansa de a juca la prima echipă:
„Este un sentiment incredibil, atât pentru că am jucat în acest meci, cât și pentru că am obținut acest rezultat. Sunt cu adevărat fericit. Victoria este răsplata pentru toată munca depusă în cantonament. A fost solicitant, dar va da roade pe parcursul întregului sezon.
Sfaturile antrenorului? Mi-a spus să joc simplu și am încercat să fac asta. Colegii m-au ajutat și ei foarte mult cu deplasarea și poziționarea în teren, așa că aș vrea să le mulțumesc.
Obiectivul meu este să prind prima echipă într-o zi, dar sunt deja încântat doar pentru că mă antrenez cu ei. Sunt foarte mândru și le sunt recunoscător antrenorului și colegilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o”.
Luka Topalovic: „Zielinski m-a luat sub aripa lui”
Alt tânăr utilizat de Chivu, mijlocașul sloven Luka Topalovic (20 de ani), a oferit și el declarații:
„A fost un meci bun, cu o atmosferă excelentă, în fața multor fani. Am jucat bine și am câștigat, iar acesta este cel mai important lucru. Fiecare cantonament îți lasă picioarele grele, așa că a fost o partidă dificilă.
Am fost puțin obosiți după stagiu, dar ne dorim întotdeauna să câștigăm. Antrenorul îmi oferă libertatea de a coborî mai jos și de a veni la primit, iar de acolo pot căuta pase către colegi.
Toată lumea m-a ajutat să mă integrez și am construit o relație excelentă. În special Piotr Zielinski – m-a luat sub aripa lui”.
Topalovic a debutat deja la prima echipă nerazzurra, jucând în câte un meci oficial în campionatele 24/25 și 25/26, în t imp ce Mattia Marello încă așteaptă prima apariție oficială.
- Inter în repriza 1 cu Karlsruher SC: J. Martinez - Bisseck, Bovio, Carlos Augusto - L. Henrique, Barella, Mkhitaryan, Stankovic, Marello - Iddrissou, Esposito
- Inter în repriza 2: Di Gennaro - Pavard, Maye, Bastoni - A. Diouf, Frattesi, Zielinski, Akinsanmiro, Dimarco - Topalovic, Mosconi
- A mai jucat: Lavelli
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.