Articol de Mihai Șovei - Publicat luni, 27 iulie 2026, 14:32 / Actualizat luni, 27 iulie 2026 15:10
Adi Chică-Roșă (27 de ani), atacantul celor de la Petrolul Ploiești, și-a reziliat contractul cu gruparea prahoveană.
Acesta se pare că nu mai face parte din planurile lui Ricardo Sousa (47 de ani), noului antrenor al echipei, potrivit observatorulph.ro.
UPDATE 15:00 // Petrolul Ploiești a confirmat rezilierea contractului cu Adi Chică-Roșă
Luni, în jurul orei 15:00, Petrolul Ploiești a confirmat rezilierea contractului cu Adi Chică-Roșă.
FC Petrolul Ploiești și jucătorul Adi Chică-Roșă au ajuns la un acord privind încetarea raporturilor contractuale. Aflat din vara anului trecut sub contract cu clubul nostru, Chică-Roșă a bifat 42 de apariții în tricoul “lupilor” marcând 5 goluri.
Mulțumim și mult succes in continuare!
- comunicat Petrolul Ploiești

Adi Chică-Roșă își va rezilia contractul cu Petrolul Ploiești
Deși a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Petrolului Ploiești în sezonul trecut, Adi Chică-Roșă nu mai reprezintă o variantă pentru noul antrenor al echipei.
În primele două runde ale noului sezon al Superligii, atacantul a jucat 16 minute în meciul cu Dinamo București (victoria cu 2-1), iar la partida cu FC Argeș (înfrângere 0-1) nu a fost nici măcar în lot.
Leonardo Santos Teixeira și Robert Jerdea, noile transferuri ale „lupilor galbeni”, au reprezentat variantele din atac folosite de Ricardo Sousa în primele două runde.
Pe lângă cei doi, Dan N'Lundulu și Rareș Leescu reprezintă alte două variante pe care Petrolul le care în atac.
550.000de mii de euro este cota lui Adi Chică-Roșă pe transfermarkt.com
Transferat din postura de jucător liber de contract de la FC Botoșani în luna iulie a anului 2025, acesta încă are contract valabil cu prahovenii până în luna iunie a anului 2027.
În cele 42 de meciuri în care a jucat pentru Petrolul, acesta a marcat 5 goluri, fără să ofere vreo pasă decisivă.

Ce a făcut Petrolul Ploiești în perioada de transferuri
Veniri: Lukas Zima (FCSB), Mark Țuțu (UTA Arad), Alejandro Bran (Alajuelense), Rodrigo Martins (Lourosa), Leo Teixeira (Felgueiras), Calal Huseynov (Arda Kardzhali), Robert Jerdea (Reșița), Lucho Vega (Leiria), Adam Zaian (MVV Maastricht), Atay Akgun (Boluspor), Dan Nlundulu (St. Mirren), Breston Malula (Stade LO), Dele Israel (Olomuc), Ștefan Georgescu (Tel. Văleni), Tiberiu Căpușă (Hermannstadt), Atay Akgun (Boluspor)
Reveniri: Konstantinos Doumtsios (Chindia), Jerome Onguene (Eyupspor), Denis Radu (Eyupspor), Ioan Tolea (FC Voluntari), Alexandru Stănică (Tunari)
Plecări: Ricardinho (Lourosa), Alexandru Mateiu (Corona Brașov), Tommi Jyry (KuPS), Franjo Prce (liber), Gheorghe Grozav (liber), Yohan Roche (liber), Rareș Pop (Rapid), Cristian Ignat (Rapid), Marco Dulca (Kayserispor)
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.