FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

A debutat la CFR Cluj cu o „dublă”, apoi a abordat subiectul problemelor financiare

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 27 iulie 2026, 20:51 / Actualizat luni, 27 iulie 2026 21:12

Stefan Drazic (33 de ani), atacantul celor de la CFR Cluj, a debutat cu o „dublă” în victoria formației din Gruia în fața nou-promovatei FC Voluntari, scor 5-0, într-un meci din etapa secundă de Superliga.

Transferul din această vară al celor de la CFR Cluj s-a arătat fericit pentru realizarea sa personală, dar și pentru punctele obținute de echipă. A transmis că a auzit de problemele financiare, dar a asigurat că jucătorii vor continua să lupte pentru a câștiga fiecare meci.

Stefan Drazic a reacționat după CFR Cluj - FC Voluntari 5-0: „Asta arată caracter în aceste momente grele pentru club”

„A fost minunat să marchez de două ori. Cele trei puncte sunt importante. Este bine pentru noi. După cartonașul roșu a fost mai ușor pentru noi să jucăm în jumătatea adversă.

Așa este fotbalul, dacă marchezi la fiecare șansă este bine. Dacă nu, trebuie să suferi puțin până să marchezi. Într-un final, cred că am făcut o treabă bună în prima repriză. Asta arată caracter în aceste momente grele pentru club, pentru jucători și pentru staff. Trebuie să continuăm așa.

Am auzit multe despre situația financiară de la club. Nu simt o atmosferă atât negativă în vestiar. Suntem jucători profesioniști. Pe teren contează doar ce facem acolo. Trebuie să luptăm pentru tricou. Dacă continuăm tot așa, totul va fi bine.

Când am auzit că CFR Cluj este interesată de mine, nu am așteptat prea mult să fac decizia. Am auzit de CFR, este un club mare. Fanii așteaptă lucruri pozitive și victorii în fiecare săptămână. Trebuie să muncim din greu și să arătăm caracter și mentalitate de învingător”, a spus Stefan Drazic la flash-interviul de la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Sârbul a jucat până în 2017 doar în țara natală la echipe precum Radnicki Obrenovac și Javor Matis Ivanjica. Ulterior, a trecut pe la Mechelen, Mezokovesd și Diosgyor și la APOEL. A jucat și în China la Changchun Yatai. Este cotat la 275.000 de euro.

Citește și:
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Campionate
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Tenis
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Andrei Cordea, în direct, după CFR - Voluntari: „Vreau să îi răspund domnului Prunea”
Superliga
Andrei Cordea, în direct, după CFR - Voluntari: „Vreau să îi răspund domnului Prunea”
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Campionate
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Profit.ro
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează