FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV „Clar vor ajunge în faliment!” » Mircea Bornescu prevestește dezastrul la două cluburi din Superliga

Mircea Bornescu, în platoul GSP Live
Mircea Bornescu, în platoul GSP Live

Articol de , - Publicat marti, 28 iulie 2026, 15:07 / Actualizat marti, 28 iulie 2026 15:28

Mircea Bornescu, 46 de ani, fost portar în Liga 1, la Craiova ori Rapid, este revoltat de echipele din România îngropate în datorii. Invitat marți la GSP Live, Bornescu a propus și un sistem nou care ar curăța fotbalul nostru.

Discursul lui Bornescu, ex-conducător la FCU Craiova, a plecat de la situațiile complicate pe care le traversează acum CFR Cluj și Petrolul.

  • La CFR Cluj, jucătorii, în frunte cu Muhar și Cordea, au stabilit să-și depună memorii pentru neplata salariilor. Se discută despre insolvență în Gruia, ipoteză pe care, măcar la nivel declarativ, patronul Ioan Varga o infirmă.

  • În insolvență e Petrolul, din vară, după ce prahovenii au ajuns la datorii de 9 milioane de euro!

Mircea Bornescu, la GSP Live, despre cluburile sugrumate de datorii: „Este incredibil!”

„CFR are probleme mari financiare, dar are norocul de a se baza pe fotbaliști profesioniști”, spune Bornescu, a doua zi după CFR Cluj - FC Voluntari 5-0.

„După 3 luni încolo de neplată, probabil că lucrurile vor degenera”, continuă fostul portar.

„Să știți că nu sunt probleme numai la CFR. Dacă stai să analizezi datoriile echipelor din fotbalul românesc, este incredibil cum pot ajunge la niște sume extraordinar de mari. Eu nu înțeleg! Și nu înțeleg cum poți aduce jucători pe care să-i plătești cu 7-8-10-12 mii de euro pe lună, când tu ai datorii de două milioane!”, se întreabă Bornescu.

O să ne rezolvăm, pas cu pas, toate problemele. Și nu doar pentru noi e greu. Așa e la multe cluburi. Cei care ne cântă prohodul să nu ne mai ducă grija. Că o să fim bine

- Ioan Varga, patron CFR Cluj

„Clar vor ajunge în faliment”

Goalkeeperul cu 300 de prezențe pe prima scenă a pus lupa și pe unul dintre fostele sale cluburi, Petrolul: „E în insolvență, cu datorii foarte mari. Și au tot adus jucători! Asta nu pot să înțeleg. Părerea mea este că, dacă nu vor găsi un finanțator, clar vor ajunge în faliment! Nu ai cum altfel.

Probabil că se bazează pe faptul că aduc jucători, fac un efort să-i plătească o dată la două-trei luni și să obțină o clasare mai sus, să încaseze niște bani din drepturile TV. Dar nu sunt suficienți acei bani, normal că nu sunt”.

„Clar vor ajunge în faliment!” » Mircea Bornescu prevestește dezastrul la două cluburi din Superliga
Mircea Bornescu, două Cupe ale României în palmares, s-a retras în 2017, foto: Imago Images

Dar cum de mai sunt atrași jucătorii de asemenea formații? „Probabil impresarii și toată lumea le prezintă jucătorilor doar trofeele câștigate și participările în cupele europene: «E o situație OK, acum au ceva probleme, dar se rezolvă 100%»”, a comentat Bornescu.

Pozitiv în legătură cu ce se întâmplă la Dinamo: „Cred că restanțe sunt peste tot, în afară de Rapid, FCSB, Dinamo. Mie îmi place foarte mult proiectul celor de la Dinamo. Nu depășesc bugetul, indiferent de situație. Trebuie să ai un echilibru, iar Dinamo, din punctul meu de vedere, îl are.

Prefer să văd un proiect de genul ăsta în fotbalul românesc, în care echipele cât își permit, atât fac. Adu un antrenor care, din nimicul ăla, încearcă să creeze ceva. Și dacă reușește, e super. Decât să arunci o petardă, că transferi jucători și intri în faliment...”.

Soluția lui Mircea Bornescu: „Poți foarte ușor să cureți fotbalul românesc”

Bornescu are și o propunere care, susține el, ar aduce stabilitate Superligii. El crede că Liga și Federația ar trebui să le ceară cluburilor, înainte de startul campionatului, un fond de siguranță, din care s-ar achita cheltuielile fixe, inclusiv salariile angajaților.

„O vină pentru tot ce se întâmplă o au și Federația, și Liga. Și cred că mai mult Liga. Pentru că nu gândesc un proiect.

Ce venituri ai avut anul trecut? Plafonul salarial care este? OK, ai plafonul salarial de 1.500.000 €. Cu ceea ce cheltuiești în sezonul competițional, sunt două milioane. Mă, două milioane trebuie să depui înainte de începerea campionatului! Și atunci nu mai ai probleme. 10 echipe dacă se găsesc și e bine, ai un fotbal curat, nu mai stai să tremuri pentru că nu știi dacă termini campionatul sau nu.

Insolvență, concordat, memorii, Statul e păgubit. Pentru ce toate astea, când poți foarte ușor să cureți fotbalul românesc? Ai intrat în insolvență? Ai retrogradat! Pentru că altfel vom continua ca de fiecare dată, «Las' că merge și așa!»”, a punctat Bornescu.

Cred că următorul pas al Ligii și al Federației ar trebui să fie să găsească o soluție să nu mai existe astfel de probleme, pentru că influențează campionatul. Atunci devii și o pradă ușoară pentru pariuri

- Mircea Bornescu, la GSP Live

Citește și:
Incident neașteptat în direct » Prezentatoarea TV a arătat mai mult decât și-ar fi dorit: „Știe ce face, e cu intenție”
Stiri extrasport
Incident neașteptat în direct » Prezentatoarea TV a arătat mai mult decât și-ar fi dorit: „Știe ce face, e cu intenție”
„Clar vor ajunge în faliment!” » Mircea Bornescu prevestește dezastrul la două cluburi din Superliga
Superliga
„Clar vor ajunge în faliment!” » Mircea Bornescu prevestește dezastrul la două cluburi din Superliga
Out de la Farul! » Sabău și Gică Popescu și-au dat acordul: „Am considerat că nu ne ajută la atingerea obiectivelor”
Superliga
Out de la Farul! » Sabău și Gică Popescu și-au dat acordul: „Am considerat că nu ne ajută la atingerea obiectivelor”
Nu-l mai vrea nimeni! Fostul jucător al lui FCSB nu are nicio ofertă și refuză să părăsească Superliga: „Nu-i putem face nimic”
Superliga
Nu-l mai vrea nimeni! Fostul jucător al lui FCSB nu are nicio ofertă și refuză să părăsească Superliga: „Nu-i putem face nimic”
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Profit.ro
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (1)
Mandpv64
Mandpv64  •  28 Iulie 2026, 16:03

Bornescu...trancaneste ,papa si el o felie de paine.Echipele din prima liga,doar doua au finantatori ,fcsb si rapid,craiova este un amestec,dinamo este o paiata politic -userista...Restul sunt pe bani publici,exemplul cel mai "frumos"este u cluj.petrolul e chiar cinstita ,nu prineste un leut de la nimeni ,doar sponsorizari...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează