Articol de Liviu Manolache, Alexandru Tomuțiu - Publicat joi, 30 iulie 2026, 11:23 / Actualizat joi, 30 iulie 2026 11:39
Universitatea Craiova suferă la fazele fixe în acest debut sezon, lucru care s-a văzut și în dubla cu Levski Sofia (2-3 la general), din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Toate cele 3 goluri încasate de olteni au venit în urma unor momente statice.
Universitatea Craiova a părăsit Liga Campionilor, după ce nu a reușit să răstoarne avantajul luat de bulgari în turul de la Sofia.
Dubla cu Levski a scos în evidență două aspecte la care oltenii stau foarte prost în ultimele partide: echipa lui Coelho ia goluri din faze fixe și este „taxată” de adversare încă din startul meciurilor.
Universitatea Craiova, „taxată” de adversare la azele fixe
Șase din ultimele opt goluri încasate de Craiova au venit în urmă unor faze fixe. În returul de pe Oblemenco, Levski conducea cu 2-0 în minutul 16, după golurile marcate de Everton Bala și Aldair Neves.
Primul gol al oaspeților a venit după o lovitură liberă la care au aplicat perfect o schemă, iar Eveton Bala a tras din marginea careului. Al doilea gol a venit după un aut, iar în turul de la Sofia singura reușită a venit tot la capătul unui corner. Kristian Dimitrov, stoper trecut pe la CFR Cluj, a trimis mingea în poartă.
Între cele două meciuri cu bulgarii, a fost și eșecul cu Dinamo, 1-5 pe Arcul de Triumf. Golurile semnate de Soro, Cîrjan și Pascual au venit în urma unor momente statice.
Universitatea Craiova cedează în primele minute
Cinci dintre aceste opt goluri au venit în prima jumătate de oră. La Sofia, Dimitrov l-a învins pe Laurențiu Popescu în minutul 8. Pe Oblemenco, oltenii au încasat în minutele 13 și 16, iar Dinamo a înscris și ea rapid două goluri, prin Soro (8) și Musi (29).
Echipa lui Coelho merge în turul 3 preliminar din Europa League, acolo unde o va întâlni pe KuPS, liderul la zi din campionatul Finlandei.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.