INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECES

Gazzetta dello Sport a publicat ultima discuție avută cu marele Franco Baresi: „Eram adolescent când mi-am pierdut părinții, Milan a fost linia mea de salvare”

Frnaco Baresi / Foto: Imago
Frnaco Baresi / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 31 iulie 2026, 10:11 / Actualizat vineri, 31 iulie 2026 10:23

Fostul căpitan al lui AC Milan și al reprezentativei Italiei, Franco Baresi, a încetat din viață în această dimineață, la vârsta de 66 de ani.

Legendarul fundaș al Milanului avea probleme de sănătate de mai multă vreme, după ce, în 2025, fusese operat pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar.

În această dimineață a pierdut lupta cu boala, iar cotidianul La Gazzetta dello Sport a publicat, „in memoriam”, ultima discuție avută de jurnaliștii săi cu fost mare internațional italian, în februarie 2025.

Franco Baresi a câștigat Cupa Campionilor împotriva Stelei, în 1989: „Povestea mea la AC Milan e greu de repetat”

Cu un scurt intermezzo, de 81 de zile, când a îndeplinit funcția de director sportiv la Fulham, apărătorul poreclit și „Kaiser Franz” a fost toată viața la AC Milan. Nu mai puțin de 50 de ani!

Întrebat ce a însemnat pentru el multipla campioană a Italiei și a Europei, el a spus că „a reprezentat linia mea de salvare. Mi-am pierdut mama și tatăl când eram încă adolescent și AC Milan m-a primit, a dat sens la tot.

Îmi amintesc că eram fan Milan, priveam la acele culori, roșu și negru, de când aveam 10 ani. Am ajuns la Milanello pentru prima dată la 14 ani și simțeam că intru în Paradis. Dar a fost dificil să-mi părăsesc urbea natală, Travagliato, pentru a merge în orașul mare. Acelea erau vremuri diferite față de astăzi și prăpastia era foarte vizibilă. Într-o situație ca asta, ai nevoie de forță mentală”.

Apărătorul care a ridicat trofeul Cupei Campionilor deasupra capului după finala din 1989, împotriva Stelei București, a mărturisit că povestea lui la AC Milan „este greu de repetat. Cred că există puține relații de acest gen. AC Milan a dat sens vieții mele și împreună ne-am întors pe drumul victoriilor, în acei ani cu Arrigo Sacchi”.

Franco Baresi: „Să rămân la Milan a fost o alegere pe viață”

El susținea că nici nu s-a gândit vreodată să se transfere la o altă echipă. „Nu cred că a existat vreodată un moment în care să mă văd îmbrăcând tricoul altei formaţii. Să rămân la Milan a fost o alegere pe viață. A fost acea experiență ca manager în Anglia (n.r. Fulham), dar deja mă retrăsesem ca fotbalist.

Între mine și Milan a existat întotdeauna o relație de respect, chiar dacă au mai fost suișuri și coborâșuri. Gândurile mele au fost întotdeauna pentru echipă și club, niciodată pentru mine. Dar am avut şi şansă, am avut norocul să întâlnesc oamenii potriviți la momentul potrivit”, spunea Baresi.

Franco Baresi: „Silvio Berlusconi a fost ca un tată pentru mine”

Gazzetta dello Sport a publicat ultima discuție avută cu marele Franco Baresi: „Eram adolescent când mi-am pierdut părinții, Milan a fost linia mea de salvare”
Baresi și Berlusconi, după finala câștigată în 1989 / FOTO: Imago

Patronul Silvio Berlusconi? „A fost ca un tată pentru mine. Mi-a făcut visurile să devină realitate. Retragerea numărului «6», când m-am lăsat de fotbal, a fost un lucru uriaș, a însemnat enorm pentru mine.

Simt că jucătorii lui AC Milan mă admiră, mă tratează întotdeauna cu mare respect. Am fost în turneu cu echipa, vara trecută, în New Jersey și am fost surprins să constat că şi fanii tineri din SUA știu cine sunt, ce am făcut pentru club”, dezvăluia Baresi în februarie 2025.

21 de trofeea câştigat Franco Baresi în carieră, printre care 3 Cupe ale Campionilor şi un titlu mondial. În 1989, anul în care Milan a câştigat Cupa Campionilor în faţa Stelei (4-0), el a fost pe locul doi în clasamentul "Balonului de Aur", câştigat de coechipierul său de atunci, olandezul Marco van Basten

Cine a fost marele Franco Baresi

  • Născut la Travagliato, pe 8 mai 1960
  • Format în academia lui AC Milan, a evoluat întreaga carieră pentru clubul milanez, până în 1997
  • A câștigat 6 titluri în Serie A
  • A ridicat de 3 ori trofeul Cupei Campionilor, în 1989, 1990 și 1994
  • În 1989, an în care AC Milan o învingea pe Steaua în finala Cupei Campionilor, scor 4-0, se clasa pe locul 2 la Balonul de Aur
  • A purtat banderola de căpitan pentru AC Milan în finala din 1989
  • Campion mondial cu Italia în 1982. Vicecampion mondial în 1994, medaliat cu bronz în 1990
  • A prins de 5 ori cea mai bună echipă a sezonului în Serie A
Citește și:
Doliu în Italia: marele Franco Baresi a murit la 66 de ani
Campionate
Doliu în Italia: marele Franco Baresi a murit la 66 de ani
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Conference League
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
Superliga
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Profit.ro
ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close