FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Confesiune cutremurătoare din „microbuzul groazei”: „O creangă ne-a despărțit, el a murit peste șofer, eu sunt aici...”

Cristi Toma lucrează de ani buni la Dinamo
Cristi Toma lucrează de ani buni la Dinamo

Articol de - Publicat vineri, 31 iulie 2026, 15:43 / Actualizat vineri, 31 iulie 2026 16:19

Un alt maseur al lui Dinamo, Cristi Toma, „Tomiță”, a povestit Gazetei Sporturilor detalii terifiante pe care și le aduce aminte de la accidentul cu „microbuzul groazei” al „câinilor” de la Dinamo 2.

O nouă dramă pentru Dinamo! Astăzi, 31 iulie, un microbuz cu 18 pasageri și cu o parte dintre jucătorii și antrenorii echipei secunde a "câinilor" a fost implicat într-un accident rutier pe strada Petre Zamfirescu din municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș.

  • 11 copii și 7 adulți au fost în „microbuzul groazei” al echipei secunde a lui Dinamo aflată în cantonament la Câmpulung

  • Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, a reieșit că un bărbat, de 83 de ani, din Câmpulung, conducătorul autovehiculului, în timp ce cobora o pantă, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un copac.

  • Maseurul echipei, Constantin Covaciu, 59 de ani, a decedat. Mai multe persoane au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

  • Antrenorul Adrian Ropotan, 40 de ani, s-a ales cu fracturi (detalii aici despre starea lui de sănătate).

  • Șeful CCJ Dinamo, Marius Dulca, a explicat care este situația juniorilor aflați în microbuz (detalii aici).

Confesiune cu voce tremurândă: „Panta era mare, a prins o viteză... Ne-am izbit de copac, cred că a făcut infarct de frică, nu știu”

Cu o voce stinsă, de pe patul de spital, cuvintele unui bărbat te înfioară. Este unul dintre cei trei pasageri din față ai „microbuzului groazei”. Șoferul, 83 de ani, a suferit un infarct, este în stare critică, nu sunt date noi, oficiale, dacă mai este în viață.

Lângă el stătea Constantin „Gogu” Covaciu, 59 de ani, care a decedat pe loc, în momentul impactului. Iar la ușa din dreapta era Cristian Toma, „Tomiță” cum este cunoscut el de decenii de către dinamoviști. Un alt veteran al clubului, maseur, dar și medic, și taximetrist al fotbaliștilor, și orice a fost nevoie de el de-a lungul anilor.

Confesiune cutremurătoare din „microbuzul groazei”: „O creangă ne-a despărțit, el a murit peste șofer, eu sunt aici...”
Cristi Toma, alături de dinamoviști la un eveniment al clubului

„Tocmai ce m-au văzut doctorii din nou și sunt cu două coaste fisurate, rupte, am și contuzie la cap... De-abia pot vorbi. Sincer, poate nu mai am totul în ordine în minte.

Nu ne dăm seama cum s-a întâmplat. Cred că i s-a blocat accelerația (șoferului), probabil, a făcut infarct de frică. Habar n-am cum am ajuns...

Știu că șoferul făcea curse cu oamenii pe-acolo, cu sătenii, era o cursă regională. În pauză, a venit și ne-a luat pe noi să ne ducă... N-am mai mers niciodată cu el, era prima dată. N-am mai avut loc în primul microbuz, că au fost două, așa că am venit în ăsta. Plecase deja primul (microbuzul), eu am prins în ăsta.

Măi, eu l-am văzut că e cam bătrân, dar nu credeam că poate avea 83 de ani... Cam vira stânga, dreapta, nu prea am înțeles și am prins o pantă mare, de aceea a prins viteză mașina. Și, și... S-a izbit de copacul ăla...”, a povestit „Tomiță” pentru GSP.ro.

Tremură mâinile, tremură și picioarele dinamoviștilor pe care le-ai masat o viață întreagă, Gogule! Mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru culorile clubului, Constantin Covaciu. Dumnezeu să te odihnească!
Ionel Culina, reprezentant echipa de comunicare CS Dinamo

Detalii terifiante: „Gogu era mort peste șofer, celălalt dădea semne de viață. Lângă, o râpă, un hău de 20 de metri”

Detaliul morții bunului său prieten „Gogu” Covaciu nu-i poate ieși din minte. Se știau de zeci de ani, au lucrat împreună la Dinamo în perioade bune și mai puțin bune.

„Gogu a murit din prima, Dumnezeule... Era mort peste șofer când l-am văzut, celălalt (șoferul) mai dădea semne de viață. A fost o creangă a pomului, de fapt, aia ne-a despărțit. Pe el l-a omorât. Totul a fost într-o fracțiune de secundă.

Eu am ieșit nu știu cum din mașină, aveam ceva rupt în mine, nu știu ce, că nu mai simțeam totul exact. Oricum, copacul ăla care l-a omorât pe Gogu a fost, dacă se poate zice așa, norocul nostru, al celorlalți. Fiindcă lângă era o râpă, un hău, de vreo 20 de metri, am fi murit cu toții!”, a mai dezvăluit „Tomiță”.

Cristian Toma, „omul bun la toate” de la Dinamo

Cristian Toma este om vechi în echipa dinamoviștilor.

„Tomiță a fost taximetrist, apoi a fost adus ca maseur la club, a făcut și o școală de asistenți, are diplomă în acest sens. El e doctorul echipei, acum.

Tomiță e genul de om săritor, îi ajută de ani buni pe fotbaliști cu una, alta, acum joacă și acest rol, de doctor, mai ales la ce este acum la Dinamo”, au mărturisit jucătorii care se antrenează la Săftica în vara 2022, imediat după ce formația din Ștefan cel Mare retrogradase în liga secundă.

Citește și:
Confesiune cutremurătoare din „microbuzul groazei”: „O creangă ne-a despărțit, el a murit peste șofer, eu sunt aici...”
Superliga
Confesiune cutremurătoare din „microbuzul groazei”: „O creangă ne-a despărțit, el a murit peste șofer, eu sunt aici...”
China atacă inima industriei auto europene! Xiaomi intră în joc cu un nou SUV
Noutati auto
China atacă inima industriei auto europene! Xiaomi intră în joc cu un nou SUV
Titi Aur condamnă un alt detaliu în accidentul rutier suferit de echipa a doua lui Dinamo: „Nu e vorba de vârsta șoferului! Adevărații autori morali sunt acolo”
Superliga
Titi Aur condamnă un alt detaliu în accidentul rutier suferit de echipa a doua lui Dinamo: „Nu e vorba de vârsta șoferului! Adevărații autori morali sunt acolo”
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
Superliga
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
ULTIMA ORĂ Vârsta de pensionare va crește în România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Vârsta de pensionare va crește în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează