OPINII  »  CUPELE EUROPENE

Adevărul de a doua zi

CFR Cluj a fost umilită de Tromso, iar Universitatea s-a întors doar cu un egal de pe terenul lui KuPS. Foto: Imago
CFR Cluj a fost umilită de Tromso, iar Universitatea s-a întors doar cu un egal de pe terenul lui KuPS. Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 07 august 2026 10:39 / Actualizat vineri, 07 august 2026 11:01

Câteva zile pe an, Europa ne pune oglinda în față și, ca de fiecare dată când nu ne place ce vedem, primul impuls este să spargem oglinda. Să ne pierdem în vinile de la fundul sacului și să mai treacă un an. CFR Cluj a luat cinci de la Tromso. Universitatea Craiova s-a întors cu un sintetic 1-1 din Finlanda. Ce facem prost și ce facem fundamental greșit?

Cu fotbalul suntem în junk, categoria CCC, deși UEFA nu colaborează cu vreo agenție de rating. Ne-ar fi de folos să știm exact unde suntem. Uităm repede, iar după asemenea seri apare inevitabil și corul bocitoarelor. Nu trebuie dirijat, știe partitura din anii trecuți.

De ce junioratul e o temă falsă pentru acest tip de eșec

Alin Fică a vorbit, imediat după meciul său execrabil, despre problemele fotbalului românesc. Mario Camora, adaptat extrem de bine, a ajuns la copii și juniori. Prin studiouri, aceeași dezbatere.

Academii, infrastructură, antrenori de copii, selecție, părinți, federație și stat. Toate sunt probleme reale, dar tocmai aici e capcana. Bocim o cauză care există, dar care nu se impune în situația dată.

Riscăm să transformăm o problemă structurală într-un alibi pentru adulți nevrotici.

CFR nu a pierdut cu 5-0 pentru că un copil român de 11 ani nu a știut să facă o preluare acum 2 ani. La fel de valabil este și pentru copilul străin. Clujenii au început meciul cu jucători formați în școli de fotbal apreciate. Christopher Braun a trecut prin academiile lui Hamburger SV și St. Pauli. Aly Abeid a fost crescut la Levante și a ajuns să joace în La Liga.

Totodată, Karlo Muhar a trecut prin mult lăudatul juniorat al lui Dinamo Zagreb. Bruno Costa este produsul lui FC Porto, în tricoul căruia a evoluat în cupele europene, iar pe bancă a stat Antonio Folha, format la același club și el. Ulterior, a câștigat campionate U19 și a lucrat în staff-ul primei echipe.

Putem discuta trei zile despre cât de prost creștem copiii în România, dar e greu să explicăm de ce jucători școliți la un asemenea nivel au ajuns să primească cinci goluri într-un meci european. Asta este o altă boală.

Adevărul de a doua zi
CFR Cluj - Tromso, imagini de meci // foto: Imago

Avem un fotbal deprofesionalizat

Problema fotbalului românesc începe înainte de juniori și continuă mult după ei. Se numește deprofesionalizare.

Am construit un ecosistem în care excepționalul a devenit normal, care tinde spre amatorism. Salarii întârziate? Se rezolvă. Datorii? Vedem. Lot schimbat în vară? Firesc. Antrenor plecat după câteva etape? Următorul. Club care nu știe în iunie cu ce buget joacă în august? Nimic neobișnuit.

În orice industrie serioasă, acestea ar fi simptomele unei companii aflate în mare dificultate. În fotbalul românesc sunt normalități.

Și poate de aici trebuie început. Jucătorul plătit la timp n-ar trebui să fie un exemplu de bună practică, ci o banalitate, iar clubul care își respectă contractele nu trebuie felicitat.

Ne-ar ajuta ca licențierea pentru cupele europene să devină mai mult decât fotografia contabilă făcută într-o anumită zi. De ce să nu existe mai multe momente de verificare pe parcursul sezonului? De ce capacitatea unui club de a-și plăti constant jucătorii, angajații și obligațiile să nu cântărească mai mult?

Nu doar să treci examenul într-o zi prestabilită, ci să demonstrezi că poți funcționa până la momentul campaniei de calificare.

Facem și desfacem echipe. La infinit

Mai există ceva ce Europa pedepsește cumplit: lipsa continuității. La noi, rareori echipa din august păstrează lucruri în comun cu cea din mai. Se termină campionatul și începe șantierul.

Unii pleacă, alții vin. Mulți nepregătiți, alții ajung după cantonament. Antrenorul cere un fundaș, patronul aduce o extremă, iar prin iulie descoperim că lipsește ceva. Lipsește echipa.

Craiova este, în bună măsură, excepția actuală. A păstrat un nucleu și o anumită continuitate. CFR nu este în situația aceasta, despre FCSB nici nu încape discuție.

Cumpărăm loturi în fiecare vară și ne mirăm că întâlnim echipe. Mă rog, cumpărăm e un fel de a spune, într-un fotbal finanțat sau, mai bine zis, împrumutat.

Sigur că trebuie reconstruite academiile. Sigur că trebuie învățați mai bine antrenorii. Sigur că trebuie produse generații mai bune, dar copilul de 14 ani este soluția fotbalului românesc din 2032. Nu poate fi vinovatul pentru 0-5 din 2026. Pentru prezent trebuie să răspundă prezentul.

Conducătorii care construiesc loturile. Antrenorii care le pregătesc. Jucătorii care intră pe teren. Federațiile care licențiază. Patronii care plătesc sau nu plătesc. Un sistem care s-a obișnuit atât de tare cu improvizația încât aceasta a devenit specific național.

Apoi vine Europa și ne strică povestea. Tromso nu ne-a spus nimic despre copiii noștri de 10 ani. Ne-a spus ceva mult mai neplăcut despre adulții fotbalului românesc de azi.

Până diseară probabil că vom uita, începe iar Superliga.

Citește și:
Cine-l mai recunoaște? Cum a apărut fostul lider ATP pe străzile din Los Angeles
Tenis
Cine-l mai recunoaște? Cum a apărut fostul lider ATP pe străzile din Los Angeles
Andrei Nicolescu anunță două transferuri la Dinamo: „S-ar putea să avem mai multe opțiuni cu Rapid”
Superliga
Andrei Nicolescu anunță două transferuri la Dinamo: „S-ar putea să avem mai multe opțiuni cu Rapid”
CFR Cluj s-a înțeles cu Marius Șumudică » Ce a spus Varga și toate detaliile despre contract
Superliga
CFR Cluj s-a înțeles cu Marius Șumudică » Ce a spus Varga și toate detaliile despre contract
Darius Olaru, primul GOL pentru Union SG! A prins un voleu superb
Campionate
Darius Olaru, primul GOL pentru Union SG! A prins un voleu superb
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Profit.ro
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie

Comentarii (31)
Gru2
Gru2  •  08 August 2026, 18:48
Postat de Bisisica pe 08 August 2026, 08:40

Fara arbitraje closetsb ar fi jucat in B. Raul fotbalului a inceput cu becali si sper sa se termine cat mai repede (dar, n-ai sa vezi... cics, rating). Penaltiuri inexstente, decizii var mereu favorabile, arbitrii dedicati, masuri corecte impotriva lor, ioc... deci... Cine a venit cu valiza, cine urla la tv ca un apucat, cine e antrenor fara diploma, cine face schimbarile la echipa, cine eludeaza legea (fcsb=Steaua)?...

FCSB a luat DOAR două titluri în 8 ani, dar aceste titluri au fost cîștigate detașat. Dacă ceea ce ai scris ar fi fost adevărat FCSB ar fi trebuit să aibă 8 titluri în 8 ani nu doar două. Q.E.D

cirus11
cirus11  •  08 August 2026, 18:33
Postat de CezarDobre44 pe 07 August 2026, 22:12

A trebuit sa vina Filipe sa va atraga atentia ca toti antrenorii romani sunt foarte slabi pregatiti ...In 14 ani nicio calificare in C.L. nu s a incercat nimik ...toti o apa si un pamant ...ei au in discurs munca ...nu antrenamentul ...nu au facut o strategie in atatia amar de ani ...de unde nu e nici Dumnezeu nu cere ... Dar ghici ce ...toti ...dar absolut toti sunt tari in gura ...ca de ce portughezul spune adevarul ?...nu poate sa taca ?...ce i pasa lui de Romania ...

Coelho avea dreptate daca venea cu declaratia asta dupa ce pierdea la mustata in play-off... nu in primul tur eliminatoriu!!!.... Macar play-off putea, nu?

cirus11
cirus11  •  08 August 2026, 18:30
Postat de observator_federal pe 07 August 2026, 17:19

În fotbalul nostru dacă Fcsb are probleme păi atunci presa vede totul în negru... Dar uite că internaționalii români Bancu, Rus, Popescu (cum care Popescu?) joacă constant bine dar nimănui nu-i mai pasă... Hagi ar trebui să-și păstreze luciditatea și criteriile personale de selecție, altfel cu atâtea păreri fataliste și prevestiri de catastrofe vom capitula ca nătăfleții înainte de disputarea meciurilor.

Constant bine? Asta dupa ce i-a eliminat Levski si au facut egal in Finlanda??? Popescu a gafat prin meciurile astea... Rus si Bancu... ti s-a parut grozava apararea Craiovei? Uof, orbul gainilor. Problema este generalizata.

Vezi toate comentariile (31)
Comentează