Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 11 august 2026, 21:31 / Actualizat marti, 11 august 2026 21:58
FCSB, prin vocea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, a anunțat că va pleca din București pentru meciul de pe teren propriu cu UTA Arad, din etapa a 7-a a Superligii. Partida programată la finalul lunii august se va disputa pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște.
Decizia vine în contextul problemelor pe care FCSB le întâmpină în această perioadă în privința stadionului pe care își dispută meciurile de acasă.
FCSB făcuse o solicitare specială, în regim de urgență, către deținătorul drepturilor TV și Liga Profesionistă de Fotbal, pentru ca partida de luni seară, cu FC Botoșani, să nu mai aibă loc în București.
Nemulțumiți de starea suprafeței de joc de pe stadionul Arcul de Triumf, oficialii FCSB ajunseseră la un acord cu FC Botoșani pentru ca meciul din etapa a 5-a să se dispute în Moldova.
Valeriu Iftime și-a dat acordul pentru această variantă, însă oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au respins solicitarea. Astfel, partida cu FC Botoșani va avea loc pe stadionul Arcul de Triumf.
FCSB pleacă din București pentru meciul cu UTA Arad
După duelul cu FC Botoșani, FCSB va juca în deplasare cu CFR Cluj. Ulterior, roș-albaștrii o vor primi pe UTA Arad la Târgoviște, pe stadionul „Eugen Popescu”.
Mihai Stoica a anunțat că Florin Cernat a inspectat deja suprafața de joc și că FCSB a găsit deschidere pentru organizarea partidei la Târgoviște.
„Cu UTA vom juca la Târgoviște. A fost Florin Cernat azi, a văzut terenul, e impecabil! Ne primesc cu brațele deschise, o să mergem acolo. Nu cerem acordul nimănui. Vom fi sprijiniți și de LPF și de Ovidiu Hațegan.
Va reuși, că are timp suficient să monteze VAR-ul acolo. Toată lumea e deschisă, toată lumea înțelege că îți bați joc de fotbal dacă vrei să joci pe un teren bun și nu faci asta. Terenul de la Botoșani e excelent”, a declarat MM Stoica la emisiunea „Fotbal Show” de la Prima Sport.
FCSB nu poate conta în această perioadă pe Arena Națională, închisă din cauza evenimentelor programate acolo. În același timp, oficialii sunt nemulțumiți de starea gazonului de pe stadionul Steaua și de la Arcul de Triumf.
În aceste condiții, roș-albaștrii au ales stadionul „Eugen Popescu”, arena pe care Chindia Târgoviște își dispută în prezent meciurile de pe teren propriu în Liga 2.
Clasamentul la zi din Superliga
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis