Articol de Justin Gafiuc - Publicat sambata, 15 august 2026, 00:54 / Actualizat sambata, 15 august 2026 00:55
Constantin Bârboră, 58 ani, a debutat fulminant la Farul în Divizia A în 1988, iar profilul apropiat de geniul lui Hagi l-a înconjurat de adjective spectaculose. A avut ghinionul teribil de a se accidenta grav în start de campionat, dar destinul l-a împins înainte cu cartilajele în piuneze: chiar lovit, l-au curtat intens Steaua, Dinamo și Craiova în 1989, Rapidul îl pierduse la juniori, Nicu Ceaușescu l-a adus la Sibiu, de unde Farul l-a răpit înapoi! Povestea de film a fratelui unei actrițe celebre, Cecilia Bârboră, soția regizorului Mircea Daneliuc!
În august 1988, un puști cu calități formidabile debuta în Liga 1 cu două goluri în tricoul Farului, la un 3-0 cu ASA Tg. Mureș. Venea după un sezon spectaculos în divizia secundă, concretizat prin promovarea en-fanfare a Constanței, avându-l pe bancă pe Emanoil Hașoti.
Crescut la Mangalia, Constantin Bârboră era deja comparat cu Hagi la profil, tot un fiu al Dobrogei, iar publicul ovaționa aproape fiecare atingere de balon a mijlocașului ivit din cetatea Callatisului.
O neșansă formidabilă a făcut însă să se accidenteze serios la genunchiul stâng chiar în debutul sezonului, după care întreaga sa carieră a însemnat o luptă cu durerea. Filonul său de talent aparte a făcut însă nonstop cu ochiul granzilor acelor vremuri, deși Bârboră devenise mai degrabă un client al spitalelor și sălilor de recuperare decât al gazonului.
Iată în continuare o confesiune tulburătoare despre suferință, ambiție, orgoliu și un periplu incredibil între Farul, Steaua, Dinamo, Rapid, U Craiova, Brașov, Valentin și Nicu Ceaușescu, Mircea Lucescu. ”Nu mă plâng, e doar o poveste de viață!”, concluzionează bărbatul modest, într-un dialog fascinant derulat la hotelul „Paradiso” din Mangalia.
Constantin Bârboră: „Jucam cu 20.000 de oameni în tribune la tineretul Rapidului”
- Domnule Bârboră, cum ați scos capul în fotbal înainte de Revoluție?
- Jucam la juniorii republicani cu CSȘ Mangalia și am făcut niște partide grozave în Seria Sud, cu Rapid, Dinamo, Steaua. Pe la meciurile astea m-a remarcat imediat nea Nelu Motroc, prin grija căruia am ajuns imediat în Giulești, după ce bătusem chiar Rapidul la București, 2-1.
- Și v-au adus direct pentru echipa mare?
- Nu. M-au integrat la tineret-speranțe, că la prima echipă, cum eram eu și mai pirpiriu, n-aveam cum să prind roata de la început. Unde să intru într-un vestiar cu Goanță, Țâră, Manea, Bacoș, Manu, Ion Marin? Rapidul mergea și bine, locul 3, Cernăianu și Codreanu pe banca tehnică.
- Ați prins meciurile alea grozave din deschiderea seniorilor?
- Cum să nu? Parcă-l aud și acum pe nea Ilie Greavu, antrenorul meu: „Puștiule, vezi că pe iarbă nu te mai judec eu, ci ăștia din tribune!”. Și avea mare dreptate! Jucam și noi, ăștia mai mici, tot cu 20.000 de oameni pe stadion, de se cutremura vestiarul când ne echipam ca să ieșim la încălzire.
L-a ridiculizat pe Ion Ion: „A început să mă înjure, să m-alerge, să-mi rupă gleznele”
- V-au chemat însă vreun moment și la prima echipă?
- Stați să vedeți poveste! Când a venit pregătirea de vară, m-am trezit convocat în lotul extins pentru cantonamentul cu prima formație, la Sibiu. Am disputat acolo un amical cu scântei cu Carpați Mârșa. Teo Codreanu mi-a trasat atunci o singură sarcină: „Copile, tu stai lipit de numărul 8 de la ei!”. Nu știam despre cine e vorba. I-am dat mingea printre picioare de vreo trei ori. Prima dată m-a înjurat, a doua oară a venit după mine să mă amenințe că-mi trage un șut în testicule dacă mai încerc din nou aceeași schemă. Iar a treia oară n-a mai rezistat de nervi: a lăsat mingea și a început să mă alerge, decis probabil să-mi rupă gleznele pentru că-l făcusem de rușine!
- Cine era personajul furios?
- Ion Ion, fostul jucător de la Steaua și Rapid, care ajunsese la Mârșa pe finalul carierei. Am lăsat și eu totul baltă și m-am refugiat la vestiare. Nu m-a mai prins, că l-au oprit colegii. Ne-am împăcat la final cu o ciocolată, o portocală.
- E curios însă de ce, fiind din Mangalia, nu v-a văzut Farul și ați ajuns tocmai la Rapid!
- Prin 1984, pe la 16-17 ani, Farul m-a refuzat după o selecție la care participaseră vreo 300 de copii. Era acolo un antrenor pe nume Munteanu, care mi-a zis cam așa: „Ești bun, îmi place de tine, dar arăți foarte slab la nivel fizic. Te ia vântul de pe teren”. A fost un episod care m-a deranjat și m-a afectat emoțional.
„Tata lucra în armată, îl sunau generalii să m-aducă la Constanța”
- Tot la Farul veți „ateriza” însă, până la urmă! Cum s-a întâmplat drumul invers, București – Constanța?
- Eram la Rapid, venise vremea armatei și fusesem repartizat la o unitate la Chitila. Nici acum nu știu prin ce intervenții s-a schimbat totul peste noapte și mi-au trimis încorporare la Mangalia, acasă! Iar pe legitimația de la Rapid s-a pus ștampila „anulat”! Tata lucra în armată, îl sunau tot felul de generali să mă aducă în Constanța. El le tot zicea să mă lase în pace la Chitila, ca să continui la Rapid.
- Nu s-a mai putut schimba nimic?
- Nimic! Așa am ajuns în Divizia C la Metalul Mangalia, fiind coleg de cameră la unitate cu Marian Popa, viitorul atacant al Stelei. Farul ne-a luat însă pe amândoi după vreo șase luni și am intrat imediat în echipă, la liga secundă.
- 1987-1988, promovare la pas!
- Venise Hașoti antrenor și am promovat lejer, cu o formație formidabilă, din care nu lipseau Gârjoabă, Dinu, Popovici, Cămui, Fane Petcu, Iovănescu, Zahiu, Buduru, Nedelcearu, tatăl lui Ionuț, fostul fundaș al lui Dinamo. Am debutat fulminant în Divizia A cu ASA Tg. Mureș, 3-0, am dat două goluri, lumea stătea pe garduri să vadă meciurile.
Toți ochii erau pe mine, se vorbea numai despre puștiul senzațional de la Constanța. Închipuiți-vă și azi ce furtună mediatică s-ar declanșa în jurul unui tânăr care apare în Liga 1 cu o „dublă”!
Constantin Bârboră, fost mijlocaș Farul
Calvar început de la o ciocnire cu Avădanei: „Numai infiltrații, fașe, genunchiere, raze X”
- Simțeați că zburați deja?
- Eram plin de entuziasm și curaj. Am jucat apoi la Brașov în etapa a doua. Adversari grei – Mandoca, Marin Barbu, Gelu Moldovan. Trebuia să-l țin pe Avădanei, un tip longilin, cu un șut nuclear. N-a mișcat până în minutul 80, când l-am scăpat din marcaj. Terenul ud, a pendulat piciorul să tragă, i-am „ciupit” mingea din lateral, dar nu și-a putut opri mișcarea și m-a lovit direct în genunchi. Am simțit o durere surdă în picior și în spatele capului. Din acel moment a început calvarul fără sfârșit: până am pus ghetele în cui, am jucat 70% din partide numai cu infiltrații, cu genunchiere, fașe, raze X!
- Ce ghinion!
- Trăgeam de mine cu genunchiul umflat, cu glezna la fel, antrenamentele erau tari, nu te aștepta nimeni. Cine rezista la „materiale”, ăla intra! Dacă pierdeai echipa un meci, riscai să rămâi pe bancă pe timp nelimitat până îți venea din nou rândul. Și am mai pățit imediat încă un necaz!
- Anume?
- Am stat vreo cinci-șase etape, la revenire am avut alt episod cu FC Argeș: m-am ciocnit involuntar la același genunchi cu Jean Vlădoiu, m-am prăbușit, am plecat cu Salvarea de la teren. Am trăit clipe foarte dificile.
- Cum ați trecut însă peste acele momente de la început?
- Am avut mereu o mare dorință de a satisface publicul, pentru că suporterii mă adulau. Și, alături de Fane Petcu, eram și preferatul lui Mihai Marina, prim-secretarul de la Constanța, lucru pe care l-am aflat mai târziu. Altfel, când se împărțeau darurile, ceream și eu două butelii, nu una!
La Farul, pe lângă prime, mai primeam câte o butelie, alimente, fructe, ciocolată. Nu partea financiară era primordială. Dacă pierdeam un meci, mi-era rușine să ies din casă două zile, ceea ce azi nu mai văd să se întâmple nicăieri
Constantin Bârboră, fost mijlocaș Farul
Ochit de Steaua: „M-am întâlnit cu Iordănescu și Valentin Ceaușescu înaintea finalei cu Milan”
- Ce a urmat?
- În mai 1989 mă sună „secundul” Farului, Ion Constantinescu, și-mi zice că Steaua vrea să mă ia, deși aveam problemele cu genunchiul. Țin minte perfect, fiindcă se întâmpla cu vreo zece zile înainte de finala Cupei Campionilor cu Milan. Am plecat amândoi cu trenul la București și ne-am întâlnit prin Regie cu Iordănescu, Țiți Dumitriu și Valentin Ceaușescu.
- Ați discutat direct cu fiul dictatorului?
- Da. Și-mi spune: „Băiete, vrem să joci la noi, avem încredere în tine, dar spune-ne ce pretenții ai? Putem rezolva cam ce vrei tu, numai să nu-mi ceri aprobare pentru ARO!”. Nu știam care-i treaba cu banii, cu mașinile, eram singur, Constantinescu tăcea mâlc lângă mine. Și i-am zis atât: „Principala solicitare e ca, dacă nu prind imediat lotul, să nu mă dați împrumut pe la Oradea sau Tg. Mureș. Aș prefera tot la Constanța, fiindcă acolo sunt acasă, mă simt bine, lumea mă iubește”.
- De ce nu s-a mai concretizat însă nimic?
- Nici acum nu știu detaliile. Discuția a rămas cumva în suspans. Steaua a și pierdut acea finală cu 4-0, lucrurile au tergiversat, a venit Revoluția, iar nea Puiu, care mă plăcea mult, a plecat în Cipru, la Anorthosis. S-a ales praful de acea oportunitate.
Răspuns pentru Ianul la Dinamo: „Domn’ președinte, dar eu abia am urcat scările la club!”
- E adevărat însă că v-a căutat apoi Dinamo?
- Așa este! A apărut de niciunde varianta Dinamo, înainte să pornească sezonul 1989-1990. Am fost cu Farul într-un turneu în Egipt, am jucat acolo pe niște terenuri vai de viața lor și m-am întors acasă cu genunchiul cât un pepene. Cum am ajuns la Constanța, m-a luat președintele Viorel „Pilă” Stoica să mergem la București. „Vrea să te vadă Ianul la Dinamo!”.
- Cu genunchiul distrus, nu vă venea să credeți, probabil!
- Eram uimit. Am ajuns amândoi în biroul lui, unde mai veniseră Lucescu și secretara. Ianul îmi spune că nea Mircea vrea neapărat să mă transfere, la care-i răspund confuz că eu de-abia am urcat scările la club din cauza piciorului umflat. S-a așternut o liniște de câteva secunde, după care Lucescu zice: „Dă-ți pantalonii jos!”. „Cum, domne, să-mi dau pantalonii jos?”. „Dăți-i jos când îți spun!”.
- V-ați blocat o secundă?
- M-am dezmeticit imediat. Când a văzut cum arată genunchiul, Lucescu m-a luat de mână ca pe un copil mic și m-a dus în spatele complexului, la terenul „Victoria”, unde aveau blocul de recuperare. Lucra acolo un domn priceput, nea Cosma, care era chiar în ultima zi înainte de ieșirea la pensie. Se ocupa de problemele de refacere la Dinamo și reușea minuni.
- Ați lucrat cu el un timp?
- L-a rugat să aibă grijă și de mine, să mă ia acasă, unde avea improvizat un fel de cabinet de recuperare într-un mod mai primitiv. Asta s-a și întâmplat, omul locuia undeva prin Giulești, pe lângă stadionul lui Rapid. M-a ținut la efort vreo zece zile, numai pe fiare, forță, efort, pe ideea ori se reface ca lumea genunchiul, ori se rupe. Și s-a rupt!
M-au dus la Spitalul Colentina, unde m-a operat doctorul Zaharia, clasic, nu cu artroscopie sau alte proceduri rafinate. M-au tăiat pe genunchi de la un cap la altul, după care șase luni m-am luptat cu dureri îngrozitoare. Cumnatul meu, regizorul Mircea Daneliuc, îmi trimitea Ginseng din America și, pe lângă partea de tratament, ăla m-a mai liniștit
Constantin Bârboră, fost mijlocaș Farul
„Craiova a încercat să mă pună pe picioare cu tratamente intensive la Băile Felix”
- Rapid, Steaua, Dinamo. Glumind, doar Craiova vă mai lipsea din palmares!
- Păi, am bifat și Craiova! Prin primăvara lui 1989 îmi spune președintele Farului, Bebe Pilcă, despre interesul Universității pentru un transfer. Cârțu preluase recent echipa, mă iubea foarte tare și ținea mult să mă aducă în Bănie. M-a încântat ideea, așa că m-am dus acolo. M-a așteptat în gară președintele, Corneliu Stroe, m-au cazat în centru, la hotelul „Jiul”, și, vreme de vreo zece zile, am ținut-o numai în controale medicale.
- Chiar în oraș?
- Au decis la un moment dat să mă trimită și la tratament la Băile Felix, în speranța că mă vor revitaliza. M-am pus pe muncă acolo, mă suna nea Sorin în fiecare zi: „Cum te simți, Costică?”. A durat treaba asta vreo două săptămâni, după care Cârțu mi-a zis că oamenii nu mai au răbdare, au nevoie de rezultate, de jucători valizi, așa că trebuie să ne oprim și să mă întorc la Constanța. Am apreciat sinceritatea lui și l-am înțeles pe deplin, fiindcă nu putea Craiova să mă aștepte la infinit.
„La Sibiu am discutat contractul direct cu Nicu Ceaușescu. Salariu peste Dorinel!”
- Pare un film tot acest traseu ireal pe care l-ați parcurs!
- Și nu e totul! S-a terminat sezonul și m-am pomenit cu un telefon de la nea Titi Ardeleanu, antrenorul lui Inter Sibiu. M-a chemat acolo într-un moment în care nu mai aveam aproape nicio speranță, genunchiul mă durea îngrozitor și simțeam că nu se mai termină crizele. Nu mi-a venit să cred când mi-a zis că nu-l interesează piciorul, că o vom rezolva, doar vrea să se asigure că voi fi în lotul lor.
- Și v-ați dus la Sibiu?
- Bineînțeles! Nea Titi m-a așteptat personal în gară, m-a cazat la hotelul „Continental”, după care primul drum a fost să vizităm muzeul „Bruckenthal”!
- Ce primire atipică!
- Am făcut apoi pregătirea cu Inter, ne omora Hizo, care era „secund”. Am jucat și prin împrejurimile Sibiului, pe unde oamenii ne chemau efectiv acasă la ei, să ne ofere o ciorbă, un grătar. Prima etapă, cu Universitatea Cluj, m-a prins în tribună, încă inapt pentru a juca. Inter a bătut cu 4-1 și m-au băgat și pe mine la primă, deși nu avusesem absolut niciun merit. S-au comportat admirabil cu mine!
- L-ați cunoscut acolo și pe Nicușor Ceaușescu, tartorul locului?
- Cu el direct am discutat contractul. Ne-a primit în biroul lui pe mine și pe Dorinel Munteanu, care tocmai venise și el de la FC Olt. Avea o sticlă de whisky pe masă, fuma un Kent lung. M-a pasat la secretarul pentru Agricultură ca să semnăm actele, iar pe Dorinel l-a repartizat la secretarul Economiei. Mie mi-au oferit atunci ceva mai mulți bani decât „Piticului”!
Nicușor Ceaușescu ne-a și invitat la o partidă de pescuit, așa că, după vreo trei zile, am mers împreună cu el și cu Dorinel la un pește, pentru câteva ore de relaxare
Constantin Bârboră, fost mijlocaș Farul
Răpit de Farul în miez din noapte din cantonamentul de la Sibiu: „M-am trezit în cameră cu președintele Buduru!”
- Cum s-a împăcat, însă, Farul cu tot acest du-te vino?
- Farul n-a înghițit deloc ideea că am dispărut la Sibiu, lucru de care aflase și prim-secretarul Marina. A dat imediat ordin să fiu readus urgent la Constanța, iar președintele Buduru și organizatorul de competiții Romică Vizireanu au organizat un veritabil comando pentru a mă recupera.
- Thriller, zău!
- Au venit peste noapte la Sibiu cu o mașină având numere de Giurgiu și, nu știu prin ce manevre, au reușit să intre în camera mea din cantonament, pe care o împărțeam cu Dorinel. El dormea dus, dar eu m-am trezit buimac în mijlocul întunericului, crezând că au venit niște hoți! De fapt, îmi aranjau deja încetișor bagajele ca să putem pleca urgent spre Constanța, unde Marina ne aștepta pe toți la ora 10 dimineața. A fost ca un fel de răpire toată operațiunea!
- Ce v-a așteptat la Constanța?
- Lui Marina i-am motivat că intrasem la facultate la Sibiu, dar nici n-a vrut să audă. I-am zis că Inter mi-a oferit 120.000 de lei, în condițiile în care o Dacie era pe la 70.000 lei. „Rămâi la Farul și-ți dăm 50.000 de lei, un aragaz, o butelie și-un televizor”. Ce era să fac? M-am întors la Farul, numai că a venit imediat Revoluția, mi-au dat doar vreo 25.000 de lei și un amărât de televizor Elcrom. Banii i-am pus la CEC, s-au devalorizat, am apucat să-mi mai iau cu ei doar un aspirator. Dar nu-mi pare rău de nimic!
„Regret și acum că n-am acceptat propunerea de a pleca la Bradford”
- Dar cu loturile naționale n-ați cochetat deloc?
- Ba da, începând cu naționala de tineret. Dar în 1992 am prins un turneu în Coreea de Nord cu România B. Ne-am și plimbat puțin, dar totul sub escortă: clădiri uriașe, campusuri sportive gigantice, toată lumea purta pe stradă insigna cu președintele Kim Ir Sen. Seara scoteau zeci de mii de oameni la gimnastică, îmbrăcați în tricouri albe. Danezii ne beau toată berea care apărea în hotel. Am prins atunci și finala lui Euro, câștigată chiar de Danemarca. Meciul l-am văzut la Ambasada României din Phenian.
- Asta a fost singura experiență la reprezentative?
- Fusese încă una înainte. Chiar dacă aveam în continuare genunchiul în piuneze, am fost convocat pentru Universiada de la Sheffield, în 1991. Sincer, m-a mirat și pe mine acea chemare, știind în ce situație medicală eram. Dar am prins un turneu superb, cu un lot minunat. Ne-am simțit ca o familie. Au mai fost Voicilă și Stănici de la Sportul, Bătrânu, Rozenblum și Crăciun de la Timișoara, Ursea și Zafiris de la Ploiești, Pojar și Dican – Cluj. Dar în Anglia am trăit singurul moment din carieră pentru care-mi pare rău.
- La ce vă referiți?
- Am pierdut cu Uruguay, 0-1, și am remizat cu Japonia, 1-1, meciuri în care am evoluat foarte bine. Și m-am trezit că mă vrea Bradford, care evolua în liga a treia engleză. Jucasem cu niponii chiar pe stadionul lor, probabil m-au urmărit, așa că, prin cineva din delegație, am primit informația că oamenii ar dori să mă cumpere. Și voiau să știe dacă aș fi interesat. Au insistat vreo trei zile la rând. N-am idee cum am gândit atunci, că se ieșea greu, cu „carte verde”, cu dezlegări, și-am zis „NU”, din păcate.
Am mai pățit un necaz la ultima partidă de la Universiadă, cu Australia, pentru locurile 9-10. Am sărit la cap cu un adversar, am aterizat cu mâna sub mine și mi-am fracturat un deget. Când l-am văzut cum era îndoit invers, mi s-a și făcut rău!
Constantin Bârboră, fost mijlocaș Farul
Înfrângere suspectă cu Steaua: ”Gârjoabă a sărit pe sub minge, Belo a înscris cu capul”
- Să nu-mi spuneți că n-ați jucat și în ceva meciuri prietenești!
- N-aș putea zice că n-am jucat în partide blătuite, fiindcă lucrurile astea nu prea depindeau de noi. Îți dau exemplul unui meci suspect, pentru care nu am dovezi, dar am pierdut într-un mod curios.
- Vă rog!
- Farul – Steaua, 1988, 1-2, un meci în care îi aveam în față pe Hagi, Lăcătuș, Iovan, Tudorel Stoica. Pe ultimul mi-l amintesc foarte bine, pentru că i-am dat mingea printre picioare, iar tot stadionul m-a ovaționat. Auzeam în jurul meu despre presiuni că Steaua ar trebui să câștige, dar, tânăr fiind, nu-mi permiteam să mă gândesc la astea. Și se ducea meciul spre o remiză, însă Steaua are un corner în ultimele minute, regretatul Gârjoabă strigă tare „Euuuu!” și sare pe sub minge. Belo vine din spate și marchează cu capul. Victorie Steaua! Ăla a fost un meci pe care n-aveam cum să-l pierdem.
Blat memorabil la Ploiești: „Portarul s-a întors cu spatele la penalty și și-a dat ușor pantalonii jos!”
- Alt episod vă mai amintiți?
- Liga a doua, finalul sezonului 1987-1988, când eram promovați și am făcut un egal cu Prahova Ploiești, în deplasare. Am primit ordin să le dăm un punct, dar nu prea am fost de acord, că pierdeam bani din primă. În fine, prin repriza secundă s-a nimerit o minge prin terenul gazdelor, portarul a degajat, dar mingea l-a lovit pe Iovănescu, plecat în presing, și a intrat în plasă. 1-0 pentru Farul! Nu vă spun ce scandal a ieșit pe moment!
- Cum s-a rezolvat?
- A trebuit să-l scoată pe Cămui, să comită cineva un penalty ca să egaleze Prahova în final. Dar faza a fost incredibilă. Gârjoabă s-a întors cu spatele, și-a dat ușor pantalonii în jos și, firește, executantul a marcat nestingherit. Păcat că meciul n-a fost filmat! Ar fi rezultat imagini savuroase!
„Am stat cu genunchiul legat la spate vreo șase luni. Mâncam doar coji de ouă!”
- Cu genunchiul cum ați rezistat, însă, în toată această perioadă intensă?
- În 1993 a trebuit să mă operez din nou la picior, o intervenție complicată. Am stat cu genunchiul legat la spate vreo șase luni! Și mâncam dimineața numai coji de ouă ca să se refacă acel calus, care se rosese. Aveam nevoie de calciu pur. Am locuit numai la sanatoriul de la Eforie și m-am simțit complet abandonat de Farul. M-au mai vizitat doar vreo doi-trei colegi. În rest, nimeni – au calculat, probabil, că sunt terminat! Am tras însă de mine și mi-am pus în gând să mai joc măcar o dată în Divizia A contra Farului.
- Ceea ce veți și reuși, nu?
- A venit în mod nesperat o propunere de la Romică Pașcu să merg la Brașov, spunându-mi că Paul Enache mă dorește foarte tare. Am bătut palma și am găsit acolo un grup grozav, cu Marian Ivan, John Ene, Canaj, Bojiqi, Drăgan, Purdea, ambii Andrași, Roly Nagy, Săvoiu. Dacă aș lua-o de la capăt, aș alege să joc mai mult timp la Brașov, unde am cunoscut-o și pe soția mea.
Am trăit o scurtă experiență și la Widzew Lodz în Polonia, unde am stat vreo lună de zile, dar transferul nu s-a mai parafat fiindcă nu s-au înțeles cluburile la bani. Am jucat în câteva amicale, inclusiv într-unul cu LKS Lodz, rivalii din localitate, cu care s-a lăsat cu scântei. Venise și Marian Popa, care-mi tot zicea să-i dau lui pase, să ne ajutăm reciproc. Până la urmă, n-am rămas niciunul
Constantin Bârboră, fost mijlocaș Farul
„Am gonartroză, uneori abia ajung până la baie de durere”
- Dacă ar fi să dați timpul înapoi, ați mai face aceleași sacrificii pentru fotbal?
- Nu cred că aș mai juca suportând aceleași dureri. Sănătatea e mai importantă decât orice pe lume! Am intrat la un meci la Chișinău disputat la minus 20 de grade, te mai prindeau adversarii și cu cuiele din ghete, o teroare! Am terminat atunci cu unghiile negre din cauza frigului. Le-a găurit doctorul cu niște ace înroșite în foc să scoată puroiul colectat.
- Cu ce vă ocupați în prezent?
- Sunt profesor de sport, stau mult în picioare și apar momente în care mi se umflă genunchii. Am o gonartroză, trec prin episoade în care nu pot să ajung nici până la baie din cauza durerilor. Am tot amânat operația. Mai trag de timp cu antiinflamatorii. La intervenție chirurgicală se atașează o plăcuță în zona afectată, care necesită o revizie pe la 10-15 ani. De-asta se recomandă s-o pui pe la 60-70 ani, ca să fie nevoie doar o singură dată, în principiu.
„Îmi plac mult David Matei și Iustin Doicaru”
- Cum se mai vede fotbalul românesc de azi?
- Trist! Așteptăm cu entuziasm să ne mai calificăm și noi la vreun turneu final, prin grupele Champions League, dar rezultatele nu apar. Nu mai e un fotbalist care să dea un exterior elegant, să pună mingea frumos pe o „gaură” cu interiorul. Dintre puști, îmi plac însă foarte mult David Matei de la Craiova și Iustin Doicaru, la Farul.
- Pe Ianis Hagi l-ați avut sub ochi la Constanța. Cum vi se pare că a evoluat în carieră?
- Îl cunosc de când era junior la Viitorul. Rar găsești jucători care să lovească mingea la fel de bine cum face el. Nu mă așteptam să nu-l văd, la un moment dat, la o echipă mare din Anglia, Spania, Italia. La națională cred că, uneori, își dorește să facă prea multe, dar trebuie să te ajute și echipa.
Pentru națională, momentul minunat de la Euro 2024 ar fi trebuit să însemne o bază de pornire solidă. Nu am mai văzut însă, din păcate, vreun pas înainte. Nu vreau să spun că Edi Iordănescu a fost un selecționer mai bun decât Mircea Lucescu. Sub nicio formă!Remarcam doar că acel turneu final a adus un nivel de autodepășire, prin energie și combativitate, iar de acolo m-aș fi așteptat să preluăm entuziasmul și să creștem ca echipă
Constantin Bârboră, fost mijlocaș Farul
Sora, de două ori la Cannes, cu „Senatorul Melcilor” și „Prea târziu”: „A trăit doar pentru film și teatru”
- V-aș propune să încheiem cu câteva povești despre sora dumneavoastră, actrița Cecilia Bârboră. Prin ea, ați avut permanent în casă și filmul, și teatrul!
- A fost și e o tipă foarte ambițioasă. A trăit dintotdeauna doar pentru teatru și film. A intrat la IATC într-o vreme când erau puține locuri, numai trei în anul când a dat examen. Și a reușit, alături de Teodora Mareș și Emilia Popescu. Mi-aș fi dorit să merg la toate premierele ei, nu s-a putut întotdeauna, dar acest microb al scenei a rămas mai departe în familie și prin fiul meu, care a terminat sunet-montaj multimedia. S-a ocupat și de producție, și de scenariu, îi place în lumea asta. A cochetat puțin chiar și cu presa sportivă.
- Nu l-ați îndreptat către fotbal?
- A ajuns până la naționala U15, cu Cristi Sava antrenor. A pățit însă un necaz, l-a lovit unul îngrozitor la un meci la Buzău. A făcut comoție, l-au scos pe targă, ne-am speriat teribil atunci.
- Care e rolul care a solicitat-o cel mai mult pe Cecilia Bârboră?
- Ea a plecat de la Casa Armatei din Mangalia și a ajuns de două ori la Festivalul de la Cannes, cu „Senatorul Melcilor”, 1995, și „Prea Târziu”, 1996. Dar cred că rolul care a consumat-o cel mai mult la nivel de interpretare a fost cel din „Iacob”, alături de Dorel Vișan. Au fost filmări foarte grele, autentice, înainte de Revoluție. Povestea că și la „Senatorul Melcilor” a avut momente dificile, când a trebuit să filmeze în apă, era foarte frig. Și a stat acolo, înghețată, mai ieșea, iar intra, până când s-au legat scenele cum își dorea regizorul.
CV CONSTANTIN BÂRBORĂ
Data nașterii: 02.10.1967 (Crivina, MH)
Post: mijlocaș central, extremă dreapta
Debut în Divizia A: 21.08.1988 (Farul – ASA Tg. Mureș 3-0)
A jucat la Farul (1988-1993), FC Brașov (1993-1995)
Meciuri/goluri L1: 147/17
Meciuri/goluri Cupa României: 11/3
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
