FOTBAL  »  LIGA 2  »  SITUAȚIE

Altădată părea de neimaginat, acum e real: Steaua și Dinamo, ultimele din Liga 2! » Sunt singurele echipe fără niciun punct după 3 etape!

Trei înfrângeri consecutive pentru Steaua și CS Dinamo // FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Trei înfrângeri consecutive pentru Steaua și CS Dinamo // FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat duminica, 16 august 2026, 13:31 / Actualizat duminica, 16 august 2026 13:51

Steaua și CS Dinamo au parte de un start de sezon dezastruos în Liga 2. După primele trei runde disputate din noua stagiune a eșalonului secund, cele două echipe sunt ultimele din clasament, fără niciun punct obținut.

În cea mai recentă etapă din Liga 2, Steaua a pierdut pe terenul lui FC Bacău, scor 0-3, în timp ce CS Dinamo a cedat pe teren propriu în fața Metalului Buzău, scor 0-1.

Trei înfrângeri consecutive pentru Steaua și CS Dinamo

Fără drept de promovare în Superliga, atât Steaua, cât și CS Dinamo, au parte de un start foarte dificil în sezonul 2026/27 al ligii secunde.

Steaua, condusă în continuare de antrenorul Daniel Oprița, se află pe locul 21, penultimul din clasament, cu un golaveraj de -5.

  • În prima etapă, „militarii” au cedat pe Ghencea în fața lui CSM Slatina, scor 1-2

  • A urmat tot un duel pe teren propriu, respectiv un nou eșec. SCM Râmnicu Vâlcea, nou-promovată în Liga 2, i-a învins pe steliști cu același scor, 1-2

  • Seria negativă a continuat și în etapa a treia. Pe terenul lui FC Bacău, Steaua a cedat cu cel mai categoric scor de până acum, 0-3.

Între aceste înfrângeri, Steaua a reușit și o victorie în Cupa României. S-a impus cu 3-0 pe terenul echipei Dunărea Giurgiu, obținând calificarea în play-off. Acolo, „militarii” se vor lupta cu Csikszereda Miercurea Ciuc pentru un loc în faza gupelor.

La meciul cu FC Bacău, ultrașii de la Peluza Sud au părăsit stadionul înainte de fluierul final, la scorul de 0-3 pentru adversari. Aceștia au inițiat deja protest împotriva conducerii Ministerului Apărării Naționale, cei responsabili de destinul clubului.

Altădată părea de neimaginat, acum e real: Steaua și Dinamo, ultimele din Liga 2! » Sunt singurele echipe fără niciun punct după 3 etape!
Ultraștii de la Peluza Sud au părăsit stadionul înainte de fluierul final // foto: captură @Prima Sport

CS Dinamo, echipă care retrogradase sezonul trecut din Liga 2, dar a fost reprimită în competiție după retragerea lui Poli Iași, are parte de un start de sezon și mai rău decât marea rivală. Echipa condusă de Ionuț Chirilă se află pe locul 22, ultimul din clasament, cu un golaveraj de -6.

  • În prima rundă, dinamoviștii au cedat scorul de 1-2 în fața lui CS Afumați

  • Apoi a venit cel dur eșec al echipei din „Ștefan cel Mare”: 1-5 pe terenul lui CSM Slatina.

  • Forma slabă a continuat și în etapa a treia, atunci când CS Dinamo sa fost învinsă de Metalul Buzău cu scorul de 0-1.

Pe lângă înfrângerile din Liga 2, CS Dinamo a fost eliminată și din Cupa României. Elevii lui Ionuț Chirilă au fost învinși categoric de SC Popești-Leordeni, scor 0-5.

Cele două formații speră să își revină în runda cu numărul 4 a ligii secunde. Steaua primește vizita lui CSC Dumbrăvița, în timp ce CS Dinamo merge la Târgoviște pentru duelul cu Chindia.

Clasamentul din Liga 2

Citește și:
Dinamo, mutare MAJORĂ a doua zi după victoria cu Rapid: plătește 500.000 de euro!
Superliga
Dinamo, mutare MAJORĂ a doua zi după victoria cu Rapid: plătește 500.000 de euro!
Matei Ilie i-a stricat debutul lui Mohamed Salah în Turcia
Stranieri
Matei Ilie i-a stricat debutul lui Mohamed Salah în Turcia
„Un pariu pierdut pentru Dinamo” » Dincolo de victoria cu Rapid, legenda „câinilor” reclamă: „Nicio echipă profesionistă nu face așa ceva!”
Superliga
„Un pariu pierdut pentru Dinamo” » Dincolo de victoria cu Rapid, legenda „câinilor” reclamă: „Nicio echipă profesionistă nu face așa ceva!”
Din tribune, David Popovici a exclamat: „Una dintre cele mai bune curse pe care le-am văzut vreodată!”
Altele
Din tribune, David Popovici a exclamat: „Una dintre cele mai bune curse pe care le-am văzut vreodată!”
Apple TV pregătește lansarea în România. Cât va costa abonamentul
Profit.ro
Apple TV pregătește lansarea în România. Cât va costa abonamentul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (2)
temujin
temujin  •  16 August 2026, 14:41

Păi altă dată CSA Steaua și CS Dinamo nu existau.

danyyy777
danyyy777  •  16 August 2026, 14:25

ADEVĂRATA STEAUA joacă în LIGA 1 ... CSA 2017 nu ne interesează, chiar NU ARE NICIO LEGĂTURĂ CU STEAUA BUCUREȘTI ... sunt 150 de amețiți de iarbă pe acolo și UN BOLNAV MINTAL , care în continuare seamănă cu Georgescu ... niște inadaptati ... :)))))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează