Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 23 august 2026, 20:37 / Actualizat duminica, 23 august 2026 20:37
Alexandru Cicâldău (29 de ani), mijlocaș al Universității Craiova, a comentat victoria cu FC Voluntari, 3-1 în etapa 6 a Superligii.
În așteptarea returului cu Aratat Armenia, meciul decisiv pentru calificarea în faza principală a Europa League, Universitatea Craiova ar fi vrut amânarea partidei de campionat cu FC Voluntari.
Ilfovenii n-au fost de acord, astfel că partida s-a jucat conform calendarului inițial, astăzi, în Bănie.
A fost 3-1 pentru campioana în exercițiu. Cicâldău a jucat 75 de minute și la final a comentat succesul.
Alexandru Cicâldău: „Victorie care ne aduce moral pentru Europa”
„Aveam mare nevoie de această victorie, deoarece eram puțin cam jos în clasament. O victorie bună, care ne aduce și moral pentru Europa.
A fost decizia lor ca meciul să nu fie amânat, noi suntem jucători și trebuie să ne facem treaba cât putem de bine”, a afirmat Cicâldău la PrimaSport.
Cicâldău, despre meciul decisiv cu Ararat Armenia: „Sigur că sunt foarte optimist”
Chestionat despre efortul fizic depus în acest început aglomerat de sezon, Cicâldău a afirmat că „sincer, ușor nu este, dar nu ne putem plânge. Este și frumos, de aceea jucăm în Europa. Dacă vrei să joci în Europa trebuie să te sacrifici, să ai viață de jucător profesionist și cu siguranță lucrurile vor fi bine, eu zic că nu este atât de mare oboseala fizică”.
Întrebat și despre returul cu Ararat Armenia, joi seara (19:00) în deplasare, mijlocașul Craiovei a spus: „Sigur că sunt foarte optimist, spun asta pentru că am încredere în toată echipa, în colegi, în staff. Trebuie să mergem acolo să tratăm meciul la victorie, să încercăm să câștigăm și să mergem mai departe. În Europa League, bineînțeles”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!