FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Jucătorul român a pierdut echipa la FCSB: „Nu e pregătit pentru astfel de meciuri”

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a declarat că Matei Popa nu e pregătit pentru derby-uri// foto: Ionuț Iordache (GSP)
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a declarat că Matei Popa nu e pregătit pentru derby-uri// foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat marti, 25 august 2026, 07:32 / Actualizat marti, 25 august 2026 07:51

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a declarat că Ștefan Târnovanu a redevenit soluția numărul 1 pentru poarta roș-albaștrilor: „Și-a ispășit pedeapsa”.

Târnovanu a fost scos din echipă după eșecul cu Auda, scor 1-4, din preliminariile Conference League. Nu a jucat în următoarele 3 meciuri, cu Farul (2-2), Sepsi (0-0) și Botoșani (3-2), dar a revenit între buturi cu CFR Cluj (0-1).

Cât Târnovanu a fost „pedepsit” de Gigi Becali, Matei Popa a fost portarul care a jucat la FCSB. Acum, tânărul de 19 ani a redevenit varianta a doua, în timp ce Ștefan și-a recăpătat complet statutul de titular.

Mihai Stoica: „Popa încă nu e pregătit pentru poarta unei echipe la meciuri cu încărcătură mare. Târnovanu e titularul echipei noastre”

„Târnovanu și-a ispășit pedeapsa. Gigi nu a fost mulțumit de meciul cu Auda. Popa încă nu e pregătit pentru poarta unei echipe la meciuri cu încărcătură mare.

CFR - FCSB e un soi de meci, nu e Sepsi - FCSB, chiar dacă Sepsi ne-a fost superioară. Târnovanu e titularul echipei noastre, e unul dintre cei 3 portari ai echipei naționale”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1, când a fost întrebat despre revenirea lui Târnovanu în primul „11” la FCSB.

Jucătorul român a pierdut echipa la FCSB: „Nu e pregătit pentru astfel de meciuri”
Matei Popa și Ștefan Târnovanu// foto: Ionuț Iordache (GSP)

Mihai Stoica: „Nu suntem bine pe ofensiv în sistemul ăsta”

Oficialul de la FCSB a vorbit și despre sistemul 3-4-3, după ce Gigi Becali a declarat că ia în considerare revenirea la o formulă cu o linie de 4 fundași.

„S-a decis să se experimenteze pentru a se găsi formula ideală. Sper să se găsească cât mai repede. Noi am jucat în sistemul ăsta 135 de minute. Prima jumătate a meciului cu Botoșani și tot meciul cu CFR.

Au fost două ocazii ale Botoșaniului pe greșeli individuale și o ocazie a CFR-ului. La corner nu pot pune ocazie. Într-un meci și jumătate au fost 3 ocazii și am primit două goluri pe niște faze hilare.

Din punct de vedere defensiv, nu am suferit. Mai departe, nu am avut ocazii foarte mari. Bara a fost o ocazie foarte mare. Nu suntem bine pe ofensiv, dar există perspective în sistemul ăsta. Am dominat, dar a fost o dominare sterilă. Se încearcă multe, se schimbă pozițiile jucătorilor”, a spus Mihai Stoica.

  • Cum ar putea arăta FCSB la meciul cu UTA (30 august): Târnovanu - Crețu, Batubinsika, Duarte, Pădurariu - J. Paulo, O. Arad - Miculescu, Tănase, Cisotti - Bîrligea.

Citește și:
E gata! Zeljko Kopic, acord cu noul club
Campionate
E gata! Zeljko Kopic, acord cu noul club
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Campionate
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Liga 2
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
Superliga
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
Schimbare majoră pregătită la examenul auto
Profit.ro
Schimbare majoră pregătită la examenul auto
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează