Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 27 august 2026, 18:20 / Actualizat joi, 27 august 2026 18:29
UTA s-a despărțit astăzi de încă un jucător. Portarul Arpad Tordai (29 de ani), care venise la arădeni la începutul acestui an, de la formația lituaniană FK Zalgiris, va ajunge la CFR Cluj.
Tordai fusese adus ca rezervă a lui Andrei Gorcea, în partea a doua a sezonului precedent, când a apărat în numai 3 partide de campionat și una de Cupă.
Devenise a treia variantă la UTA
În acest start de Superligă a fost iar rezervă, în primele 3 etape, după care, profitând de forma slabă a lui Gorcea, a fost titular în următoarele două, la remiza albă cu Rapid și la înfrângerea din deplasare cu U Cluj (1-2). După care, în ultimul meci, contra Corvinului (0-0), a revenit pe banca de rezerve.
Fiindcă antrenorul Adrian Mihalcea a decis să meargă pe varianta Marcio Rosa (29 de ani), capverdianul recent transferat de arădeni. Cel care a făcut parte din lotul naționalei sale la Campionatul Mondial din acest an, fiind rezerva celebrului Vozinha.
Este așteptat la CFR Cluj
În aceste condiții, Arpad Tordai, care oricum voia să plece de la UTA, a ajuns la un acord cu clubul să rezilieze contractul valabil până pe 30 iunie 2027. Și, ca jucător liber, ar urma să ajungă la CFR Cluj, echipă care a intrat în insolvență în urmă cu o săptămână.

Formația din Gruia rămăsese cu numai doi portari seniori, Octavian Vâlceanu (29 de ani) și Rareș Gal (25 de ani), plus un junior, Filip Marc (18 ani).
Originar din Târgu Mureș, Tordai s-a format la Academia Hagi, după care a evoluat la Viitorul, Petrolul, U Cluj, Fehervar, Mezokovesd și Zalgiris. Arpad are în palmares și două titluri de campion, primul cu Viitorul (2017) și un altul cu Zalgiris (2024).
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia