Articol de Alexandru Tomuțiu, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video) - Publicat duminica, 30 august 2026, 17:28 / Actualizat duminica, 30 august 2026 17:43
Daniel Pancu, antrenorul celor de la Rapid, a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova, care se va disputa luni, 31 august, de la 20:30, în runda cu numărul 7 din Superliga.
Daniel Pancu a început conferința vorbind despre adversara de duminică. Se așteaptă la un meci foarte greu, ținând cont că oltenii sunt singurii adversari din România care joacă în cupele europene în această stagiune.
Daniel Pancu, despre Craiova: „Este singura echipă europeană”
„Ce să spun despre derby-ul care ne așteaptă? Este al cincilea la rând, ăsta a fost programul. Poate este cel cu cea mai mare intensitate. Toți știm ce înseamnă o victorie împotriva campioanei, singura echipă europeană. Felicitări pentru că ne reprezintă. Și eu cred că ar fi trebuit să fie în Europa League, dar au adversari foarte tari.
Vom avea nevoie de șansă. Își creează foarte multe ocazii, va trebui să marcăm din ocaziile pe care le vom avea. Diferența se va face în duelurile unu contra unu. Sunt poziții în care consider că suntem mai valoroși decât ei”, a spus Pancu, la conferința de presă.
Despre Graovac, care va rata tot sezonul, Pancu a spus: „Este o pierdere uriașă. Îi simțim lipsa ca atitudine în antrenament, ca stare de spirit, ca tot, pe lângă faptul că e un fundaș foarte bun. E unul dintre fotbaliștii ăia de grup care îi lipsesc antrenorului”.
Daniel Pancu: „Avem o problemă cu jucătorii de care dorim să ne despărțim”
Pancu vrea ca Rapid să mai subțieze lotul, însă anumiți fotbaliști refuză să plece:
„La noi e o problemă. De când am venit, au fost niște decizii ale conducerii legate de ei, în sensul a ne despărți. Încă nu au plecat toți acei jucători. În acest moment, absolut nimeni nu vrea să plece de la Rapid. Niciunul! Vă dați seama în ce situație e Rapidul? E foarte bine aici, vă spun eu!
Avem o problemă cu jucătorii de care dorim să ne despărțim, dar nu doresc ei să plece de la noi. Nu e vorba de Ignat. Sunt patru jucători în situația asta, dar niciunul nu vrea să plece.
Nu comentez. Poate nici eu n-aș pleca. Pe mine mă interesează ca toți să se antreneze la maxim. Dacă unul singur strică atmosfera, va pleca pe alt teren. În rest, e problema conducerii. Eu sunt antrenorul și îi antrenez pe toți 20 și ceva. Sunt în jur de 31 de jucători, cu tot cu accidentați”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.