Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 11 septembrie 2026, 22:06 / Actualizat vineri, 11 septembrie 2026 23:07
După ce l-a lăsat pe Rodri să-i scape printre degete, Real Madrid revine la unul dintre obiectivele sale mai vechi. Martín Zubimendi (27 de ani) e dorit de Jose Mourinho, având în vedere că jucătorul basc și-a pierdut din importanță la Arsenal. Milocașul a fost rezervă în cele cinci meciuri ale „tunarilor” din acest sezon.
În timp ce Barcelona s-a întărit cu un jucător de top, Real Madrid se confruntă cu probleme la mijlocul terenului, cum s-a văzut încă o dată împotriva lui Inter, în prima etapă a grupei de Champions League.
Prin urmare, clubul de pe „Bernabeu” a început să facă mișcări în pregătirea perioadei de transferuri de iarnă și are printre priorități un nume care a fost deja menționat în vară și ar putea reprezenta o oportunitate de piață: Martín Zubimendi.
73de minute a jucat Martin Zubimendi în total în cinci partide din acest sezon la Arsenal în toate competițiile. În prima sa stagiune la „tunari”, spaniolul a jucat titular în 48 de partide din 57, reușind 6 goluri și 3 assisturi
Se discută deja în Anglia despre această posibilitate, având în vedere că jucătorul basc și-a pierdut postul de titular la Arsenal. Campionul mondial a fost rezervă în toate cele cinci meciuri oficiale ale tunarilor din acest sezon.
„Este un jucător de încredere, deși Real Madrid a ezitat în vară, și acum ar putea face o mișcare pentru Zubimendi”
Zubimendi a început pe banca de rezerve la debutul în grupa din Liga Campionilor 2026-2027 de la Napoli, unde a prins doar opt minute. Martin a fost retrogradat de la sfârșitul sezonului trecut. A fost lăsat de Arteta în afara primului 11 și în finala Ligii Campionilor contra lui PSG, intrând în prelungiri.
Managerul londonezilor preferă alți jucători pe poziția sa, mai ales după ce l-a adus pe Bruno Guimares de la Newcastle, iar acest lucru ar putea afecta moralul fostului jucător al lui Real Sociedad. Real Madrid îi apreciază performanțele la echipa națională a Spaniei, cu care a câștigat titlul mondial în urmă cu două luni.

Când Rodri a suferit o accidentare gravă, Zubimendi a preluat locul din centrul terenului în La Roja. De asemenea, a intrat în momente cheie, cum ar fi a doua repriză a finalei Euro 2024 și prelungirile Cupei Mondiale din 2026. „Este un jucător de încredere, deși Real Madrid a ezitat în vară și acum ar putea face o mișcare”, scrie cotidianul Sport din Barcelona.
Arsenal a plătit 70 de milioane de euro în iulie 2025 pentru Zubimendi, care a semnat un contract până în 2030. „Tunarii” vor să-și recupereze investiția și în vară au cerut 90 de milioane.
Mijlocașul central are însă și alți pretendenți, cum ar fi Chelsea. Echipa lui Xabi Alonso l-a luat în considerare și ea pentru proiectul său, dar nu a ajuns la un acord cu Arsenal pentru jucătorul cotat la 75 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.