INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERBIA

Cădere istorică! Super echipa din țara vecină a pierdut din nou și are cel mai slab start din ultimii 20 de ani

Partizan a pierdut din nou și e penultima în Serbia/ Foto: partizan.rs
Partizan a pierdut din nou și e penultima în Serbia/ Foto: partizan.rs

Articol de - Publicat luni, 14 septembrie 2026, 12:23 / Actualizat luni, 14 septembrie 2026 12:23

Partizan își continuă forma slabă arătată în acest debut de sezon în Superliga Serbiei. Echipa din Belgrad a pierdut cu 2-3, pe teren propriu, în fața celor de la Vojvodina.

Aceasta a fost a cincea înfrângere în campionat. După opt meciuri disputate, Partizan are doar șapte puncte acumulate și se află pe penultima poziție în clasament.

Partizan a pierdut din nou și e penultima în Serbia

Este de departe cel mai slab start al celebrului club sârb din ultimele decenii. Din acest motiv, în tabăra „alb-negrilor” s-a declanșat o alarmă serioasă privind o eventuală luptă pentru supraviețuire, dacă vor continua în acest fel.

De la începutul sezonului, Partizan a obținut doar două victorii în Superliga Serbiei, împotriva echipelor Macva (3-1) și OFK Beograd (3-1), pe lângă un punct obținut în prima etapă împotriva lui Zemun (2-2), echipa de pe ultimul loc.

În primul rând, felicit Vojvodina pentru victorie, au fost mai agresivi. Am pierdut multe mingi a doua, asta a fost decisiv astăzi. Nu e nimic de spus, când pierzi, nu ai ce comenta. Am avut două schimbări forțate din cauza accidentărilor la gleznă, iar jucătorii Vojvodinei au fost mult mai agresivi și asta a fost decisiv astăzi.

- Sasa Ilic, antrenorul lui Partizan

Cădere istorică! Super echipa din țara vecină a pierdut din nou și are cel mai slab start din ultimii 20 de ani
Sasa Ilic, antrenorul lui Partizan/ Foto: partizan.rs

Au înregistrat înfrângeri împotriva echipelor IMT, Radnicki, Steaua Roșie, Vojvodina și Mladost, iar „alb-negrii” au în față un program dificil.

Mai întâi, joacă în deplasare la Radnik (locul 6), pe care nici Steaua Roșie nu a reușit să o învingă (0-0), apoi urmează meciurile cu Novi Pazar (locul 7), Zeleznicar (locul 8) și Cukaricki (locul 9). Așadar, este vorba despre echipe din zona de play-off care ar putea crea probleme și mai mari lui Partizan.

Partizan înregistrează cel mai slab start din ultimii 20 de ani

Dacă ne uităm la ultimii 20 de ani, Partizan nu a fost niciodată într-o astfel de situație. Cel mai slab start anterior l-au avut în sezonul 2006/07, când echipa din Belgrad a început campionatul cu trei victorii, pentru ca apoi să înregistreze trei înfrângeri consecutive (Vojvodina, OFK Beograd și Mladost Apatin), fiecare cu 1-0.

În acel sezon, după opt meciuri jucate, aveau 11 puncte, cu patru mai mult decât acum. Miodrag Jecic a fost demis și i-a cedat atunci locul lui Miroslav Dukic, care a redresat situaţia în cele din urmă. Partizan a terminat pe locul doi, la 17 puncte în spatele rivalei Steaua Roșie.

Clasamentul Superligii Serbiei

Citește și:
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
Superliga
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Tenis
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Tenis
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Fitness
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează