FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

MM Stoica vine cu replica după răbufnirea lui Becali: „Fiecare vede meciul lui”

Mihai Stoica, la FCSB - UTA / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Mihai Stoica, la FCSB - UTA / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat miercuri, 16 septembrie 2026, 08:22 / Actualizat miercuri, 16 septembrie 2026 09:33

Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre egalul cu Petrolul (2-2) și a reacționat după ce Gigi Becali s-a declarat nemulțumit de schimbarea lui Karlo Muhar.

La pauza meciului, când FCSB avea 2-1, nou-venitul Karlo Muhar a fost schimbat cu Eddy Gnahore, iar Joao Paulo a intrat în locul lui Ofri Arad. Dacă a doua mutare i-a aparținut lui Becali, prima a fost a staff-ului, iar patronul s-a declarat nemulțumit. Întrebat despre decizia de a-l scoate pe Karlo Muhar, care nu mai jucase din 2 august, MM Stoica a explicat care a fost raționamentul staff-ului.

Mihai Stoica explică schimbarea din FCSB – Petrolul, care l-a supărat pe Gigi Becali

„Cu Muhar, discuția a fost că va juca 45 sau 60 de minute. Luase și cartonaș galben... E o chestie. Multă lume se întreabă de ce facem multe schimbări la pauză. Dar între a face o schimbare la pauză sau una în minutul 55 e o diferență foarte mare.

La pauză, jucătorii se pot încălzi foarte bine, cu preparatorul fizic. În timpul meciului ați văzut cum se încălzesc. Mai mult cu mâinile pe genunchi sau în șold. Cam asta a fost. La Ofri a explicat Gigi de ce nu l-a mai vrut. Fiecare are opinia lui și vede meciul lui”, a declarat Mihai Stoica, la PrimaSport.

MM Stoica vine cu replica după răbufnirea lui Becali: „Fiecare vede meciul lui”
Karlo Muhar, în FCSB - Petrolul // foto: Ionuț Iordache

Întrebat despre meciul cu Petrolul, oficialul roș-albaștrilor a dezvăluit ce i-a plăcut și ce nu l-a mulțumit.

„În prima parte am fost foarte bine. De regulă, când primeam gol, aveam ceva probleme până ne organizam. Dar am avut o reacție foarte bună. Din păcate, am luat golul doi de nicăieri și am ratat ocazii rarisime. Pozitiv e că am avut multe ocazii, negativ e că primim golurile în urma unor greșeli mari pe care le facem”, a adăugat acesta.

Ce a spus Gigi Becali despre schimbările din FCSB – Petrolul

Când a ieșit Muhar, s-a stricat mașinăria. Ei au decis, așa au crezut ei. Au zis că poate ia al doilea galben. Dacă voi credeți așa, bine. Nu a fost ideea mea. Eu am vrut să-l las, chiar dacă poate să ia al doilea galben. Mă deranjează că Muhar a fost schimbat la pauză, dar și eu sunt vinovat.

Puteam să mă impun, știi? Eu sunt vinovat că am acceptat ideea asta. Eu știam, e problema noastră, a FCSB-ului de un an de zile. Am găsit rotița și noi am schimbat-o. Ne-am bătut singuri pentru că am pierdut mijlocul terenului. Da, la Ofri Arad decizia a fost a mea. Am decis asta pentru că trebuie să te implici la joc, să cauți mingea, să te miști să primești mingea, nu așa să faci impresie. La mine trebuie să fii mai precis ca să joci. Nu trebuie să dai mingea la adversar ca să luăm gol. Cine pierde mingea așa de ușor e indolent

- Gigi Becali, patron FCSB

Citește și:
Gigi Becali îi dă bonus-record la FCSB: „Nu am mai ținut cont”
Superliga
Gigi Becali îi dă bonus-record la FCSB: „Nu am mai ținut cont”
S-a autopropus la FCSB, în dialog cu Becali la TV: „Bă tată, atunci discutăm!”
Superliga
S-a autopropus la FCSB, în dialog cu Becali la TV: „Bă tată, atunci discutăm!”
Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”
Superliga
Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”
La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club
Superliga
La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează