Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 17 septembrie 2026, 01:09 / Actualizat joi, 17 septembrie 2026 01:12
Celta Vigo își continuă startul slab de sezon în La Liga cu un rezultat prost în Europa League. Galicienii au pierdut la Nicosia (0-1) contra celor de la Omonia, după un gol primit spre final, cu complicitatea lui Ionuț Radu.
Florin Tănase a început pe banca de rezervă la formația cipriotă și a fost introdus doar pentru câteva secunde. În minutul 90+4, în timp ce Ionuț Radu a evoluat titular în poarta spaniolilor, reușind mai multe intervenții excelente până să fie învins în minutul 88 de Balkovec. Acesta a reușit un superșut, violent, spre vinclu, și a deschis scorul pentru gazde contrar cursului jocului.
La Voz de Galicia: „Radu a fost protagonist nefericit. N- a anticipat șutul, era prost poziționat și mâna i-a fost moale”
Ionuț Radu s-a păcălit la această fază, având partea sa de vină: mingea a fost trimisă la colțul scurt și portarul român ar fi putut interveni, dacă s-ar fi plasat mai inspirat.

Înaintea acestei greșeli, Radu a avut însă câteva parade splendide, opunându-se în două situații unor goluri ca și făcute, în minutele 9 și 31, la ultima fază fiind ajutat și de bară.
Spaniolii au avut păreri diferite în ceea ce privește prestația goalkeeperului român. Cotidianul La Voz de Galicia l-a scos vinovat pentru eșec, acordându-i nota 4: „Era pe cale să devină omul meciului, cu cele trei parade din prima repriză.
Dar, după o parte secundă relativ liniștită, a venit faza ce a decis meciul și în care românul a fost protagonistul nefericit. Nu a anticipat șutul, era prost poziționat, iar mâna i-a fost moale”.
„Portarul român a ținut Celta în joc. A avut mai multe parade excelente, dar putea fi mai bine poziționat în final”
El Desmarque îl vede însă la pol opus (nota 7): „Portarul român a ținut Celta Vigo în joc. A făcut mai multe parade excelente, dar putea fi mai bine poziționat la șutul din final care l-a surprins”.

La rândul său, Marca dă vina și pe antrenorul Claudio Giraldez pentru startul cu stângul de la Nicosia: „Celta este blocată într-o rutină și își duce problemele din campionat în Europa. Înfrângerea împotriva uneia dintre echipele, pe hârtie, mai ușoare din grupă face din calificare o țintă dificilă.
Faptul că Radu a fost cel mai bun jucător al Celtei, cu câteva parade excelente în prima repriză, e grăitor. Politica de rotație a lui Giráldez este evidentă și în Europa League, dar la fel de fără succes.
Șase schimbări au fost făcute față de meciul din campionat împotriva lui Málaga. Radu nu s-a odihnit, Bayindir nu a debutat, Marcos Alonso încă nu a avut pauză, iar Burcio și Driouech au fost titulari pentru prima dată”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.