Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 21 septembrie 2026, 09:41 / Actualizat luni, 21 septembrie 2026 09:42
Fostul jucător al lui Manchester United, Gary Neville, a reacționat după remiza echipei sale cu Fulham (1-1), de la Londra.
După o primă repriză fără goluri, Manchester United s-a văzut condusă pe tabelă în minutul 63, urmarea unui autogol al lui Lisandro Martinez. A fost consecința jocului prost făcut de „diavoli” de la reluarea partidei, după pauză, ceea ce l-a scos din sărite pe fostul său jucător, Gary Neville.
Acum analist TV, fostul internațional englez a apreciat că „au fost cele mai proaste 15 minute din istoria meciurilor lui Manchester United pe care le-am văzut eu”. Neville a criticat dur în special comportamentul defensiv al jucătorilor lui Michael Carrick.
Gary Neville: „Nu vor ajunge nicăieri cu o asemenea lipsă de implicare”
„Mă uit la Manchester United de la vârsta de cinci ani și acestea sunt cele mai proaste 15 minute pe care le-am văzut vreodată. „Absolut patetic. S-au plimbat efectiv 15 minute și au premit ceea ce au meritat pentru un astfel de comportament.
Poate că va exista o reacție, dar nu am văzut niciodată o așa lipsă de efort timp de 15-20 de minute cum s-a întâmplat acum. La ce trebuie să se gândească Carrick? Probabil nu-i vine să creadă ce a văzut în acele 15 sau 20 de minute.
Sunt câteva minute în care manechinele albastre joacă împotriva manechinelor albe, apoi se schimbă situația, un meci de fotbal bizar. Nu vor ajunge nicăieri cu o asemenea lipsă de implicare. Nu știu dacă este din frică sau din mulțumire de sine, pur și simplu nu muncesc din greu”, a analizat Neville la postul Sky Sport.
Manchester United a egalat dintr-un șut deviat
Norocul lui United a fost șutul lui Matheus Cunha, din minutul 89, în urma căruia balonul, deviat, s-a oprit în plasă: 1-1, scor final.
Concluzia lui Gary Neville: „Absolut niște manechine. N-am mai văzut niciodată o echipă a lui Manchester United să piardă posesia mingii atât de des”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”
Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți